Ascultă Radio România Iași Live

Feribotul incendiat: 10 persoane au murit

Publicat de Andreea Drilea, 29 decembrie 2014, 17:43 / actualizat: 29 decembrie 2014, 23:54

Zece persoane au murit în incendiul unui feribot în largul Albaniei, a anunțat luni marina italiană după descoperirea altor două corpuri, informează AFP.

Bilanțul precedent era de opt morți și 427 de supraviețuitori, printre care cei 56 de membri ai echipajului feribotului Norman Atlantic. Pe lista pasagerilor figurează 478 de persoane, dar autoritățile italiene au invitat la prudență, refuzând să evoce „dispăruți” după această tragedie ce a avut loc duminică în Marea Adriatică.

Autorităţile maritime italiene, elene şi albaneze au lansat o vastă operaţiune de salvare pe mare pentru a recupera aproape 200 de persoane – blocate în continuare luni – pe puntea feribotului cu 478 de persoane la bord, pe care duminică a izbucnit un incendiu, în Marea Adriatică. Cel puţin şapte persoane au murit în urma incendiului, conform ultimului bilanţ anunţat de Marina comercială italiană.

UPDATE 16:57 – Bilanţul incendiului izbucnit la bordul feribotului plecat din Grecia a ajuns la şapte morţi

Cel puţin şapte persoane au murit în urma incendiului izbucnit la bordul feribotului care naviga între Grecia şi Italia, conform unui nou bilanţ anunţat de Marina comercială italiană.

„Au fost găsite încă două cadavre. Numărul total al morţilor este de şapte”, au comunicat autorităţile italiene.

UPDATE 15:38 – Toţi pasagerii feribotului Norman Atlantic au fost evacuaţi

Toţi pasagerii feribotului Norman Atlantic, la bordul căruia a izbucnit un incendiu în largul Albaniei, provocând moartea a cel puţin cinci persoane, au fost evacuaţi, a anunţat luni Paza de Coastă italiană.

„Toţi pasagerii au fost evacuaţi, nouă membri ai echipajului se află încă la bord pentru a inspecta nava”, a afirmat Paza de Coastă pe contul său de Twitter.

Norman Atlantic transporta 478 de persoane, dintre care 56 de membri ai echipajului şi 422 de pasageri, inclusiv un român.

UPDATE 14:33 – Guvernul grec anunţă că patru cadavre au fost recuperate de la bordul Norman Atlantic

„Autorităţile italiene au confirmat că patru cadavre, a căror identitate nu este cunoscută, au fost recuperate”, a anunţat ministrul Miltiadis Varvitsiotis, subliniind că, până în prezent, au fost salvate 391 de persoane dintre cele 478 care se aflau la bordul feribotului.

Cadavrul unui pasager grec a fost recuperat duminică, iar identitatea acestuia a fost comunicată presei. Corpul său a fost recuperat, iar soţia sa a fost transportată la Brindisi, la fel ca multe alte persoane, care suferă în special din cauza deshidratării sau hipotermiei, au precizat autorităţile duminică.

Marina Militară italiană a anunţat, către ora locală 7.40 (8.40, ora României), că 290 de persoane au fost recuperate cu elicoptere şi nave trimise la faţa locului pentru a salva pasagerii şi membrii echipajului Norman Atlantic, majoritatea cetăţeni greci.

În total 188 de persoane se aflau în continuarre la bord luni dimineaţa, pe o mare dezlănţuită, suferind de frig, după ce au inhalat ore în şir fumul provenind de la incendiul care a fost controlat între timp.

Sinistrul s-a soldat cu un mort – un pasager grec – care a alunecat când a încercat să se îmbarce pe o şalupă. Primele persoane salvate au ajuns în noaptea de duminică spre luni la Brindisi, în sud-estul Italiei, la aproximativ 40 de mile (circa 75 de kilometri) de poziţia estimată a feribotului în Marea Adriadică mai la sud, pe Canalul Otrante.

Marina Militară italiană – care coordonează operaţiunile de salvare – şi autorităţile maritime au efectuat 34 de drumuri dus-întors, potrivit Pazei de Coastă, venind în ajutorul pasagerilor blocaţi pe nava incendiată.

Şase elicoptere ale Marinei italiene au efectuat evacuări, cu maximum şase sau şapte persoane la un transport, în condiţii delicate pe timpul nopţii.

Cele mai multe dintre persoanele salvate prezentau hipotermie şi probleme respiratorii, potrivit salvatorilor, contactaţi de presa italiană.

O echipă sanitară alcătuită din trei persoane a urcat la bordul feribotului pentru a oferi ajutor pasagerilor şi membrilor echipajului aflaţi în continuare pe navă, a anunţat luni dimineaţa Marina Militară italiană.

A doua navă militară urma să se apropie de feribot către ora locală 9.00 (10.00, ora României), potrivit acestei surse.

O navă comercială, Spirit of Piraeus, cu 49 de persoane salvate la bord, a sosit către ora locală 7.00 (8.00, ora României) la Bari, după ce a încercat, fără să reuşească, din cauza mării prea agitate, să intre în portul Brindisi, situat un pic mai la sud, pe coasta adriatică.

„Situaţia este bună” pentru aceste persoane salvate, majoritatea cetăţeni greci, a declarat prefectul oraşului Bari Antonio Nunziante pentru postul italian SkyTG24.

