Ascultă Radio România Iași Live

Toate cardurile pe care se încarcă voucherele sociale vor fi emise până la sfârşitul săptămânii viitoare

Publicat de Andreea Drilea, 21 iulie 2022, 06:27

Peste 2 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde au fost emise până miercuri urmând ca, până la finalul săptămânii următoare, să fie finalizată emiterea tuturor cardurilor, potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

‘Până în prezent, au fost emise peste 2 milioane de carduri, iar până la finalul săptămânii viitoare toate cardurile vor fi emise. Preconizăm că aceasta va fi şi data la care se va finaliza procesul de distribuţie. O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin’, se arată în comunicatul MIPE transmis miercuri AGERPRES.

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card şi pentru alte informaţii beneficiarii sunt rugaţi să apeleze Serviciul Clienţi al emitentului.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

‘Iată că ne apropiem cu paşi repezi de finalizarea emiterii şi distriburii tuturor celor 2,5 milioane de carduri sociale. Astfel, românii care au nevoie de ajutor vor avea suportul electronic pe care primesc cei 1.000 de lei, acordaţi în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. După cum puteţi observa în comunicările noastre săptămânale, toţi cei implicaţi sunt mobilizaţi exemplar pentru a urgenta finalizarea procesului, pentru care le aduc încă o dată mulţumiri’, a declarat Marcel Boloş, potrivit comunicatului citat.

Vouchere sociale sunt acordate pensionarilor din sistemul public de pensii, pensionarilor aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiari de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanelor încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiilor cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiilor monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiilor care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanelor fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Ilie Bolojan urmează să preia interimatul la Ministerul Educaţiei
Naţional marți, 13 ianuarie 2026, 17:47

Ilie Bolojan urmează să preia interimatul la Ministerul Educaţiei

Premierul Ilie Bolojan i-a transmis marţi preşedintelui Nicuşor Dan propunerea de revocare din funcţia de ministru al Educaţiei a lui Daniel...

Ilie Bolojan urmează să preia interimatul la Ministerul Educaţiei
Facturile românilor la gaze naturale vor fi mai mari în luna ianuarie, pe fondul consumului mare provocat de vremea rece din România
Naţional marți, 13 ianuarie 2026, 09:43

Facturile românilor la gaze naturale vor fi mai mari în luna ianuarie, pe fondul consumului mare provocat de vremea rece din România

Facturile românilor la gaze naturale vor fi mai mari în luna ianuarie, pe fondul consumului mare provocat de vremea rece din România, şi nu din...

Facturile românilor la gaze naturale vor fi mai mari în luna ianuarie, pe fondul consumului mare provocat de vremea rece din România
Presiune crescută pe sistemul medical cauzată de numărul mare de cazuri de gripă
Naţional marți, 13 ianuarie 2026, 07:36

Presiune crescută pe sistemul medical cauzată de numărul mare de cazuri de gripă

Creşterea alarmantă a cazurilor de gripă şi infecţii respiratorii pune presiune pe sistemul medical, cabinetele doctorilor de familie şi...

Presiune crescută pe sistemul medical cauzată de numărul mare de cazuri de gripă
Valul de frig va persista până la mijlocul acestei săptămâni
Naţional marți, 13 ianuarie 2026, 07:27

Valul de frig va persista până la mijlocul acestei săptămâni

Valul de frig care a pus stăpânire pe România de câteva zile va persista până la mijlocul acestei săptămâni. După acest episod urmează o...

Valul de frig va persista până la mijlocul acestei săptămâni
Naţional marți, 13 ianuarie 2026, 06:57

Ministrul energiei, Bogdan Ivan: România este pregătită cu suficiente gaze naturale

România este pregătită cu suficiente gaze naturale, chiar dacă din cauza gerului consumul a crescut cu aproximativ 17% faţă de media anuală a...

Ministrul energiei, Bogdan Ivan: România este pregătită cu suficiente gaze naturale
Naţional luni, 12 ianuarie 2026, 18:38

Ministrul MApN, Radu Miruţă: Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru diminuarea fondului de salarii cu 10%

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că Guvernul urmează să îşi asume răspunderea în vederea diminuării cu 10% a...

Ministrul MApN, Radu Miruţă: Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru diminuarea fondului de salarii cu 10%
Naţional luni, 12 ianuarie 2026, 16:52

CAB: 19 ianuarie – pronunţarea în procesul deschis de o avocată AUR împotriva Guvernului

Curtea de Apel Bucureşti a judecat luni cererea depusă de o avocată AUR, Silvia Uscov, prin care este contestată înfiinţarea grupului de lucru...

CAB: 19 ianuarie – pronunţarea în procesul deschis de o avocată AUR împotriva Guvernului
Naţional luni, 12 ianuarie 2026, 15:40

Denunţ penal la Parchetul General în legătură cu acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Justiţiei

Avocatul Adrian Cuculis a anunţat luni că a depus un denunţ penal la Parchetul General, în care solicită să fie efectuate cercetări cu privire...

Denunţ penal la Parchetul General în legătură cu acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Justiţiei