Bugetul de stat pe anul 2026 a fost adoptat
Publicat de Gabriela Rotaru, 20 martie 2026, 14:53
Proiectul legii bugetului de stat pe 2026 a fost adoptat de plenul reunit al Parlamentului, s-au înregistrat 319 voturi pentru, 104 împotrivă și o abținere.
De votul senatorilor și deputaților a trecut și bugetul asigurărilor sociale cu 314 voturi pentru, 105 contra și 12 abțineri.
După vot, premierul Ilie Bolojan a declarat că bugetul de stat reprezintă centura de siguranță a țării noastre în fața unor derapaje nedorite.
Șeful executivului a precizat că bugetul de stat asigură fondurile necesare pentru investiții, salarii și pensii.
Pe de altă parte, președintele PSD, Sorin Grindeanu a spus că, după adoptarea acestei legi, atât de importante, prioritatea guvernului trebuie să fie prețul la carburanți și la energie. El a mai menționat că PSD nu renunță la consultarea internă cu privire la posibilă ieșire de la guvernare.
La rândul său, președintele AUR, George Simion, a anunțat că partidul său va contesta legea bugetului la Curtea Constituțională. (Rador/ FOTO rador.ro)