Ascultă Radio România Iași Live

Câteva sute de sindicalişti din Federaţia SANITAS protestează în Bucureşti

Publicat de Gabriela Rotaru, 7 februarie 2023, 17:14 / actualizat: 7 februarie 2023, 20:27

Câteva sute de sindicalişti din Federaţia SANITAS, veniţi din toată ţara, au ieşit şi astăzi în stradă în Bucureşti şi au oprit simbolic în faţa mai multor spitale.

Este a doua zi de proteste pe fondul nemulţumirilor legate de legea salarizării şi de subfinanţarea instituţiilor medicale şi a asistenţei sociale din România.

Pe lista revendicărilor se află, în principal, creşterea veniturilor salariaţilor din domeniu cu cel puţin 15%, spune liderul sindical Leonard Bărăscu.

Leonard Bărăscu: Se strâng în continuare semnături la nivelul spitalelor, că ne gândim la o grevă, chiar dacă înseamnă numai o treime din personalul medical care să aducă un pic mai aproape de normalitate acest Guvern, care considerăm că n-a făcut nimic în privinţa salarizării, unul dintre punctele şi obiectivele noastre în aceşti patru ani. Adică, dacă atunci o parte din colegi au primit toţi banii până la legea care se termină anul ăsta, alţii nici măcar n-au fost completaţi şi sumele au fost de 70 de lei, de 80 de lei pentru o infirmieră care are 2.300 de lei şi lucrează un turnus de 12 cu 24.

O delegaţie a Federaţiei SANITAS a fost primită ieri la Guvern de un consilier al premierului, căruia i-au fost transmise revendicările. Protestele vor continua şi mâine, cu staţionări la sediile partidelor politice. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă