Cel puţin o persoană a murit şi mii au fost evacuate, după ce furtuna Leonardo a făcut ravagii în Portugalia şi Spania
Publicat de Gabriela Rotaru, 5 februarie 2026, 11:04
Inundaţii provocate de furtuna Leonardo au afectat miercuri Peninsula Iberică, forţând evacuarea a mii de persoane, închiderea şcolilor şi anularea trenurilor.
În Portugalia, un bărbat de aproximativ 60 de ani a murit după ce a fost luat de viituri în timp ce încerca să traverseze cu maşina o zonă inundată de furtuna Leonardo în sud-estul ţării, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţie Civilă.
„A fost găsit un vehicul cu un ocupant, astfel că există un deces”, a declarat un purtător de cuvânt, adăugând că tragedia a avut loc în apropierea unui baraj din oraşul Serpa.
În centrul ţării, serviciul de urgenţă a mobilizat peste 11.000 de angajaţi, iar aproximativ 200 de locuitori au fost evacuaţi.
La Alcácer do Sal, la sud de Lisabona, râul Sado a ieşit din matcă, iar apele în creştere au inundat principala arteră a oraşului.
Adresându-se jurnaliştilor miercuri după-amiază, ministrul mediului, Maria da Graça Carvalho, a declarat că există o mare îngrijorare cu privire la consecinţele furtunii de joi, când situaţia va atinge un „vârf”.
Regiunea Lisabona şi Algarve, în sudul ţării, au fost cele mai afectate, iar ploile şi vântul urmau să atingă intensitatea maximă în noaptea de miercuri spre joi.
În Spania, agenţia meteorologică AEMET a plasat mai multe zone ale regiunii sudice Andaluzia sub alertă maximă de nivel roşu din cauza ploilor „deosebit de abundente”, avertizând asupra riscului de inundaţii şi alunecări de teren.
Şeful serviciilor de urgenţă din Andaluzia, Antonio Sanz, a declarat, într-o conferinţă de presă, că situaţia este „foarte îngrijorătoare” în localitatea montană Grazalema, unde „în 24 de ore a plouat cât ar fi fost normal într-un an întreg”, potrivit purtătorului de cuvânt al AEMET, Ruben del Campo. Aproximativ 3.500 de persoane au fost evacuate în Andaluzia, iar sute de soldaţi au fost mobilizaţi pentru a sprijini serviciile de salvare. Toate şcolile din Andaluzia au fost închise, cu excepţia provinciei celei mai estice, Almería. Aproape toate trenurile suburbane, regionale şi de lung parcurs au fost anulate în întreaga regiune spaniolă, nefiind posibile servicii de transport alternativ cu autobuzele din cauza stării drumurilor, zeci dintre acestea fiind închise. (Rador/ FOTO AI)