Ascultă Radio România Iași Live

Senat: Proiectul legii învăţământului preuniversitar, adoptat

Senat: Proiectul legii învăţământului preuniversitar, adoptat
Foto: dav

Publicat de Andreea Drilea, 23 mai 2023, 06:40

Senatul a adoptat, luni, în plen, în calitate de for decizional, proiectul legii învăţământului preuniversitar cu amendamente.

Au fost înregistrate 81 de voturi ‘pentru’ şi 28 ‘împotrivă’.

Reprezentanţii opoziţiei – de la USR şi AUR – au votat împotrivă, după ce au solicitat, de multe ori, retrimiterea proiectului la comisia raportoare, cea de învăţământ. Solicitarea a fost respinsă, prin vot.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că noile legi ale educaţiei reprezintă ‘un moment istoric’, subliniind că proiectul învăţământului preuniversitar include măsuri pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, reducerea analfabetismului funcţional, implementarea unei educaţii centrate pe elevi, prevenirea segregării şcolare şi crearea unor condiţii de siguranţă pentru toţi cei aflaţi în procesul de învăţământ.

‘După 12 ani, avem noi legi ale Educaţiei, (…) un obiectiv ambiţios, dar realizabil pentru un viitor mai bun pentru toţi copii şi tinerii din România. (…) Echitate, performanţă, investiţii, respect şi siguranţă sunt doar câteva dintre cuvintele cheie pe care legea învăţământului preuniversitar le-a transpus în măsuri coerente şi predictibile. Ministerul Educaţiei, prin echipa sa şi cu ajutorul dumneavoastră, dar şi cu cel al întregii societăţi, a reuşit să elaboreze un proiect legislativ care să răspundă în mod real nevoilor pe care elevii le au în întreg parcursul lor educaţional în învăţământul din România’, a spus ministrul.

Liderul grupului USR, Radu Mihail, a acuzat parlamentarii puterii de ‘grabă’ în adoptarea pachetului legilor Educaţiei, considerând că actul normativ are ‘multe lacune’. El a punctat că revendicările cadrelor didactice aflate în grevă generală pot fi soluţionate prin adoptarea amendamentului USR privind salarizarea. Senatorul USR Ştefan Pălărie a afirmat la rându său că ziua adoptării acestei legi este una ‘de fanfaronadă istorică’ iar senatorul USR Irineu Darău a explicat că USR îşi doreşte ‘un învăţământ de linie, şi nu de lux’.

Ministrul Educaţiei a replicat că grila salarizării se regăseşte în legea salarizării şi nu în cea a învăţământului preuniversitar şi că pachetul legilor Educaţiei se află în ‘dezbatere parlamentară serioasă, pe fiecare amendament depus’, de 50 de zile.

Senatorul UDMR Irina Kovacs a apreciat legea învăţământului preuniversitar, evidenţiind că efectele acesteia se vor vedea în generaţii.

Senatorul AUR Rodica Boancă a susţinut că proiectul nu ar fi trebuit să se dezbată în plenul Senatului până la soluţionarea revendicărilor greviştilor din învăţământ şi că acesta nu rezolvă problemele actuale din sistem.

Laura Georgescu, senator PSD, a punctat că legea învăţământului preuniversitar – amendată atât în Camera Deputaţilor, cât şi la Senat – reflectă ‘grija acordată copiilor’.

Preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Monica Anisie (PNL), a subliniat că ‘legile sunt despre un viitor mai bun’ şi şi-a exprimat mulţumirea că prin această lege nu va mai fi permis învăţământul în trei schimburi, că niciun elev de clasa a VIII-a nu va mai învăţa în regim simultan, că garantează sprijin pentru debutanţi, atât financiar, cât şi prin mentori.

‘Aceste legi nu sunt şi nu se vor a fi legi perfecte. (…) Nu legea trebuie să fie perfectă, ci oamenii care o pun în aplicare trebuie să fie la înălţimea aşteptărilor’, a adăugat Anisie.

Senatul a dezbătut patru zile în comisie acest proiect înainte de a intra în dezbaterea plenului şi a păstrat majoritatea amendamentelor Camerei Deputaţilor, dar pe unele le-a eliminat.

