Ascultă Radio România Iași Live

Fostul şef al Căilor Ferate din Grecia a fost inculpat pentru accidentul soldat cu 57 de morţi

Fostul şef al Căilor Ferate din Grecia a fost inculpat pentru accidentul soldat cu 57 de morţi

Publicat de Andreea Drilea, 30 mai 2023, 13:08


Fostul preşedinte al companiei de stat a Căilor Ferate Greceşti (OSE), Spiros Pateras, şi alţi doi directori au fost inculpaţi în legătură cu accidentul feroviar din februarie în care au murit 57 de persoane, transmite EFE.

Cei trei au fost acuzaţi de încălcarea sarcinilor de serviciu pentru că au încredinţat postul de şef al staţiei Larisa, unde s-a produs accidentul, unui funcţionar care nu îndeplinea condiţiile necesare pentru a-l ocupa.

Respectivul angajat, care a fost de asemenea inculpat, a recunoscut în faţa instanţei că a direcţionat un tren de pasageri pe aceeaşi linie cu un tren de marfă care circula din sens opus, cu care a sfârşit prin a se ciocni.

Având în vedere că staţia Larisa este un punct nevralgic al reţelei feroviare greceşti, una dintre condiţiile pentru obţinerea postului era ca ocupantul să nu aibă mai mult de 48 de ani, cu 11 ani mai puţin decât vârsta angajatului care a primit postul.

Potrivit Codului Penal din Grecia, infracţiunea de încălcare a sarcinilor de serviciu de către un funcţionar public poate fi pedepsită cu până la doi ani de închisoare.

Fostul şef al staţiei Larisa este în arest preventiv, fiind acuzat de ‘omucidere din neglijenţă’ şi alte infracţiuni care i-ar putea aduce o pedeapsă între zece ani şi închisoare pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat.

În urma accidentului, cea mai mare tragedie feroviară din istoria Greciei, guvernul premierului conservator Kyriakos Mitsotakis a recunoscut că pe tronsonul în care s-a produs accidentul nu existau sisteme de siguranţă adecvate.

Tragedia din noaptea de 28 februarie a fost urmată de demonstraţii antiguvernamentale masive care au cerut responsabilitate politică.

Partidul lui Mitsotakis, formaţiunea conservatoare Noua Democraţie, a câştigat clar alegerile din 21 mai, însă lipsa unei majorităţi absolute a dus la convocarea de noi alegeri pentru 25 iunie.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia
Internaţional sâmbătă, 21 martie 2026, 09:15

Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia

Iranul a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia din Oceanul Indian, a relatat sâmbătă agenţia de...

Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia
NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 19:27

NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa

Misiunea NATO în Irak a fost în întregime transferată în Europa, ultimul contingent părăsind vineri Orientul Mijlociu, unde războiul...

NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa
Arestul fostului oligarh moldovean Plahotniuc este prelungit cu încă 30 de zile
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 17:55

Arestul fostului oligarh moldovean Plahotniuc este prelungit cu încă 30 de zile

Instanţa din Republica Moldova a prelungit cu încă 30 de zile, la cererea procurorilor, arestul fostului lider al Patridului Democrat, oligarhul...

Arestul fostului oligarh moldovean Plahotniuc este prelungit cu încă 30 de zile
A murit actorul american Chuck Norris
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 16:24

A murit actorul american Chuck Norris

Actorul american şi fostul campion mondial de karate Chuck Norris a murit, a anunţat vineri familia sa pe Instagram. ‘Cu inima îndurerată,...

A murit actorul american Chuck Norris
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:35

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că Statele Unite vor executa astăzi cele mai ample lovituri de până acum asupra...

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:08

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz

Principalele state europene, alături de Japonia, au declarat joi că vor lua măsuri pentru stabilizarea pieţelor energetice şi că sunt...

Statele europene şi Japonia se declară pregătite să se alăture eforturilor de securizare a Strâmtorii Ormuz
Internaţional joi, 19 martie 2026, 11:00

Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO

...

Nicușor Dan și Mark Rutte – Conferință de presă comună, la sediul NATO
Internaţional joi, 19 martie 2026, 06:54

Spania va acorda Ucrainei ajutor militar de 1 miliard euro, pe parcursul acestui an

Spania va acorda Ucrainei un ajutor militar de 1 miliard de euro pe parcursul acestui an şi cele două ţări vor semna acorduri de coproducţie de...

Spania va acorda Ucrainei ajutor militar de 1 miliard euro, pe parcursul acestui an