Autorităţile italiene au mobilizat patru remorchere cu scopul ca mai întâi să stabilizeze Norman Atlantic, un feribot cu o lungime de 186 de metri.

„Pentru moment, celamai importantă este recuperarea pasagerilor şi membrilor echipajului”, a declarat pentru postul italian Rainews, căpitanul de fregată Riccardo Rizzotto, reprezentând Marina Militară.

După aceea feribotul ar urma să fie tractat până în portul Brindisi, în cazul în care condiţiile meteorologice permit acest lucru, însă o tractare către Albania este de asemenea luată în calcul, dacă va fi nevoie.

Incendiul a izbucnit pe feribot duminică dimineaţa, în amplasamentul vehiculelor, pe o mare dezlănţuită, cu rafale de vânt violente, în timp ce vaporul asigura o legătură de la Pireu, în sud-vestul Greciei, la Ancona, în estul Italiei.

– „Frică, foarte frică”

La Brindisi şi Bari, membri ai Protecţiei Civile şi altor servicii de salvare au ridicat corturi în terminalele pentru pasageri din port, pentru a primi persoanele salvate.

Pasageri de 26 de naţionalităţi – inclusiv o româncă – s-au aflat la bordul Norman Atlantic.

Feribotul construit în 2009, care naviga sub pavilion italian şi care a fost închiriat de compania greacă Anek, a fost inspectat de curând. Potrivit armatorului italian, o problemă a fost detectată la una dintre evacuările de incendiu de pe puntea cinci – exact în locul unde s-ar fi declanşat incendiul – a anunţat grupul Visenti, citat de agenţia de presă Ansa.

Contactat de postul de radio Europe1, unul dintre cei zece francezi de la bord, Jean-Philippe Demarc, a declarat că îi este „frică, foarte frică” şi că îi este frig. El a povestit că a auzit „lovituri puternice”, după care a văzut „fum peste tot”. „Toată lumea a format un şir indian şi a ieşit pe punţile exteroare”, a spus el. (Agerpres, mediafax.ro/FOTO afp.com)

Etichete:
SUA retrag efective din baze militare din Orientul Mijlociu, ca măsură de precauţie
Internaţional miercuri, 14 ianuarie 2026, 17:45

SUA retrag efective din baze militare din Orientul Mijlociu, ca măsură de precauţie

Statele Unite retrag o parte din personalul de la baze militare importante din Orientul Mijlociu, ca o măsură de precauţie în contextul...

SUA retrag efective din baze militare din Orientul Mijlociu, ca măsură de precauţie
Două mii de victime, în urma protestelor din Iran
Internaţional marți, 13 ianuarie 2026, 18:12

Două mii de victime, în urma protestelor din Iran

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, promite că vor fi adoptate noi sancţiuni la adresa autorităţilor din Iran pentru reprimarea...

Două mii de victime, în urma protestelor din Iran
(INTERVIU) Charles Shapiro, fost Ambasador al SUA în Venezuela: „Entuziasmul din Venezuela nu va dura fără o tranziție politică reală”
Internaţional marți, 13 ianuarie 2026, 17:27

(INTERVIU) Charles Shapiro, fost Ambasador al SUA în Venezuela: „Entuziasmul din Venezuela nu va dura fără o tranziție politică reală”

Venezuela a revenit în prim-planul politicii internaționale, pe fondul tensiunilor dintre Washington și Caracas și al competiției tot mai...

(INTERVIU) Charles Shapiro, fost Ambasador al SUA în Venezuela: „Entuziasmul din Venezuela nu va dura fără o tranziție politică reală”
Aeroportul din Viena este închis din cauza gheţii
Internaţional marți, 13 ianuarie 2026, 09:00

Aeroportul din Viena este închis din cauza gheţii

Aeroportul din Viena, capitala Austriei, este închis până la ora 11.00 (10:00 GMT) pentru toate zborurile la sosire şi plecare din cauza...

Aeroportul din Viena este închis din cauza gheţii
Internaţional marți, 13 ianuarie 2026, 06:20

Atentat la Sydney: Zi de doliu naţional pe 22 ianuarie în Australia

Australia va ţine o ‘zi de doliu’ naţional pe 22 ianuarie în onoarea celor 15 persoane ucise într-un atac armat antisemit pe o plajă...

Atentat la Sydney: Zi de doliu naţional pe 22 ianuarie în Australia
Internaţional luni, 12 ianuarie 2026, 18:10

Rep. Moldova, noi discuţii cu Executivul Comunitar pentru aderarea la Uniunea Europeană

Discuţiile tehnice pe mari capitole cu Uniunea Europeană continuă la Chişinău, chiar dacă Ungaria a blocat temporar negocierile politice cu...

Rep. Moldova, noi discuţii cu Executivul Comunitar pentru aderarea la Uniunea Europeană
Internaţional luni, 12 ianuarie 2026, 09:00

Globurile de Aur 2026: Lista premiilor

Prezentăm mai jos lista completă a premiilor atribuite la cea de-a 83-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia...

Globurile de Aur 2026: Lista premiilor
Internaţional luni, 12 ianuarie 2026, 08:54

În Iran sunt în continuare blocate comunicaţiile, dar protestele nu s-au oprit

În Iran sunt în continuare blocate comunicaţiile, dar protestele nu s-au oprit. Din ţară au apărut o serie de imagini care arată forţele de...

În Iran sunt în continuare blocate comunicaţiile, dar protestele nu s-au oprit