Ascultă Radio România Iași Live

Contracte pentru proiectarea a 4 poduri noi peste Prut, în valoare de 4,4 milioane lei, semnate la Chişinău

Contracte pentru proiectarea a 4 poduri noi peste Prut, în valoare de 4,4 milioane lei, semnate la Chişinău
7 februarie 2025, 15:28 / actualizat: 7 februarie 2025, 16:37

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au semnat, vineri, la Chişinău, contractele pentru proiectarea a încă patru poduri noi peste râul Prut, în valoare totală de 4,4 milioane de lei (fără TVA), a anunţat directorul general Cristian Pistol.

‘Am semnat astăzi la Chişinău (Republica Moldova) contractele pentru proiectarea a încă 4 poduri noi peste râul Prut, în valoare totală de 4,4 milioane de lei (fără TVA): pod Stânca (România) – Costeşti (Republica Moldova), pod Bumbăta (România) – Leova (Republica Moldova), pod Fălciu (România) – Leca (Republica Moldova), pod Răducăneni (România) – Bărboieni (Republica Moldova)’, a notat Pistol, pe Facebook.

Durata fiecărui contract pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, semnat între CNAIR şi compania Like Consulting, este de 12 luni, valoarea fiecărui contract este de 1,1 milioane de lei (fără TVA) iar finanţarea este asigurată prin bugetul de stat al României.

Cele patru noi poduri, care vor fi construite după finalizarea studiilor de fezabilitate, vor asigura creşterea capacităţii de transport dintre cele două state şi vor contribui la conectivitatea infrastructurii rutiere a Republicii Moldova cu România şi implicit cu reţelele de transport din Uniunea Europeană. În plus, construcţia acestor poduri va contribui şi mai mult la apropierea economică a republicii Moldova de România şi de Uniunea Europeană, a scris şeful CNAIR.

‘Anul acesta vom lansa în licitaţie şi contractul pentru proiectarea şi execuţia unui pod nou peste Prut, la Albiţa, care va avea patru benzi de circulaţie şi care va asigura conexiunea dintre infrastructura rutieră a României şi cea a Republicii Moldova. Proiectul va fi finanţat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF). La ora actuală avem în derulare şi contractul pentru construcţia ansamblului de poduri de la Ungheni care va asigurarea legătura dintre România (judeţul Iaşi) şi Republica Moldova (Raionul Ungheni), proiect finanţat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), care trebuie finalizat până la sfârşitul anului 2026, cel mai târziu. Tot în derulare sunt şi contractele pentru proiectarea necesară modernizării podurilor rutiere peste Prut de la Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova) şi Oancea (România) – Cahul (Republica Moldova). Finanţarea acestor contracte este asigurată prin Programul Transport 2021-2027’, a adăugat Cristian Pistol.

Evenimentul de la Chişinău a avut loc în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Transporturilor din România, Irinel Scrioşteanu, şi a viceprim-ministrului Republicii Moldova, Vladimir Bolea.

Potrivit oficialului moldovean, aceste proiecte marchează un pas semnificativ în relaţiile dintre cele două ţări, vor contribui la dezvoltarea infrastructurii de transport şi vor întări legăturile economice.

‘Aceste proiecte marchează încă un pas semnificativ în relaţiile dintre Republica Moldova şi România. Vor contribui la dezvoltarea infrastructurii de transport şi vor întări legăturile noastre istorice şi economice. Ne dorim ca aceste poduri să faciliteze mobilitatea cetăţenilor şi accesul către reţele europene de transport. Prutul nu a avut atâtea poduri decât în perioada interbelică. Este un prim pas autentic de apropiere a infrastructurii Republicii Moldova de cea a României, un proces care va continua cu aceeaşi amploare şi în viitor’, a declarat Vladimir Bolea, citat într-un comunicat al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Irinel Ionel Scrioşteanu, a subliniat că semnarea acestor contracte reprezintă un eveniment important în ceea ce priveşte relaţiile dintre Republica Moldova şi România.

‘Intrăm într-o nouă eră a dezvoltării transporturilor peste Prut. Am semnat contractele pentru prima etapă de proiectare a acestor poduri. Vom continua cu dezvoltarea infrastructurii feroviare, navale şi aeriene, integrându-le astfel încât Republica Moldova să devină competitivă în spaţiul european. Fondurile europene vor contribui în continuare la dezvoltarea infrastructurii, sporind competitivitatea Republicii Moldova’, a afirmat Irinel Ionel Scrioşteanu.

Un alt proiect major vizează, conform comunicatului, construcţia podului peste Prut Ungheni-Ungheni, pentru care a fost finalizat studiul de fezabilitate, iar lucrările vor demara la 26 aprilie. Acest pod, numit simbolic ‘Podul de flori’, va avea şi o simbolistică specială, cu elemente decorative care vor face legătura cu podul de flori din 1990.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 10:28

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași

Consiliul Județean Iași, prin Direcția de Protecție a Drepturilor Copilului, demarează un nou proiect de sprijin pentru tinerii care părăsesc...

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași
 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 09:26

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale

Primul tur al alegerilor locale are loc în Franţa duminică, primarii fiind aleşi în 35.000 de comune din întreaga ţară. Rezultatele vor servi...

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 07:49

Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad

Un incendiu provocat de explozia unei butelii s-a produs, sâmbătă seara, într-un apartament aflat la etajul întâi al unui bloc din municipiul...

Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad
Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 07:48

Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată

Atenție la curățenia de primăvară! Un bărbat de 56 de ani a suferit arsuri după ce a dat foc la resturile vegetale din gospodărie. În jurul...

Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 13:10

(AUDIO) Program comun de împădurire România–Republica Moldova, lansat la Sculeni, în județul Iași

Campania de împădurire la nivel național, Luna Pădurii, a fost lansată, astăzi la Sculeni, în judeţul Iaşi, printr-o acţiune comună de...

(AUDIO) Program comun de împădurire România–Republica Moldova, lansat la Sculeni, în județul Iași
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 13:00

(AUDIO) Ajutoarele românești ale României pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns în Republica Moldova

Ajutoarele românești pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns astăzi în Republica Moldova.  Este vorba despre al doilea transport de...

(AUDIO) Ajutoarele românești ale României pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns în Republica Moldova
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 11:50

(AUDIO) Iași: Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice

Regia Națională Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice. Prezentă astăzi la Sculeni, în...

(AUDIO) Iași: Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 10:05

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție

Specialiștii atrag atenția că utilizarea problematică a rețelelor sociale poate avea efecte negative asupra sănătății mintale a copiilor și...

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție