Demersul urmărește îmbunătăţirea răspunsului comun la situaţiile critice, prin cursuri de instruire şi achiziţia de echipamente specializate de intervenţie.
Proiectul reprezintă o continuare a SMURD 2 și vine cu noi proceduri comune de antrenament, cum ar fi componenta de inundații și cea de incendii, a declarat șeful Direcției proiectelor cu finanțare externă din cadrul IGSU România, Alin Maghiar.
Alin Maghiar: Importanța programului transfrontalier este dată de faptul că, indiferent dacă faci parte sau nu faci parte din Uniunea Europeană, cooperezi, ai riscuri care au efect transfrontalier, inundații, de exemplu, care pot afecta ambele țări și atunci, dacă faci o parte de pregătire în comun, ai și o dotare asemănătoare, procedurile de intervenție sunt comune, este mult mai simplu de gestionat situațiile care generează riscuri mari pentru populația din cele două țări.
Proiectul vizează 12 sesiuni comune de antrenament, pe ambele maluri ale Prutului, a precizat șeful Direcției Regionale 2 de căutare – salvare din Republica Moldova, Gheorghe Bivol.
Gheorghe Bivol: Este foarte important, deoarece el dezvoltă capacitățile de intervenții comune, atât la nivel național, cât și internațional, care va fortifica foarte mult capacitățile noastre comune, în zona transfrontalieră. Vor fi valorificate echipamente de intervenție, în formă de autospeciale. Pregătirea va avea loc atât în Republica Moldova, cât și în România.
Valoarea proiectului este de 1,3 milioane de euro și va fi implementat în următorii doi ani. (Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)