Ascultă Radio România Iași Live

DIICOT a finalizat cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă

DIICOT a finalizat cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă
Foto: sdr

Publicat de , 29 august 2019, 15:47

DIICOT a anunţat că joi au fost finalizate în cea mai mare parte cercetările criminalistice la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal.

Astăzi, 29.08.2019, activităţile desfăşurate la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe au fost în cea mai mare parte finalizate, cu referire directă la cercetarea criminalistică. Până la data expirării autorizaţiei de percheziţie emisă de către instanţa de judecată, vor fi efectuate şi alte activităţi, în funcţie de analiza ulterioară a mijloacelor de probă ridicate până la acest moment de la locul faptei‘, se arată într-un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.

Timp de aproape o lună, anchetatorii au cercetat casa, dar şi curtea locuinţei lui Dincă, care are aproape 3.000 de metri pătraţi, fiind folosit şi un aparat special de scanare.

În curtea casei, au fost descoperite mai multe gropi, unele fiind cimentate sau betonate, fiind adunate mii de probe, care au fost transportate în camioane la INML şi Institutul Naţional de Criminalistică pentru a fi expertizate.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 12:09

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până marţi...

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 11:44

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă prima sesiune ordinară...

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 10:20

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 26-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26...

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 06:32

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea...

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 10:25

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 25-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 25 ianuarie,...

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:47

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026, chiar şi în cazul unor crize internaţionale, fiind estimate creşteri nesemnificative de...

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:41

În România vremea se încălzeşte uşor

Vremea se încălzeşte uşor, după episoadele de ger care au marcat ultima perioadă. De mâine, valorile termice se vor situa peste cele normale...

În România vremea se încălzeşte uşor
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:30

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget

Ministerul Finanţelor urmează să prezinte săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget pentru acest an, în care o...

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget