Ștefan Tapalagă: „Actorul e un creator de oameni şi un creator de stări”

Publicat de Nicolae Tomescu, 3 aprilie 2020, 20:50 / actualizat: 3 aprilie 2020, 21:56

Ștefan Tapalagă s-a născut la 4 aprilie 1933, în Dorohoi…

După școala primară și liceul, a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (anul 1961), la clasa profesorului Finteșteanu – Sanda Manu, Dem Radulescu și Alex Lungu, elev, la Paris, pentru a studia pantomima cu Jacque Lecqoc, coleg de clasă cu Traian Stănescu, Candid Stoica, Ioana Manolescu, Violeta Andrei, Dorina Lazăr, Ioana Măgură Bernard, Ion Arcudeanu, Jorj Voicu, Marian Hudac, Nicolae Scarlat, Alexandru Lazăr, Melania Ursu, Mitică Popescu[1], Constantin Drăgănescu, a jucat pe scena Teatrului din Piteşti şi a Teatrului de Comedie din capitala României…

De la primele apariţii scenice[2], s-a afirmat ca o prezenţă interpretativă, înzestrată cu reale calităţi comice şi dramatice. De-a lungul anilor, a dat viaţă unui număr impresionant de personaje, în spectacole precum: Zăpăcitul de Molière, Rinocerii de Eugen Ionescu, Fizicienii de Dürrenmatt, Livada cu vişini de Cehov, Casa inimilor sfărîmate de G.B. Shaw, Troilus şi Cressida de Shakespeare, Mătrăguna de Machiavelli ş.a. A debutat pe marele ecran în filmul Alo? Aţi greşit numărul (1958). Consacrarea în cinematografie i-au adus-o Nu vreau sa mă însor (1960) şi Paşi spre Lună (1963); din şirul realizărilor mai pot fi invocate Brigada diverse în alertă (1971), Dimitrie Cantemir (1974), Cercul magic (1975)…

Ştefan Tapalagă a fost o prezenţă prestigioasă la radio şi televiziune, în special în spectacolele de comedie[3] şi divertisment. Scurt timp, a îndrumat o serie de învăţăcei în tainele artei scenice[4]…

A participat, împreună cu Sorin Poenaru și Iosif Silahy (în 1954), la concursurile internaționale de floretă. A fost maestru al sportului, activând în domeniul scrimei (campion al acestei arme[5]).

Fratele actriţei Rodica Tapalagă[6], s-a stins la 21 mai 1994, în Bucureşti, cu zîmbetul pe buze, sclipiri jucăuşe în ochi şi sufletul cald, generos… Cu gândul, probabil, la cei care i-au însuflețit[7] cea mai mare parte a vieții…

[1] Până în anul III (atunci când ultimul a fost arestat)…

[2] „Celălalt laborator e scena, atât în timpul repetiţiilor cât şi al spectacolelor, unde învăţ de la regizor – dacă e bun – are capacitatea de a mă inspira şi câtedată de a mă incita şi descoperă în mine ceea ce nici eu nu credeam că există. Se poate învăţa uneori şi de la colegi, ceea ce trebuie să faci sau să nu faci.”

[3] „Un bun actor de comedie îşi dozează umorul pe care-l oferă în fiecare seară publicului. Există un dozaj al comicului. Trebuie să ştii când şi cât să faci publicul să râdă şi când să treci repede peste momentul la care s-ar putea râde.”

[4] „Trebuie să ai un talent nativ al mişcării, să simţi mişcarea, pentru că oricât ai lucra pe un corp anchilozat, care se mişcă anacronic, nu poţi realiza dinamica necesară unui rol de teatru.”

[5] „Acest sport mi-a dat un echilibru, mi-a dat un sistem de gândire organizat, mi-a dat o coordonare a mişcărilor şi m-a deprins de timpuriu cu înfruntarea partenerului în condiţie de conflict.”

[6] Rodica Tapalagă s-a născut pe 12 ianuarie 1939, la Dorohoi, fiind sora mai mică a actorului Ştefan Tapalagă. După ce a urmat şcoala primară şi liceul din Dorohoi, Rodica Tapalagă a absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti (1959). A debutat pe marile ecrane, în 1958, în comedia Alo?…aţi greşit numărul!, alături de alte viitoare mari nume ale scenei şi filmului românesc precum Ştefan Tapalagă, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Stela Popescu. A jucat pe scena Teatrului Naţional din Craiova, precum şi in filme, debutând în Alo! Aţi gresit numărul (1958), după care au urmat Între oglinzi paralele (regia: Mircea Veroiu), Artista, dolarii şi Ardelenii (regia Mircea Veroiu), Sistemul nervos (2004)/regia Mircea Daneliuc. În teatru a creat roluri pe scenele Teatrului Naţional din Craiova, Teatrului Notarra şi Teatrului Mic, iar, din 1981, a fost actriţă a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din Bucureşti. Cariera ei a fost recunoscută prin Premiul de interpetare pentru rolul Liuba Setova – Concursul Naţional al Tânărului Actor (1960), Premiul de interpetare feminină pentru rolul Ortansa – Concursul Naţional de Artă Dramatică, Premiul Asociaţiei Cineaştilor (ACIN) – pentru rolul Aglae din Tănase Scatiu (1976), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2001)…

[7] „Publicul este o sursă de acumulare artistică cu două tăişuri: lupţi o viaţă să te faci iubit de public, dar când ajungi să te iubească prea mult, el poate deveni o frână, în sensul că te obligă să te repeţi. Te vrea mereu aşa cum te-a văzut întotdeauna”(…) „E un flux fantastic între actor şi sală, care influenţează, transmite, conduce publicul spre reacţia dorită. „Este important când eşti pe scenă să ştii să dai fiecărui gest ponderea lui şi însemnătatea lui simbolică. Orice gest capătă semnificaţie pentru spectator. De asta există actori, ca să poată reda stări; de asta se numeşte actor profesionist, de asta a fost ales de public să fie văzut (căci publicul te alege să fii văzut!)” (Andrei Băleanu, Doina Dragnea/ Actorul în căutarea personajului)…