(AUDIO) Primăvara Dermatologică Ieșeană transformă Iașul într-un pol al excelenței medicale, reunind la ediția a 15-a experți de renume mondial
Publicat de Gabriela Rotaru, 17 martie 2026, 18:05
La Iași a început Primăvara Dermatologică, una dintre cele mai importante conferințe de dermatologie interdisciplinară cu participare internațională.
Astfel, timp de o săptămână, medici specialiști din Statele Unite și Europa, cadre didactice de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași și de la universitățile partenere din țară se reunesc într-o platformă de dialog științific, educație medicală și schimb de experiență.
Care este noutatea actualei ediții a manifestării ne spune prof.dr Daciana Elena Brănișteanu, de la UMF „Grigore T. Popa”, fondator și președinte al evenimentului.
Daciana Elena Brănișteanu: Noutatea actualei ediții este recunoașterea europeană a Primăverii Dermatologice Ieșene la cea de-a XV-a sa ediție, ceea ce înseamnă că programul științific este extrem de consistent și ia în discuție cele mai noi achiziții din punct de vedere al diagnosticului, a etiopatogeniei și terapiei bolilor dermatologice. De asemenea, comunitatea europeană, prin UEMS, a apreciat inițiativa noastră de a deschide ușile către celelalte specialități, vorbind despre subiecte de dermatologie, adică a recunoscut nevoia interdisciplinarității în dermatologie și, nu în ultimul rând, calitatea organizării și cartea de vizită impresionantă a fiecărui speaker invitat la Primăvara Dermatologică Ieșeană.
Președinta evenimentului a subliniat și importanța suprapunerii tratamentelor dermatologice în raport cu cele pentru obezitate sau alte boli cronice.
Daciana Elena Brănișteanu: Obezitatea a fost recunoscută în acest an de către Organizația Mondială a Sănătății ca o boală cronică ce necesită tratament și supraveghere cronic. Și, desigur, pacienții noștri cu diverse patologii dermatologice, mulți dintre dumnealor, sunt și obezi sau supraponderali, ceea ce presupune o suprapunere a tratamentelor noastre dermatologice cu tratamentul obezității. Este foarte bine să cunoaștem indicațiile și limitele și, de asemenea, este foarte bine să știm faptul că există tratamente dermatologice pentru, de exemplu, psoriazisul sever, dermatita atopică severă, sindromul ovarelor micropolichistici și inclusiv acneea, care funcționează mult mai bine dacă se asociază tratamentul supraponderabilității sau obezității.
(Radio Iași/Mona Tănase/ FOTO radioiasi.ro)