Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Publicat de Gabriela Rotaru, 15 martie 2026, 07:48 / actualizat: 15 martie 2026, 11:10
Atenție la curățenia de primăvară!
Un bărbat de 56 de ani a suferit arsuri după ce a dat foc la resturile vegetale din gospodărie.
În jurul orei 11:15, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Grințieș pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului și SVSU Grințieș.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la vegetația uscată pe o suprafață foarte mare.
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a suferit arsuri la nivelul feței și membrelor superioare și inferioare. Acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD și ulterior a fost transportat la spital.
Având în vedere suprafața mare pe care se manifesta incendiul, au fost suplimentate forțele de intervenție cu personal de la Detașamentele de pompieri Târgu-Neamț, Piatra-Neamț și Roman.
Pentru a a facilita transportul apei, având în vedere faptul că incendiul se manifesta pe deal, într-o zonă greu accesibilă, primăria a pus la dispoziție un TAF.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 15 ha.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise. (Gianina Buftea/ FOTO imagine ilustrativă)