Ascultă Radio România Iași Live

Deputaţii care nu participă la lucrările în plen şi din comisii vor fi sancţionaţi cu 5 la sută din indemnizaţie

Deputaţii care nu participă la lucrările în plen şi din comisii vor fi sancţionaţi cu 5 la sută din indemnizaţie

Publicat de Gabriela Rotaru, 24 martie 2025, 18:30

Deputaţii care nu participă la lucrările în plen şi din comisii vor fi sancţionaţi cu 5 la sută din indemnizaţie, potrivit unui proiect de hotărâre prin care se modifică regulamentul forului legislativ. Măsura a fost adoptată pe articole, cu votul reprezentanţilor puterii.

Până acum, deputaţilor care absentau nemotivat li se reţinea doar 1% din indemnizaţie, iar prin noua reglementare, procentul va creşte la 5%, aşa cum se aplică şi în cazul senatorilor. Modificarea regulamentului a fost propusă de PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale, care au subliniat că neparticiparea la şedinţele Camerei Deputaţilor ar putea afecta procesul legislativ şi votul asupra unor proiecte importante şi au făcut referire la greva parlamentarilor AUR şi POT. Reprezentanţii celor două partide, dar şi cei ai SOS România spun însă că sancţiunile ar trebui aplicate şi celor care nu participă fizic, ci doar online, la lucrări.

Deputata AUR Geanina Şerban: Greva este un instrument pe care îl poate folosi orice român. Această sancţiune pecuniară este fix zero. Să vă spun de ce. Dintr-o indemnizaţie de aproximativ 12.000 lei, dumneavoastră sancţionaţi parlamentarii cu 600 de lei.

Replica a venit din partea deputatului PNL Gabriel Andronache.

Gabriel Andronache: De obicei se începe cu o grevă japoneză, apoi se trece la greva ‘chiul’, pe care aţi practicat-o săptămânile trecute. Precizez un lucru: această sancţiune se aplică per absenţă, nu la modul lunar, aşa că pot ajunge unii colegi să rămână şi cu doar jumătate din indemnizaţie.

Votul final asupra propunerii de modificare a regulamentului Camerei Deputaţilor este programat miercuri. (Rador/ FOTO cdep.ro)

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:33

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunţă că duminică va intra un vigoare noul Mers al Trenurilor, valabil până la 12 decembrie anul viitor. Programul aduce...

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:28

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%

Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%, la fel ca în octombrie, dar în coborâre uşoară faţă de vârful de 9,9 procente,...

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:26

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani

România a anunţat că a găsit două maseuze cu lepră la un centru balnear din oraşul Cluj, acestea fiind primele cazuri confirmate cu această...

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 11:44

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură...

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder