Ascultă Radio România Iași Live

Şedinţă de guvern – va fi modificată Legea educaţiei fizice şi sportului

Şedinţă de guvern – va fi modificată Legea educaţiei fizice şi sportului

Publicat de Andreea Drilea, 8 august 2024, 06:37

Guvernul va aproba în şedinţa de joi, prin ordonanţă, modificarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, în vederea acordării de alocaţii de la bugetul de stat cluburilor sportive de drept privat de către organele administraţiei publice centrale, sumele fiind destinate exclusiv sprijinirii şi dezvoltării activităţii sportive la nivel de copii şi juniori.

Proiectul de act normativ vine să sprijine obiectivele Agenţiei Naţionale pentru Sport privind susţinerea activităţii sportive la nivel de copii şi juniori, asigurând parcursul coerent al sportivilor către înalta performanţă, precum şi promovarea de programe la nivel naţional pentru creşterea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă şi a numărului sportivilor legitimaţi prin promovarea sportului de performanţă la nivel de copii şi juniori.

Astfel, potrivit notei de fundamentare a proiectului, se are în vedere: ‘identificarea cadrului legal aplicabil alocării de fonduri de la bugetul de stat pentru dezvoltarea sportului la categoria copii şi juniori şi modificarea acestuia prin crearea unui mecanism de sprijin financiar care să permită direcţionarea de fonduri publice, potrivit unor criterii clare, predictibile şi transparente, care să ţină cont de normele şi criteriile de selecţie specifice fiecărei ramuri de sport, implementate de federaţiile sportive naţionale, prin care Guvernul să susţină activitatea grupelor de copii şi juniori din cadrul secţiilor pe ramură de sport ale cluburilor sportive de drept privat, în vederea obţinerii de performanţe sportive la nivel naţional şi internaţional’.

Executivul va aproba, printr-o hotărâre, Metodologia de evaluare externă a calităţii educaţiei în învăţământul superior.

Printr-o altă hotărâre, bugetul Ministerului Transporturilor va fi suplimentat cu suma de ‘60.000.000 de lei’, pentru majorarea, în condiţiile legii, a contribuţiei statului la capitalul social al Companiei Naţionale de Căi Ferate ‘C.F.R.’ – S.A., în vederea acoperirii cheltuielilor curente şi de capital.

Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la HG nr. 51/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

‘Prin prezentul act normativ se urmăreşte eficientizarea măsurilor de aplicare a prevederilor Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, republicată, prin introducerea pe de o parte, a obligativităţii pentru toţi operatorii din sectorul agroalimentar de a întreprinde măsuri de prevenire şi diminuare a risipei de alimente, precum şi de stabilire, pe de altă parte, pentru autorităţile abilitate, de noi atribuţii’, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Un alt proiect de hotărâre vizează numirea controlorului financiar şef la Corpul controlorilor delegaţi din cadrul Ministerului Finanţelor.

Astfel, Gavrilaş Luminiţa, controlor delegat la Corpul controlorilor delegaţi din cadrul Ministerului Finanţelor, urmează să fie numită în funcţia de controlor financiar şef al Corpului controlorilor delegaţi, pentru un mandat de 6 ani, potrivit proiectului de act normativ.

Vor fi aprobaţi, prin hotărâre, şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ‘Reabilitare Facultatea de Medicină şi Farmacie şi reamenajarea podului pentru spaţii de învăţământ, municipiul Oradea, judeţul Bihor’.

‘Prin prezenta, se propune reabilitarea şi restaurarea clădirii facultăţii, în concordanţă cu toate standardele, normativele, reglementările şi cerinţele actuale, şi totodată reamenajarea podului laturii nordice a construcţiei, pentru spaţii de învăţământ, respectiv birouri administrative, pentru cadrele didactice, şi refuncţionalizarea spaţiilor interioare existente, spre satisfacerea cerinţelor de învăţământ superior, respectiv desfăşurarea în condiţii optime a programelor de curs şi practice a unei Facultăţi de Medicină şi Farmacie’, conform notei de fundamentare.

Valoarea investiţiei se ridică la 136.328.000 de lei iar durata de execuţie, după faza de proiectare estimată la 6 luni, este de 24 de luni.

Pe agenda şedinţei de guvern figurează şi un proiect de hotărâre privind aprobarea desfiinţării imobilului Stadion ‘Dan Păltinişan’, din strada Ştefan Covaci nr.1, municipiul Timişoara, în vederea realizării, pe acelaşi amplasament, a obiectivului de investiţii ‘Construire Stadion capacitate de 30.000 locuri, str. Ştefan Covaci nr.1, municipiul Timişoara, judeţul Timiş’.

În analiza Guvernului se va afla şi un proiect de ordonanţă privind aprobarea şi implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii ‘START UP NATION – ROMÂNIA’ ediţia 2024 finanţat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educaţie şi Ocupare 2021-2027.

Un alt proiect aflat în analiza Executivului vizează alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Printr-un memorandum Guvernul urmează să aprobe Schema de ajutor de minimis pentru susţinerea editării revistelor şi publicaţiilor culturale, altele decât cele propuse de uniunile de creatori din România, membre ale Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/2015 pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din România, în vederea finanţării nerambursabile a revistelor/publicaţiilor culturale reprezentative din România în perioada 2024-2026.

Conform memorandumului, bugetul total al schemei este de 3.375.000 lei iar numărul maxim estimat de beneficiari ai schemei de minimis este de 40, pentru fiecare an. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:47

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare

Temperaturile vor fi, în general, apropiate de valorile obișnuite ale perioadei în următoarele 4 săptămâni, potrivit estimărilor...

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:28

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard

Ministerul Finanţelor a decis, astăzi, să menţină pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard, în...

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 11:20

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:33

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă

Curtea Militară de Apel Bucureşti începe, marţi, judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost...

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:12

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre

Oamenii aflaţi în nordul judeţului Tulcea au primit, azi-noapte, două mesaje de alertă, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei....

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Naţional luni, 14 septembrie 2026, 06:21

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:43

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie

Premierul interimar Ilie Bolojan cere instalarea cât mai rapidă a unui nou guvern şi afirmă că primul pas pentru deblocare este desemnarea de...

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:35

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli

Luni, 14 septembrie, începe perioada de înscriere pentru concursurile de directori și directori adjuncți în unități de învățământ...

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli