Creștinii cinstesc Adormirea Maicii Domnului

Publicat de Andreea Drilea, 15 august 2025, 09:54
Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mare, moment care amintește de plecarea Sfintei Fecioare Maria din lumea aceasta. Mulți pelerini sunt la mănăstirile închinate Maicii Domnului, pentru a participa la slujbe în locurile unde se află icoane considerate făcătoare de minuni.
În creștinism se păstrează tradiția conform căreia Sfânta Fecioară Maria a fost ridicată la cer după moarte.
Mormântul ei de la Ierusalim a fost găsit gol atunci când Apostolul Toma, absent la înmormântare, a deschis după trei zile mormântul ca să o mai vadă o dată pe Maica Domnului.
La Ierusalim se păstrează și astăzi mormântul gol în Biserica Adormirii Maicii Domnului.
Sfânta Fecioară Maria este omul care se bucură în creștinism de cea mai mare cinstire, după persoanele Sfintei Treimi.
Credincioșii își pun nădejdea în mijlocirea ei și de aceea cele mai multe rugăciuni se îndreaptă către ea.
Adormirea Maicii Domnului este hramul celor mai multe mănăstiri din România, de aceea sărbătoarea de astăzi este prilejul celor mai mari pelerinaje.
Rador/FOTO basilica.ro