Unul dintre amendamentele Camerei Deputaţilor eliminate de Senat vizează prevederea conform căreia, în situaţii temeinic justificate, într-o unitate de învăţământ de masă se constituie grupe sau clase cu antepreşcolari, preşcolari sau elevi cu dizabilităţi şi/sau cu cerinţe educaţionale speciale (CES). De asemenea, a fost eliminat şi articolul care stipulează că înmatricularea copiilor cu CES într-o unitate de învăţământ de masă este permisă doar dacă aceasta dispune de resursă umană şi bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin şi itinerante.

Între amendamentele adoptate de Senat se numără cele potrivit cărora Ministerul Educaţiei aprobă depăşirea cu peste doi elevi a efectivului maxim de copii dintr-o grupă, clase simultane se pot organiza în şcolile izolate geografic sau în care efectivele sunt mai mici decât cele prevăzute de lege şi în care nu există posibilitatea asigurării transportului şcolar, dar clasa a VIII-a este separată, indiferent de numărul de elevi.

Un alt amendament adoptat de comisie prevede că decizia privind instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în şcoală se ia de către profesori, părinţi sau majoritatea elevilor majori.

Costul standard per antepreşcolar/preşcolar/elev se determină pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră şi profil, prevede un alt amendament adoptat.

O altă modificare stipulează că ‘personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menţinut, la cerere, anual, ca titular în funcţia didactică, şi peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta 70 de ani; cererea se soluţionează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unităţii de învăţământ, prin decizie motivată, care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii’.

Un alt amendament prevede că transferul beneficiarilor primari ai educaţiei în cadrul sistemului de învăţământ preuniversitar se realizează în baza unei metodologii aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei.

‘Pentru personalul din învăţământul preuniversitar, formarea continuă include în mod obligatoriu şi periodic un curs de prim ajutor’, mai prevede o modificare.

Senatul a adăugat şi noi prevederi la capitolul drepturi şi obligaţii pentru personalul din învăţământul preuniversitar.

‘Personalul din învăţământul preuniversitar beneficiază de asistenţă medicală gratuită pentru examinările medicale periodice prevăzute de legislaţia în vigoare, de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase, precum şi de măsuri active de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale. Lista bolilor este stabilită şi aprobată de Ministerul Sănătăţii prin ordin comun cu Ministerul Educaţiei. (…) Personalul didactic care şi-a pierdut capacitatea de muncă urmare a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. (…) În cazuri bine justificate, conducerea unităţii de învăţământ poate întrerupe concediul legal’, prevăd unele dintre noile modificări. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 16:26

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 14:01

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale

Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale în trei spitale din București: Salvați Copiii...

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale
Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:35

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Este vorba...

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern
Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:03

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici

Numărul paturilor destinate spitalizării continue va fi redus cu 14.000, etapizat, pe parcursul următorilor trei ani, conform unei hotărâri...

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici
Naţional miercuri, 29 aprilie 2026, 18:52

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune

PSD a făcut azi un apel pentru susţinerea moţiunii de cenzură, adresat în principal liberalilor care nu ar fi de acord să-l sprijine în...

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune
Naţional miercuri, 29 aprilie 2026, 17:40

Academicienii Gabriela Marinoschi, Wilhelm Dancă şi Nicolae-Victor Zamfir – aleşi vicepreşedinţi ai Academiei Române

Academicienii Gabriela Marinoschi, Wilhelm Dancă şi Nicolae-Victor Zamfir au fost aleşi, miercuri, vicepreşedinţi ai Academiei Române, de...

Academicienii Gabriela Marinoschi, Wilhelm Dancă şi Nicolae-Victor Zamfir – aleşi vicepreşedinţi ai Academiei Române
Naţional miercuri, 29 aprilie 2026, 17:33

Senatul a aprobat o propunere legislativă pentru susţinerea apicultorilor

Senatul a aprobat, în calitate de prim for sesizat, o propunere legislativă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru apicultori....

Senatul a aprobat o propunere legislativă pentru susţinerea apicultorilor
Naţional miercuri, 29 aprilie 2026, 16:30

CCR a admis sesizările AUR față de numirile în consiliile de administrație ale SRR și TVR

Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizările depuse de Alianța pentru Unirea Românilor față de numirile din consiliile de...

CCR a admis sesizările AUR față de numirile în consiliile de administrație ale SRR și TVR