Consultare publică pentru OUG care va reglementa concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din învățământ
Publicat de Andreea Drilea, 7 martie 2026, 09:37
Ministerul Educației și Cercetării a lansat vineri, 6 martie, în consultare publică un proiect de ordonanță de urgență prin care se stabilește cadrul legal pentru organizarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante sau temporar vacante din învățământul preuniversitar și superior.
Proiectul de act normativ mai prevede înființarea Corpului românesc pentru educație în străinătate, prin care se creează cadrul legal pentru a trimite cadre didactice pentru predarea limbii române în școlile din diaspora.
Pe de altă parte, ministerul anunță că derulează activități specifice pentru a facilita participarea la simularea examenelor naționale pentru fiecare elev sau profesor.
Ministerul Educației transmite că înțelege nemulțumirile cadrelor didactice, însă, în același timp, își manifestă încrederea că toți cei implicați vor acționa în beneficiul copiilor.
Aceste anunțuri au fost făcute în condițiile în care sindicatele din învățământ au transmis că vor boicota simularea examenelor naționale, care urmează să aibă loc în această lună, măsură de protest agreată de marea majoritate a membrilor.
Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro