Ascultă Radio România Iași Live

Cercetători de la UAIC au realizat un „scanner molecular” util pentru detectarea și identificarea secvențelor scurte de ADN

Cercetători de la UAIC au realizat un „scanner molecular” util pentru detectarea și identificarea secvențelor scurte de ADN

Publicat de Andreea Drilea, 30 iunie 2025, 10:15

O echipă de cercetători de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), Facultatea de Fizică, Laboratorul de Biofizică Moleculară și Fizică Medicală, a publicat recent, în calitate de autori principali, un studiu științific de impact în Nano Letters, un prestigios jurnal al American Chemical Society. Revista este recunoscută internațional și inclusă în Nature Index, un clasament care include cele mai valoroase jurnale științifice din domeniile științelor vieții și medicinei și care stă la baza celor mai importante ierarhii universitare, reflectând calitatea și impactul cercetărilor publicate.

Studiul prezintă o metodă inovatoare de detectare a moleculelor individuale relevante pentru structura ADN-ului, utilizând nanopori proteici – o tehnologie de vârf cu aplicații în diagnosticul molecular și medicina personalizată.

Articolul științific, intitulat Asymmetric Nanopore Sensing Enables Single-Molecule Identification of Nucleobases in Minimalist Peptide Nucleic Acids”, a fost realizat de Adina CÎMPANU, studentă în anul al II-lea la programul de masterat „Biofizică și fizică medicală” din cadrul Facultății de Fizică a UAIC, prof. univ. dr. habil. Loredana MEREUȚĂ și prof. univ. dr. Tudor LUCHIAN, din cadrul aceleiași facultăți, în colaborare cu o echipă de cercetători din Coreea de Sud, de la Kongju National University și Chosun University (Jonggwan PARK și Yoonkyung PARK).

„Prin intermediul acestei cercetări am reușit să identificăm bazele nucleotidice (G, A, T, C) din lanțuri foarte scurte, de doar 6 baze de acizi peptide-nucleici (PNA) – care, în mod normal, nu pot fi detectate și recunoscute cu tehnologia actuală – prin atașarea unor „etichete” încărcate electric (segmente aminoacidice de poliarginină). Aceste „etichete” ajută nanoporii să capteze și să recunoască respectivele molecule neutre, prin intermediul blocajelor stocastice generate de trecerea lor prin nanopori. În acest fel, s-a reușit materializarea unei paradigme de identificare moleculară la nivel de singură moleculă, în care fiecare bază (G, A, T, C) produce un semnal electric distinct, în funcție de dimensiunea sa. Din perspectivă inovatoare, impactul studiului este ilustrat prin următoarea paradigmă: imaginați-vă un „scanner molecular” care citește în timp real „literele” ADN-ului una câte una, ca pe un cod de bare, în segmente extrem de scurte de molecule monocatenare aflate în mișcare, reușind astfel să facă diferența între dimensiuni de ordinul angstromilor (10⁻¹⁰ m)”, a declarat prof. univ dr. Tudor LUCHIAN, coordonatorul echipei de cercetare de la UAIC.

Implicațiile sociale ale acestui studiu sunt extrem de importante, întrucât se propune o soluție inovatoare în diagnosticul molecular bazat pe detecția și recunoașterea secvențelor de ADN/ARN, permițând identificarea anomaliilor (mutațiilor) cu o precizie mai mare, cu resurse materiale mai reduse și cu un timp de analiză mult mai scurt decât cel al testelor utilizate în prezent.

În plus, rezultatele obținute de echipa de cercetători oferă o metodă mai eficientă de studiere a moleculelor sintetice similare acizilor nucleici (acizi peptide-nucleici), utilizate în terapii genice.

Articolul științific poate fi accesat aici: https://pubs.acs.org/doi/10.1021/acs.nanolett.5c02717

(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 11:13

(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului

Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, va fi amenajat pe axa dintre Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” și Palatul...

(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului
Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:23

Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi

UPDATE ora 9:30 – Alimentarea cu apă în municipiul Bacău ar putea fi reluată spre sfârșitul acestei zile, după trei zile de...

Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi
Iaşi: Ministrul Educaţiei, aşteptat la deschiderea anului universitar la USV
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:52

Iaşi: Ministrul Educaţiei, aşteptat la deschiderea anului universitar la USV

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian, este aşteptat luni, la Iaşi, pentru a lua parte la festivitatea de deschidere a noului an...

Iaşi: Ministrul Educaţiei, aşteptat la deschiderea anului universitar la USV
12 septembrie – Ziua Mondială a Primului Ajutor. Crucea Roșie Română – Filiala Iași îi invită pe ieșeni să învețe o manevră care poate salva o viață în 150 de secunde
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:46

12 septembrie – Ziua Mondială a Primului Ajutor. Crucea Roșie Română – Filiala Iași îi invită pe ieșeni să învețe o manevră care poate salva o viață în 150 de secunde

Cu prilejul Zilei Mondiale a Primului Ajutor, Crucea Roșie Română – Filiala Iași organizează sâmbătă, 12 septembrie, între orele 10:30...

12 septembrie – Ziua Mondială a Primului Ajutor. Crucea Roșie Română – Filiala Iași îi invită pe ieșeni să învețe o manevră care poate salva o viață în 150 de secunde
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 17:00

O nouă defecțiune prelungește problemele cu furnizarea apei în Bacău

UPDATE ora 14 – Reluarea alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru mâine, transmite Compania Regională de Apă....

O nouă defecțiune prelungește problemele cu furnizarea apei în Bacău
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 15:39

(AUDIO) Nou spațiu expozițional dedicat artiștilor ieșeni, inaugurat la Palatul Culturii

Un nou spațiu expozițional dedicat artiștilor ieșeni a fost inaugurat astăzi, la Palatul Culturii din Iași! „Rotonda Artiștilor Ieșeni”...

(AUDIO) Nou spațiu expozițional dedicat artiștilor ieșeni, inaugurat la Palatul Culturii
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 15:09

Premieră științifică în România: Elita mondială a organelor artificiale s-a reunit  la Palatul Culturii din Iași 

Iașiul găzduiește Congresul Anual al Societății Europene pentru Organe Artificiale (ESAO), eveniment aflat la cea de-a 52-a ediție. Congresul...

Premieră științifică în România: Elita mondială a organelor artificiale s-a reunit  la Palatul Culturii din Iași 
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 14:31

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel...

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter