Ascultă Radio România Iași Live

Ciucă: Parlamentarii PNL ce nu votează legea de eliminare a pensiilor senatorilor şi deputaţilor – excluşi din partid

Ciucă: Parlamentarii PNL ce nu votează legea de eliminare a pensiilor senatorilor şi deputaţilor – excluşi din partid

Publicat de Andreea Drilea, 26 iunie 2023, 13:55


Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, ca toţi parlamentarii liberali să voteze legile privind eliminarea pensiilor speciale, a pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor şi interzicerea cumulului pensiei cu salariul, a declarat preşedintele partidului, Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, cei care nu vor vota legea privind eliminarea pensiilor parlamentarilor vor fi excluşi din partid.

‘Astăzi în Biroul Politic Naţional am discutat următoarele: pe de-o parte, am analizat cele trei legi, vorbim de legea pensiilor speciale, legea pensiilor parlamentarilor şi legea cumulului pensiei cu salariul. A fost luată decizia în Biroul Politic Naţional ca toţi parlamentarii PNL să voteze acest pachet de legi în zilele următoare, practic până miercuri, la încheierea sesiunii parlamentare. (…) Sunt convins că veţi întreba ce se va întâmpla cu cei care nu votează legea pensiilor parlamentarilor. Am luat decizia ca cei care nu votează să fie excluşi din partid’, a afirmat Ciucă, după şedinţa conducerii PNL.

Preşedintele PNL a fost întrebat despre unul dintre amendamentele la proiectul privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul care îi exceptează pe demnitari de la această interdicţie.

‘Este vorba de aleşi. E neconstituţional să se întrerupă mandatele celor care au fost aleşi. Am discutat acest subiect’, a arătat liderul PNL.

Întrebat care mai sunt excepţiile în acest caz, el a răspuns că acestea urmează să fie stabilite în comisia de specialitate.

‘Au fost discutate ca abordări de principiu două domenii – domeniul Învăţământului şi domeniul Sănătăţii, pentru că acolo continuă să-şi desfăşoare activitatea şi cei care au ieşit la pensie, impactul cel mai mare fiind cel puţin la învăţământ pe mediul rural’, a mai explicat Nicolae Ciucă.

Conform acestuia, este foarte posibil ca în cazul legii privind pensiile speciale să existe sesiune extraordinară a Parlamentului.

‘Este foarte posibil să avem sesiune extraordinară, pentru că, aşa cum am explicat în BPN, indiferent care vor fi deciziile, aşa cum am procedat la adaptarea şi armonizarea legilor astfel încât să îndeplinim jaloanele din PNRR, România are nevoie de banii care ne sunt alocaţi. Ei au fost luaţi în calcul atunci când s-a întocmit bugetul de stat şi nu ne putem permite să pierdem aceşti bani’, a indicat fostul premier.

Discuţiile din BPN au vizat şi derularea proiectelor PNL din programul de guvernare.

‘Au fost abordate subiectele care ţin de continuarea derulării programelor pe care noi le-am susţinut în cadrul programului de guvernare şi au fost foarte clar punctate elementele care ţin de continuarea investiţiilor şi implementarea proiectelor atât din bani europeni, cât şi din bani de la bugetul de stat. Am cerut tuturor miniştrilor şi preşedinţilor de filială să avem o situaţie clară de la nivel de comună până la nivel de comună, oraş, municipiu reşedinţă de judeţ a stadiului în care s-a reuşit implementarea acestor proiecte’, a informat Nicolae Ciucă.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:47

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare

Temperaturile vor fi, în general, apropiate de valorile obișnuite ale perioadei în următoarele 4 săptămâni, potrivit estimărilor...

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:28

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard

Ministerul Finanţelor a decis, astăzi, să menţină pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard, în...

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 11:20

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:33

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă

Curtea Militară de Apel Bucureşti începe, marţi, judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost...

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:12

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre

Oamenii aflaţi în nordul judeţului Tulcea au primit, azi-noapte, două mesaje de alertă, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei....

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Naţional luni, 14 septembrie 2026, 06:21

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:43

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie

Premierul interimar Ilie Bolojan cere instalarea cât mai rapidă a unui nou guvern şi afirmă că primul pas pentru deblocare este desemnarea de...

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:35

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli

Luni, 14 septembrie, începe perioada de înscriere pentru concursurile de directori și directori adjuncți în unități de învățământ...

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli