Ascultă Radio România Iași Live

CCR amână pentru a şaptea oară decizia pe sesizările privind modificările la Codurile penale

CCR amână pentru a şaptea oară decizia pe sesizările privind modificările la Codurile penale

Publicat de , 11 iulie 2019, 14:18

Curtea Constituţională a României a amânat, joi, pentru 29 iulie, luarea unei decizii pe sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală.

Potrivit unor oficiali ai CCR, judecătorii constituţionali au reuşit să încheie joi dezbaterile pe aceste sesizări, însă au amânat luarea unei decizii. Aceasta este a şaptea oară când se amână acest caz.

Sesizările se referă la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

* Uniunea Salvaţi România a depus, împreună cu PNL, două sesizări de neconstituţionalitate, susţinând că, prin aceste proiecte de lege, se aduc peste 300 de modificări ‘nocive’ Codului penal şi Codului de procedură penală.

USR consideră că toate aceste modificări vin în contradicţie nu doar cu statul de drept, ”şubrezind politica penală a României” şi favorizând infractorii, ci şi cu Legea fundamentală.

* Şeful statului a menţionat în sesizare că legea privind modificarea Codului penal a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia 650/2018 CCR constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale, însă, în procedura reexaminării, Parlamentul a adoptat actul normativ criticat cu depăşirea limitelor fixate de Curtea Constituţională.

‘Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte, şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar, pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. (…) În procedura reexaminării, Parlamentul a eliminat în integralitate modificarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, deşi neconstituţionalitatea viza doar fraza a doua a acestui articol. Pe de altă parte, eliminarea intervenţiei legislative asupra textului art. 35 alin. (1) din Codul penal echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 368/2017. Or, punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile instanţei constituţionale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât şi european şi a constituit (…) una dintre raţiunile iniţiativei legislative’, se arăta în sesizarea preşedintelui.

El consideră că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în fraza a doua a art. 35 alin. (1), acesta neputând efectua modificări în privinţa primei fraze a alin. (1) al art. 35, care corespundea celor statuate prin Decizia nr. 368/2017, întrucât nu conţinea condiţia unicităţii subiectului pasiv pentru reţinerea infracţiunii continuate.

În sesizare se menţionează, printre altele, că termenul prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, fără a mai fi necesară referirea la persoană, termenele de prescripţie fiind reglementate la art. 154 din Codul penal, în funcţie de natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile în cazul cărora se aplică. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor instanţei de contencios constituţional au aceeaşi forţă obligatorie ca şi dispozitivul, adăuga şeful statului.

”Or, Parlamentul în procedura deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie a operat modificări în conţinutul normativ al art. 155 Cod penal cu ignorarea considerentelor Deciziei nr. 650/2018 par. 419 şi 421′, susţinea preşedintele Klaus Iohannis.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 12:09

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până marţi...

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 11:44

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă prima sesiune ordinară...

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 10:20

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 26-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26...

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 06:32

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea...

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 10:25

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 25-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 25 ianuarie,...

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:47

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026, chiar şi în cazul unor crize internaţionale, fiind estimate creşteri nesemnificative de...

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:41

În România vremea se încălzeşte uşor

Vremea se încălzeşte uşor, după episoadele de ger care au marcat ultima perioadă. De mâine, valorile termice se vor situa peste cele normale...

În România vremea se încălzeşte uşor
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:30

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget

Ministerul Finanţelor urmează să prezinte săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget pentru acest an, în care o...

Ministerul Finanţelor va prezenta săptămâna viitoare principalii indicatori ai proiectului de buget