Ascultă Radio România Iași Live

Traficanţii care au creat primul laborator de extragere a cocainei din România, arestaţi preventiv

Traficanţii care au creat primul laborator de extragere a cocainei din România, arestaţi preventiv

Publicat de Andreea Drilea, 12 iulie 2022, 17:32 / actualizat: 13 iulie 2022, 6:27

UPDATE – Tribunalul Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a cinci traficanţi de droguri – doi români, doi columbieni şi un israelian – care au creat într-o cabană din judeţul Bihor primul laborator clandestin din România de extragere a cocainei.

Potrivit DIICOT, la începutul lunii iunie a acestui an, a fost constituită o grupare formată din doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian, la care ulterior au aderat doi cetăţeni columbieni, care avea ca obiectiv aducerea de cocaină din Columbia, drogurile fiind disimulate în pachete de cafea.

Pe 1 iulie, cei doi columbieni, care aveau în cadrul grupării rolul de cărăuşi şi chimişti specializaţi în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale, au adus în România, cu avionul, şase kilograme de cocaină.

Membrii grupării au închiriat o cabană aflată în afara zonelor locuite din judeţul Bihor, unde au adus mijloace necesare efectuării operaţiunilor de extracţie a drogurilor, respectiv substanţe chimice necesare şi vase de reacţie.

Pe 10 iulie, procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul Antidrog au efectuat o operaţiune la cabana din Bihor, unde au prins traficanţii în plin proces de extracţie a cocainei din cafea pe cale chimică. A fost identificat, astfel, primul laborator de extragere secundară a cocainei pe teritoriul României.

‘În urma percheziţiei domiciliare efectuate în cauză au fost descoperite şi ridicate un calup presat de un kilogram care conţine procaină, 148 grame cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare, cât şi un amestec de cocaină şi cafea cântărind cinci kilograme. De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanţă maronie constituind amestec de substanţe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină şi zece pungi de cafea sigilate’, anunţă Poliţia Română.

Cei cinci traficanţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar marţi un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. AGERPRES


Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Antidrog au depistat, în urma unei ample acţiuni pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în importul de droguri de mare risc pe teritoriul României, cocaină cu o valoare de piaţă de circa 200.000 de euro, precum şi un laborator de extragere secundară a cocainei.

La începutul lunii iunie a acestui an a fost constituit un grup infracţional organizat, format din doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian, la care ulterior au aderat doi cetăţeni columbieni, care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizarea operaţiunilor chimice de extracţie, purificare a drogurilor şi distribuirea/ traficarea ulterioară a acestora pe teritoriul României, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

‘La data de 1 iulie, inculpaţii de cetăţenie columbiană însoţiţi de inculpaţii cetăţeni români au introdus pe teritoriul României cantitatea de aproximativ şase kilograme de cocaină. Cocaina a fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene pe cale aeriană de către inculpaţii cetăţeni columbieni. Cei doi inculpaţi de cetăţenie columbiană au avut pe lângă rolul de cărăuşi ai drogurilor şi pe acela de chimişti specializaţi în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale’, precizează IGPR.

În perioada 30 iunie – 6 iulie, membrii grupului infracţional organizat au făcut demersuri în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operaţiunilor de extracţie a drogurilor, respectiv achiziţionarea substanţelor chimice necesare şi a vaselor de reacţie.

De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceştia au identificat şi închiriat o cabană aflată în afara zonelor locuite din judeţul Bihor.

În cadrul operaţiunii, la data de 10 iulie a fost pus în aplicare mandatul de percheziţie domiciliară, patru dintre inculpaţi fiind surprinşi în plin proces de extracţie a cocainei din cafea pe cale chimică, fiind astfel identificat pe teritoriul României primul laborator de extragere secundară a cocainei.

‘În urma percheziţiei domiciliare efectuate în cauză au fost descoperite şi ridicate un calup presat de un kilogram care conţine procaină, 148 grame cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare, cât şi un amestec de cocaină şi cafea cântărind cinci kilograme. De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanţă maronie constituind amestec de substanţe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină şi zece pungi de cafea sigilate’, arată IGPR.

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a cinci inculpaţi – cei doi cetăţeni columbieni, doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian.

Marţi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a celor cinci.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor antidrog din cadrul DCCO – Serviciul Antidrog, brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Oradea şi Cluj Napoca, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor şi al pompierilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă