(AUDIO) Suceava: Universitatea „Ștefan cel Mare” lansează un nou program de master din toamnă
Publicat de Gabriela Rotaru, 24 februarie 2026, 11:59
Un nou program de master va fi disponibil pentru studenții Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava din toamna acestui an.
Programul este dedicat inteligenței artificiale și roboticii sociale și vine ca răspuns la cererea tot mai mare din partea angajatorilor din regiune, dar și a studenților din anii terminali.
Rectorul USV Suceava, prof.dr. Mihai Dimian, a declarat în emisiunea Starea Educației că, spre deosebire de alte programe similare din țară, acest master beneficiază de o expertiză internațională unică, realizată în parteneriat cu Universitatea din Tours – Franța și Universitatea Örebro din Suedia.
Mihai Dimian: Studenții pot alege o cale prin care un semestru îl petrec la Suceava, un semestru în Franța, un semestru în Suedia, urmând ca semestrul final pentru elaborarea lucrării de dizertație, să fie efectuat acolo unde își găsesc tematica și profesorul potrivit interesului lor. Iată, în urma acestui proces, ei pot obține o diplomă multiplă, atât de la universitatea noastră cât și de la două universități partenere.
Rectorul USV Suceava, prof.dr. Mihai Dimian, a declarat că pentru mobilități, universitatea va asigura un număr limitat de burse Erasmus, iar sprijin suplimentar va fi oferit prin intermediul Alianței universitare NEOLAiA(neoleia), care reunește nouă instituții de învățământ superior europene și beneficiază de o finanțare consistentă.
În total, vor fi scoase la concurs, pentru masteratul dedicat inteligenței artificiale 50 de locuri, dintre care în jur de 40 vor fi destinate traseului internațional. (Radio Iași/ Andreea Daraban/ FOTO radioiasi.ro)