Andrei Mureșanu: „A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie…”

Publicat de Nicolae Tomescu, 11 octombrie 2021, 18:23

Unul dintre cele mai cunoscute personaje ale literaturii române transilvănene de la mijlocul secolului al XIX-lea s-a născut (16 noiembrie 1816) în Bistriţa, într-o familie de ţărani[1]. Școala avea să-i testeze curajul, empatia, sentimentul grijii, a implicării în viața comunității[2]. În 1849, după înfrângerea revoluţiei, trecea în Muntenia, împreună cu Bariţiu, fiind luat prizonier de armata ţaristă şi dus până în nordul Moldovei[3]. S-a pensionat în 1861, dar banii nu-i ajungeau să-şi întreţină familia[4]. Trecea la cele veșnice[5] în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1863, la Braşov[6]…

Evenimentul dintr-o zi de joi, 29 iulie 1848, „într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetății” (actualul parc „Zăvoi” din Râmnicu Vâlcea), a prilejuit depunerea jurământului pe Constituție, sfințirea steagurilor revoluției; mai important, atunci și acolo s-a cântat, „pentru prima dată în Țara Românească”, într-un cadru oficial (potrivit afirmației lui Vasile Roman), viitorul Imn de stat al României, „Deșteaptă-te, române!”

Diferitele surse de informare sunt contradictorii în ceea ce priveşte autorul melodiei Imnului Naţional al României; unele îl indică pe Anton Pann ca fiind autorul melodiei „Un răsunet”; se presupune că Anton Pann ar fi compus melodia în vara anului 1848; alte surse afirmă că Andrei Mureșanu ar fi compus melodia „Un răsunet”, nu numai versurile acestui cântec (Anton Pann ar fi pus pe muzică versurile); în fine, sunt unii care îl indică pe Gheorghe Urechescu drept autor al melodiei (Anton Pann l-ar fi plagiat)…

Vorbind despre poetul Andrei Mureșanu și despre poezia „Un răsunet” („Deșteaptă-te, române!”), scrisă prin 1842, George Călinescu o numește „Marseilleza română”, iar pe Anton Pann îl consideră „acel Rouget de Lisle român”, comparându-l cu Claude Joseph Rouget de Lisle (ofițerul francez/1760-1836/ care a compus imnul revoluției de la 1789)… Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann și unul din admiratorii acestuia, relata cum în casa poetului Andrei Mureșanu din Brașov, acolo unde se întâlneau Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Gheorghe Magheru, Cezar Bolliac, Vasile Alecsandri, cu toții fiind în căutarea unei melodii pentru poezia „Un răsunet”, Anton Pann a găsit melodia „veche, tărăgănată”, dar devenită atât de vibrantă în posterioritate Romanța „Din sânul maicii mele”/alcătuită în 1839 pe versurile lui Grigore Alexandrescu…

Istoria pare a fi presărată cu poveşti ale unor personalități care şi-au aruncat banii pe fereastră și, în pofida talentului cu care au fost înzestrate, au murit în sărăcie. Mai depresiv este exemplul oferit, în general, de acest spațiu cultural: geniul s-a lovit (se poate lovi) de climate sociale cu țepi, de dezinteresul aspru al publicului, de excese, de boală și, mai ales, de regimuri politice criminale (dacă nu prin agresivitate, prin indiferență/indolență/nepăsare)…

[1] Teodor, tatăl său, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, activitate din care asigura existenţa familiei cu trei copii…

[2] „În anul 1825, Andrei Mureșanu e primit ca elev la Şcoala normală săsească din Bistriţa, iar peste câţiva ani trece la liceul piariştilor, din acelaşi oraş, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 vine la Blaj, unde e ajutat de profesorul Nicolae Marin şi studiază doi ani filosofia, apoi teologia”, scria Valer Rus, de la Muzeul „Casa Mureşenilor”-Braşov; „(…) l-a avut coleg de studenţie, în Blaj, pe George Bariţu, cu câţiva ani mai mare (coordona o trupă, actorii jucând spectacole de teatru în limba română). Cu Bariţiu leagă o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Braşov. Atunci când George Bariţu părăseşte Blajul, preluând conducerea şcolii române din Braşov, în anul 1837, se gândeşte să-l aducă de la Blaj şi pe Mureşanu. Deoarece poetul era încă student în ultimul an, Bariţiu îi obţine dispensa de a intra în învaţământ fără a-şi fi terminat studiile. Astfel că, în anul 1838, Mureşanu se stabileşte la Braşov, ca institutor la şcoala română condusă de Bariţiu. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcţionează până în anul 1849. Paralel, el începe să colaboreze la gazetele lui Bariţiu, cu poezii şi articole”…

[3] „La întoarcere, se stabileşte ca funcţionar la Sibiu: «concepist guvernial» şi translator de limba română la «Buletinul oficial al guvernului». Aici colaborează la ziarul local «Telegraful român», cu poezii şi cu un ciclu de articole, nesemnate, care urmăreau iniţierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Poetul suportă greu munca de conţopist. Activitatea poetică a lui Mureşanu nu este deosebit de extinsă, dar are, însă, toate caracteristicile liricii paşoptiste, alături de particularităţile imprimate de originea transilvăneană a autorului. Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieţi traduce «Nopţile lui Young», precum şi o bună parte a «Analelor» lui Tacit”…

[4] „La 1862 îşi tipăreşte în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum şi o parte din traduceri. Vânzarea cărţii i-ar fi adus, pe langă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărţile se vând greu. Iacob Mureşanu face apeluri insistente către publicul român, în «Gazeta Transilvaniei», de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie şi bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea «Astra» îi acordă lui Mureşanu un premiu de 50 de galbeni”…

[5] George Bariţiu înfățișa, în lucrarea sa monumentală dedicată istoriei Transilvaniei, împrejurările morţii prietenului său: „În acest an, 1861, împărţirăm pe Tacit între Munteanu şi Andrei Mureşanu, care acum se află în disponibilitate, ca translator gubernial, şi prea simţitor precum era el, căzuse într-o melancolie, din care noi ceilalţi dorea să-l scoatem, dându-i ocaziune de a se ocupa cu ceva lucru folositor. A tradus şi Andrei câte ceva din Tacit; într-aceea melancolia se prefăcuse în monomanie, cu care a şi trecut din viaţă…”

[6] Anunţul mortuar publicat în „Gazeta Transilvaniei” scria că moartea a survenit „în urma unui morb nervos îndelungat”. „A lăsat în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiţă de 11 luni, Eleonora, şi pe soţia sa Suzana. Înmormântarea i-a fost cu pompă: a luat parte un numeros public, profesorii şi tineretul şcolar din oraş, care însoţeau sicriul cu torţe şi decoruri”…

Nicolae Tomescu

redactor-șef Radio Iași