Ascultă Radio România Iași Live

Kovesi cere sesizarea Senatului pentru urmărirea penală a lui Oprea pentru ucidere din culpă

Publicat de , 1 septembrie 2016, 16:40

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, pentru o nouă faptă, respectiv ucidere din culpă în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.

DNA precizează, într-un comunicat transmis joi AGERPRES, că din probele administrate până în acest moment au reieșit indicii rezonabile cu privire la săvârșirea unei noi infracțiuni față de cele pentru care se efectua deja urmărirea penală.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA a transmis procurorului general referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, senator, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, în perioada în care a deținut funcția ministerială”, menționează DNA.

Procurorii arată că, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliție Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.

„La momentul producerii accidentului, victima Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire al ministrului Oprea. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliție Rutieră din cadrul DGPMB, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină) și un echipaj format dintr-un ofițer și un agent de poliție aflați într-un autoturism de poliție rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Gabriel Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea se deplasa către locuința sa situată în cartierul Cotroceni”, se spune în comunicat.

Anchetatorii au reținut că, din probele administrate, rezultă indicii rezonabile că, încălcând dispozițiile legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ministrul de Interne Oprea a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoțire cu echipaje de poliție rutieră cu titlu permanent, ca acestea să fie formate atât dintr-un autoturism de poliție rutieră (un agent și un ofițer de poliție rutieră), cât și dintr-o motocicletă a poliției rutiere.

„Lucrătorii respectivi funcționau în cadrul compartimentului special din cadrul Brigăzii Rutiere a DGPMB care asigură însoțirea coloanelor oficiale. Au fost desemnați lucrători care aveau atribuții exclusive de însoțire a ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a trei polițiști pentru fiecare post (două schimburi și o rezervă). Lucrătorii erau permanent la dispoziția ministrului, așteptând-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinației. Din analiza documentelor care atestă componența zilnică a misiunilor de însoțire și deplasările efectuate, rezultă că ministrul Oprea realiza în medie aproximativ cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoțit de echipaje ale poliției rutiere”, au constatat procurorii.

DNA menționează că numărul total al acestor misiuni este de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeași perioadă pentru însoțirea președintelui României și de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptățiți la însoțire permanentă, conform prevederilor legale.

„Fiecare deplasare presupunea redirecționarea și a unui număr semnificativ de agenți de poliție de la posturile unde își desfășoară în mod obișnuit activitatea către traseele pe care se deplasează demnitarul, cu consecința perturbării modului în care se realizează activitatea de supraveghere, îndrumare și control al traficului. De exemplu, în seara de 20 octombrie 2015, când s-a produs accidentul, dispozitivul a fost format din 27 de polițiști aflați în intersecțiile de pe traseu. În acele situații, intersecțiile în care acționau agenții de poliție nu erau alese în funcție de valorile de trafic, iar manevrele de dirijare nu urmăreau optimizarea circulației, ci reducerea timpului de deplasare a demnitarului”, se mai arată în comunicat.

DNA mai precizează că, în condițiile în care numărul de agenți de poliție care desfășoară la un anumit moment dat activități de dirijare a traficului pe raza întregului municipiu București variază între 60 și 80, asigurarea dispozitivului de siguranță pentru fiecare demnitar presupune că o parte importantă din resursele Brigăzii de Poliție Rutieră este alocată exclusiv activității de însoțire, cu afectarea celorlalte responsabilități.

Totodată, arată DNA, un număr important de intersecții cu valori mari de trafic nu pot fi dirijate de către agenții de poliție care trebuie să se deplaseze pentru a asigura traseul coloanelor oficiale.

„Așadar, profitând de autoritatea pe care funcția de ministru de interne i-o conferea asupra funcționarilor publici din cadrul acestui minister, Oprea a determinat atât însoțirea sa permanentă cu echipaje ale poliției rutiere, cât și modalitatea de formare a acestor echipaje, respectiv folosirea unei motociclete a poliției rutiere pentru a facilita deplasarea cu viteză a coloanei oficiale astfel formate. Existența unei motociclete de poliție care deschidea coloana oficială a ministrului de interne permitea deplasarea cu viteză mare a coloanei, motociclistul fiind în măsură a circula mai repede și a dirija circulația în intersecțiile pe unde avea să treacă coloana ministrului, astfel încât să permită trecerea acesteia în condiții optime de trafic rutier”, susțin procurorii.

Pe de altă parte, DNA subliniază că trebuie avut în vedere faptul că prezența unui motociclist ca deschizător al coloanei oficiale reprezintă un element care implică un risc suplimentar, mai cu seamă în cazul deplasărilor în regim de viteză sporită.

(agerpres/ FOTO rnews.ro)

 

Etichete:
Simularea Evaluării Naţionale: Peste 144.300 de elevi prezenţi la proba de Matematică
Naţional marți, 17 martie 2026, 16:09

Simularea Evaluării Naţionale: Peste 144.300 de elevi prezenţi la proba de Matematică

Peste 144.300 de elevi de clasa a VIII-a au participat marţi la proba de Matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale, a anunţat...

Simularea Evaluării Naţionale: Peste 144.300 de elevi prezenţi la proba de Matematică
Calendarul înscrierii la creşă şi grădiniţă pentru anul şcolar 2026-2027, în consultare publică
Naţional marți, 17 martie 2026, 11:01

Calendarul înscrierii la creşă şi grădiniţă pentru anul şcolar 2026-2027, în consultare publică

Calendarul de înscriere la creşă şi grădiniţă, precum şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027 a...

Calendarul înscrierii la creşă şi grădiniţă pentru anul şcolar 2026-2027, în consultare publică
Parlament – buget2026/Dezbateri cu ordonatorii de credite în comisiile de buget-finanţe
Naţional marți, 17 martie 2026, 09:26

Parlament – buget2026/Dezbateri cu ordonatorii de credite în comisiile de buget-finanţe

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 intră marţi în dezbaterea Comisiilor reunite de buget-finanţe de la Camera Deputaţilor şi Senat,...

Parlament – buget2026/Dezbateri cu ordonatorii de credite în comisiile de buget-finanţe
Război în Ucraina/MApN: Atac cu drone la graniţa cu România; elemente de vehicul aerian, căzute în zona localităţii Plauru
Naţional marți, 17 martie 2026, 07:13

Război în Ucraina/MApN: Atac cu drone la graniţa cu România; elemente de vehicul aerian, căzute în zona localităţii Plauru

Forţele ruse au executat marţi dimineaţă o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în...

Război în Ucraina/MApN: Atac cu drone la graniţa cu România; elemente de vehicul aerian, căzute în zona localităţii Plauru
Naţional marți, 17 martie 2026, 06:46

Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a continuă cu proba scrisă la matematică

Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a continuă astăzi cu proba scrisă la matematică. Examenul nu se va susţine în...

Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a continuă cu proba scrisă la matematică
Naţional marți, 17 martie 2026, 06:11

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat, luni, aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune, în forma primită de la...

Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil bugetului Societăţii Române de Radiodifuziune
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:48

ANM anunță temperaturi maxime de până la 17 grade și probabilitate de precipitații în perioada 16–29 martie

Valorile termice maxime vor avea oscilaţii uşoare în perioada 16 – 29 martie, la nivel naţional, iar mercurul din termometre va ajunge la...

ANM anunță temperaturi maxime de până la 17 grade și probabilitate de precipitații în perioada 16–29 martie
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:38

Nicuşor Dan: OMV Petrom va sprijini guvernul pentru a reduce presiunea asupra preturilor la energie

Concernul energetic OMV Petrom va colabora cu guvernul astfel încât România să depăşească cu bine această nouă perioadă de presiune asupra...

Nicuşor Dan: OMV Petrom va sprijini guvernul pentru a reduce presiunea asupra preturilor la energie