Ascultă Radio România Iași Live

Şedinţă de guvern: Decontarea cheltuielilor cu cetăţenii din Ucraina; condiţii pentru eliberarea permisului de conducere internaţional

Şedinţă de guvern: Decontarea cheltuielilor cu cetăţenii din Ucraina; condiţii pentru eliberarea permisului de conducere internaţional

Publicat de Andreea Drilea, 8 septembrie 2023, 06:29

Guvernul urmează să discute în şedinţa de vineri mai multe acte normative, între care cele referitoare la stabilirea condiţiilor pentru eliberarea permisului de conducere internaţional, la decontarea cheltuielilor pe lunile mai-iunie cu hrana şi cazarea cetăţenilor refugiaţi din Ucraina, având în analiză şi normele metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi şi studenţi.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice stabileşte, între altele, condiţiile pentru eliberarea permisului de conducere internaţional şi prevede că nu vor putea fi înmatriculate autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi cele date în urmărire de către structurile Poliţiei Române ori de autorităţile altor state.

De asemenea, Executivul are pe agendă proiectul de hotărâre pentru alocarea de la Fondul de rezervă bugetară a unei sume pentru plata cheltuielilor aferente lunilor mai-iunie 2023 cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

Tot din Fondul de rezervă bugetară, se prevede într-un alt proiect de hotărâre, se va suplimenta cu suma de 50.000.000 lei bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pe anul 2023 în vederea asigurării necesarului de finanţare de la bugetul de stat a cererilor de plată/rambursare către beneficiarii Programului Operaţional Infrastructură Mare.

De asemenea, un alt act normativ de pe ordinea de zi a Guvernului prevede repartizarea sumei de 331.027.626,13 lei către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordine – teatre, opere şi filarmonici.

Executivul mai discută, în primă lectură, proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale.

Totodată, Guvernul urmează să aprobe un proiect de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei care prevede suplimentarea numărului maxim de posturi pentru instanţele judecătoreşti cu 17 posturi de asistenţi judiciari, precum şi a numărului maxim de posturi pentru Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie cu trei funcţii publice de execuţie de specialist IT.

Un act normativ aflat pe ordinea de zi se referă la reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, propunându-se eliminarea din structura organizatorică a instituţiei a Direcţiei monitorizare implementare spitale regionale, cu 16 posturi, precum şi reducerea a 12 posturi aferente cabinetelor secretarilor de stat. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, ministerul va funcţiona cu un număr maxim de 421 posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Alte proiecte de hotărâre de guvern se referă la modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice şi de alimentare cu apă şi canalizare în Portul Constanţa, precum şi la obiectivul de investiţii ‘Master planul infrastructurii rutiere şi de acces a Portului Constanţa – extinderea, modernizarea şi reabilitarea drumurilor şi pasajelor din Portul Constanţa’.

Potrivit sursei citate, Executivul mai are pe agendă aprobarea alocării unor sume pentru exproprierea unor imobile în vederea lucrărilor de utilitate publică de interes naţional ‘Autostrada Sibiu-Piteşti’ – Secţiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeş şi ‘Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă- Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)’.

Guvernul discută în şedinţa de vineri şi un proiect de hotărâre referitor la organizarea şi funcţionarea Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informaţională.

Potrivit unui alt act normativ, Executivul urmează să-l revoce din funcţia de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială pe Florin-Alexandru Zaharia, reprezentant al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi să o numească în acest post pe Mălina Gonţ. De asemenea, urmează să fie aprobată rechemarea şi numirea unor consuli generali.

Tot în şedinţa de vineri, Guvernul are în analiză proiectele de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi şi privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:47

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare

Temperaturile vor fi, în general, apropiate de valorile obișnuite ale perioadei în următoarele 4 săptămâni, potrivit estimărilor...

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:28

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard

Ministerul Finanţelor a decis, astăzi, să menţină pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard, în...

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 11:20

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:33

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă

Curtea Militară de Apel Bucureşti începe, marţi, judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost...

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:12

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre

Oamenii aflaţi în nordul judeţului Tulcea au primit, azi-noapte, două mesaje de alertă, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei....

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Naţional luni, 14 septembrie 2026, 06:21

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:43

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie

Premierul interimar Ilie Bolojan cere instalarea cât mai rapidă a unui nou guvern şi afirmă că primul pas pentru deblocare este desemnarea de...

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:35

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli

Luni, 14 septembrie, începe perioada de înscriere pentru concursurile de directori și directori adjuncți în unități de învățământ...

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli