Ascultă Radio România Iași Live

ANAF: 2.430 lei, plata CASS pentru fiecare persoană aflate în întreţinere

ANAF: 2.430 lei, plata CASS pentru fiecare persoană aflate în întreţinere

Publicat de Andreea Drilea, 4 septembrie 2025, 11:38

Persoana care optează pentru plata CASS pentru persoanele aflate în întreţinere datorează 2.430 lei pentru fiecare persoană pentru care a exercitat opţiunea, potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Administrarea Fiscală (ANAF).

Instituţia menţionează că prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare au fost aduse o serie de modificări cu privire la contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS). Una dintre modificările legislative vizează eliminarea din categoria persoanelor exceptate de la plata CASS a persoanelor fizice aflate în întreţinerea unei persoane asigurate, respectiv soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii.

În contextul acestor modificări, începând cu data de 1 august 2025, persoanele fizice care realizează venituri din: salarii şi asimilate salariilor, pensii, activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III din Codul fiscal, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, investiţii, alte surse etc. pentru care datorează CASS pot opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele aflate în întreţinere, respectiv soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii.

CASS datorată de persoanele fizice care optează, pentru fiecare persoană pentru care se exercită opţiunea, se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opţiunea.

Opţiunea se exercită oricând în cursul anului, prin depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – formular 212, în care se evidenţiază contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată. Formularul 212 a fost aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1929/2025.

Conform ANAF, persoanele fizice care optează pentru plata CASS pentru persoanele aflate în întreţinere completează Capitolul II – Date privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuţiei pentru anul 2025′, Secţiunea 2 ‘Date privind CASS datorată de către persoanele fizice pentru persoanele aflate în întreţinere potrivit art.182^1 din Codul fiscal’.

ANAF recomandă completarea cu atenţie a Capitolul II – Date privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuţiei pentru anul 2025′, din formularul 212 ‘Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice’, întrucât opţiunea exercitată este definitivă şi generează obligaţia de plată a CASS.

Plata CASS datorată pentru fiecare persoană pentru care se exercită opţiunea se efectuează în 2 tranşe, după cum urmează: 25% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, la data depunerii declaraţiei prin care se exercită opţiunea; 75% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opţiunea.

Precizăm că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1506/2024, începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este în suma de 4.050 lei lunar.

Ca urmare, pentru anul 2025, baza de calcul pentru stabilirea CASS este de 24.300 lei (6 x 4.050 lei), iar CASS datorată este de 2.430 lei.

Deci, persoana care optează pentru plata CASS pentru persoanele aflate în întreţinere datorează 2.430 lei pentru fiecare persoană pentru care a exercitat opţiunea. Plata CASS datorată în sumă de 2.430 lei se va efectua în două tranşe. Prima tranşă în sumă de 608 lei se efectuează la data depunerii formularului 212, iar a doua tranşă în sumă de 1.822 lei se efectuează până la data de 25 mai 2026. Plata se poate face şi integral.

Declaraţia se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel: prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: prin intermediul serviciului ‘Spaţiul privat virtual’ (SPV); pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

De asemenea, declaraţia se poate depune în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.

Contribuabilii care nu deţin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităţilor fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operaţiuni: înregistrarea în cadrul serviciului Spaţiul Privat Virtual; completarea Declaraţiei Unice; depunerea Declaraţiei Unice.

Lista sediilor unităţilor fiscale în care sunt puse la dispoziţia contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii se regăseşte pe portalul www.anaf.ro, la secţiunea Asistenţă contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.

De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin şi funcţionarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare şi asistenţă pentru depunerea Declaraţiei unice.

Contribuabilii îşi pot îndeplini obligaţiile de plată prin următoarele modalităţi: cu cardul bancar sau numerar la casieriile Trezoreriei Statului pe raza cărora aceştia îşi au domiciliul fiscal; on-line, cu cardul, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual sau al platformei Ghiseul.ro; prin virament bancar; cu mandat poştal, prin intermediul oficiilor poştale.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute: accesând portalul www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente şi alte materiale informative; telefonic, la numărul 031.403.91.60; la structurile de asistenţă pentru contribuabili din cadrul unităţilor fiscale teritoriale.

Totodată, ANAF menţionează faptul că, în ceea ce priveşte calitatea de asigurat, pe site-ul CNAS, www.cnas.ro, este publicată o informare referitoare la modificările legislative privind asigurările sociale de sănătate prevăzute de Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Elevii care aparţin minorităţilor naţionale susțin astăzi proba la Limba şi literatura maternă
Naţional joi, 13 august 2026, 10:00

Elevii care aparţin minorităţilor naţionale susțin astăzi proba la Limba şi literatura maternă

Elevii care aparţin minorităţilor naţionale vor susţine astăzi proba la Limba şi literatura maternă – ultima în cadrul examenului de...

Elevii care aparţin minorităţilor naţionale susțin astăzi proba la Limba şi literatura maternă
Compania Nuclearelectrica anunţă că a început oprirea controlată a Unităţii 2 a centralei de la Cernavodă
Naţional joi, 13 august 2026, 09:58

Compania Nuclearelectrica anunţă că a început oprirea controlată a Unităţii 2 a centralei de la Cernavodă

Compania Nuclearelectrica anunţă că a început oprirea controlată a Unităţii 2 a centralei de la Cernavodă. Decizia vine pe fondul scăderii...

Compania Nuclearelectrica anunţă că a început oprirea controlată a Unităţii 2 a centralei de la Cernavodă
Mai multe acte normative au fost adoptate de Camera Deputaţilor, la finalul celei de-a treia sesiuni extraordinare din această vară
Naţional joi, 13 august 2026, 07:39

Mai multe acte normative au fost adoptate de Camera Deputaţilor, la finalul celei de-a treia sesiuni extraordinare din această vară

Mai multe acte normative au fost adoptate de Camera Deputaţilor, la finalul celei de-a treia sesiuni extraordinare din această vară. Printre...

Mai multe acte normative au fost adoptate de Camera Deputaţilor, la finalul celei de-a treia sesiuni extraordinare din această vară
Inflaţia anuală a scăzut în iulie sub pragul de zece procente şi a ajuns la 8,16 %(INS)
Naţional miercuri, 12 august 2026, 12:45

Inflaţia anuală a scăzut în iulie sub pragul de zece procente şi a ajuns la 8,16 %(INS)

Inflaţia anuală a scăzut în iulie sub pragul de zece procente şi a ajuns la 8,16 %, după ce preţurile la energia electrică s-au mai liniştit...

Inflaţia anuală a scăzut în iulie sub pragul de zece procente şi a ajuns la 8,16 %(INS)
Naţional miercuri, 12 august 2026, 07:40

Programul „Casa Verde” va fi modificat în acest an

Programul „Casa Verde” va fi modificat în acest an, în sensul în care finanţările vor fi acordate doar pentru bateriile de stocare...

Programul „Casa Verde” va fi modificat în acest an
Naţional miercuri, 12 august 2026, 07:34

Noua serie de negocieri la Cotroceni privind proiectul legii salarizării s-a încheiat fără niciun rezultat

Niciun rezultat şi niciun acord politic privind proiectul legii salarizării bugetarilor după o nouă serie de negocieri la Cotroceni, unde...

Noua serie de negocieri la Cotroceni privind proiectul legii salarizării s-a încheiat fără niciun rezultat
Naţional miercuri, 12 august 2026, 07:21

Curtea Constituţională a României dezbate sesizările privind Legea ANI

Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizările formulate faţă de legea privind modificarea şi completarea unor acte normative...

Curtea Constituţională a României dezbate sesizările privind Legea ANI
Naţional marți, 11 august 2026, 11:36

Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi oprită în următoarele 48 de ore

Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă va fi oprită în următoarele 48 de ore. Anunţul a fost făcut de directorul general adjunct al...

Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi oprită în următoarele 48 de ore