Ascultă Radio România Iași Live

Sorin Grindeanu: Colegii mi-au dat un mandat deschis de negociere privitor la guvernare

Sorin Grindeanu: Colegii mi-au dat un mandat deschis de negociere privitor la guvernare

Publicat de letitia, 20 mai 2025, 17:39

Opinia care pare a fi majoritară în acest moment în PSD este de a avea o opoziţie constructivă, dar am primit un mandat deschis de negociere privitor la guvernare, a declarat, marţi, preşedintele interimar al social-democraţilor, Sorin Grindeanu.

El a ţinut să mulţumească fostului preşedinte al PSD Marcel Ciolacu pentru modul cum ‘a gestionat şi a condus partidul’, precum şi colegilor care i-au acordat încrederea la şefia interimară a formaţiunii social-democrate.

‘PSD a fost şi este partidul raţiunii şi al soluţiilor. Eu, astăzi, am ascultat, după această parte administrativă, care e mai mult de bucătărie internă, cea de alegere a acestui interimat, am ascultat şi am ascultat foarte mulţi colegi care ne-au spus lucruri despre cum ar trebui să acţionăm în perioada următoare, fie că vorbim de politici publice, pentru că PSD trebuie să facă în continuare acest lucru, fie că vorbim de ceea ce de fapt ne-a caracterizat în anii de militantism ai PSD, şi anume întoarcere, dacă vreţi, către baza partidului, asta neînsemnând că până acum nu s-a ascultat baza partidului, dar cred că un dialog mult mai direct şi mult mai bun e necesar în această perioadă, într-o perioadă în care mandatul este acela de a organiza congresul. Mandatul este acela de a organiza congresul, iar congresul trebuie să clarifice toate lucrurile în interiorul PSD. Asta este ceea ce noi am hotărât astăzi, sunt lucruri care, probabil, în perioada următoare, vor suferi dezvoltări şi vom comunica’, a afirmat Sorin Grindeanu după Consiliul Politic Naţional al PSD.

Întrebat dacă, în opinia sa, PSD ar trebui să continue la guvernare sau să intre în opoziţie, el a spus: ‘Cred că ştiţi deja că aceasta a fost discuţia principală de la şedinţa noastră. Nu vă ascund că opinia care pare a fi majoritară în acest moment în PSD este de a avea o opoziţie constructivă’.

‘Eu ştiu – şi ştiu din interiorul Guvernului – că urmează o perioadă de decizii care trebuie să fie susţinute. Viitorul guvern trebuie să aibă susţinere, iar PSD va oferi această susţinere pentru soluţiile raţionale şi logice şi bune pentru români, indiferent de poziţia pe care o vom avea. Dar colegii mi-au dat un mandat deschis în sensul de a avea discuţii nu dacă intrăm, neapărat activ, la guvernare sau dacă susţinem, ci să vedem ce vor şi ceilalţi, cei care transmit că vor să construiască o majoritate pro-europeană şi după aceea venim în faţa românilor’, a mai declarat Grindeanu.

El a reiterat că mandatul primit de la colegii din Consiliul Politic Naţional al PSD este unul deschis la orice soluţie, întrebat dacă social-democraţii ar accepta intrarea la guvernare fără să aibă premierul.

‘V-am spus ce mandat am primit de la colegii mei şi nu vreau să-l depăşesc. V-am spus: curentul majoritar din partid este cel de a fi în opoziţie, dar mandatul primit de mine este acela de a fi deschis la orice soluţie. Eu voi veni în faţa colegilor şi le voi spune ceea ce rezultă din dialogul pe care-l vom avea, în mod sigur, cu alte partide politice’, a evidenţiat Grindeanu.

‘Liniile roşii’ – potrivit acestuia – pe care nu le va accepta în cadrul viitoarelor negocieri sunt cele care ‘nu fac bine românilor’.

‘Haideţi să vedem, că pot să vină cei care doresc să guverneze, dar ne vor şi parteneri şi, repet, mandatul este în alb, să vină cu soluţii economice cu care noi să nu fim de acord. Să creştem TVA-ul la 25%… nu o să fie PSD de acord niciodată. Văzând lucrurile şi făcând. Eu v-am spus că, în acest moment, avem acest mandat în alb, vom comunica de fiecare dată, dar eu, ca preşedinte interimar, am datoria să nu iau o decizie de unul singur, voi merge cu o echipă la negocieri, în niciun caz singur’, a explicat Grindeanu. AGERPRES/FOTO gov.ro

Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi
Prim plan vineri, 7 noiembrie 2025, 11:12

Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi

Ministerul Public informează într-un comunicat că procurorii Parchetului General şi ofiţeri de Poliţie Judiciară efectuează şapte...

Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi
Conferința „MediCult” (IV) la Palatul Culturii din Iași
Prim plan vineri, 7 noiembrie 2025, 10:55

Conferința „MediCult” (IV) la Palatul Culturii din Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Secția Mediere culturală, Proiecte, Marketing, organizează cea de-a IV-a ediție a...

Conferința „MediCult” (IV) la Palatul Culturii din Iași
Iași: Conferința Științifică Neuroplasticitatea în Era Digitală – Impactul Inteligenței Artificiale asupra Creativității
Prim plan vineri, 7 noiembrie 2025, 10:47

Iași: Conferința Științifică Neuroplasticitatea în Era Digitală – Impactul Inteligenței Artificiale asupra Creativității

Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, organizează în...

Iași: Conferința Științifică Neuroplasticitatea în Era Digitală – Impactul Inteligenței Artificiale asupra Creativității
Ploi și vânt puternic până duminică în Moldova
Prim plan vineri, 7 noiembrie 2025, 10:30

Ploi și vânt puternic până duminică în Moldova

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 7 noiembrie, ora 10 – 9 noiembrie, ora 10 Fenomene vizate: precipitații însemnate cantitativ,...

Ploi și vânt puternic până duminică în Moldova
Prim plan vineri, 7 noiembrie 2025, 10:15

Zilele Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani – o săptămână plină de cărți, povești și creativitate

Zilele Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani  – 143 de ani de lectură publică la Botoșani! De la inaugurarea sa în data de...

Zilele Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani – o săptămână plină de cărți, povești și creativitate
Prim plan vineri, 7 noiembrie 2025, 09:45

Ateneul Național din Iași, partener în cel mai mare proiect cultural cu finanțare europeană din istoria instituției

Ateneul Național din Iași intră într-o nouă etapă de dezvoltare culturală internațională, prin demararea celui mai mare proiect cu fonduri...

Ateneul Național din Iași, partener în cel mai mare proiect cultural cu finanțare europeană din istoria instituției
Prim plan vineri, 7 noiembrie 2025, 08:15

(AUDIO) 77 de copii din comuna ieșeană Golăiești învață în regim simultan, în trei sate diferite

77 de copii din comuna ieșeană Golăiești învață în regim simultan, în trei sate diferite. Măsura a fost luată din cauza numărului redus...

(AUDIO) 77 de copii din comuna ieșeană Golăiești învață în regim simultan, în trei sate diferite
Prim plan vineri, 7 noiembrie 2025, 08:11

Vaslui: Preşedintele organizaţiei PNL, Mihai Barbu, plasat sub control judiciar pentru folosirea influenţei

UPDATE ora 19:55 – Premierul Ilie Bolojan a oferit astăzi prima sa reacție în legătură cu întâlnirea de la Guvern cu liderul PNL Vaslui,...

Vaslui: Preşedintele organizaţiei PNL, Mihai Barbu, plasat sub control judiciar pentru folosirea influenţei