Toamna tragediilor – în galeriile rețelelor sociale

Publicat de Lucian Bălănuţă, 30 noiembrie 2015, 13:20

Sunt momente care necesită să fie întâmpinare cu tăcere în faţa plasmelor din care se urlă a tragedie. Empatizăm sau nu, uneori cu unităţi de măsură şlefuite în funcţie de proximitate. Prin apropieri sau depărtări, ne formăm un reflex în a pătrunde în psihologia celuilalt. Ne minţim că ne iese. Nu e loc de baladă, ţâşnim, pur şi simplu, la minutul şapte din ploaia de noiembrie a celor de la Guns N’ Roses, în ton cu ritmul susţinut de tobele parcă revigorate deodată.

Mă obsedează atitudinile oamenilor în astfel de vremuri şi cum unii dintre ei apleacă urechea la fel de fel de interpretări lipsite de fundament. Mă încearcă tot felul de sentimente. Însă, între acestea pulsează şi mai puternic simţul responsabilităţii. Încrederea în mass-media tradiţionale scade. Pe lângă scoarţa acelor televiziuni de ştiri care funcţionează pe bază de fise şi comenzi, îşi fac culcuşul ciuperci toxice, sub forma unor site-uri care vin să valideze şi cele mai îndrăzneţe teorii. Nu de puţine ori, într-o astfel de construcţie, informaţia nici nu conţine mai mult de un titlu şi o propoziţie aruncată drept concluzie. Rămâne mai mult o larvă, din specia denumită status, a cărei singură caracteristică, periculoasă, de altfel, este generalizarea. Nu mai e timp de montat o sită; de făcut o selecţie? Nici vorbă! Satisfacţia aprobării este neţărmurită. Se naşte şi o dilemă. Mai poate fi digerată o informaţie imparţială în dauna unui text menit să confirme o serie de idei preconcepute ?

Pe reţelele sociale, în interiorul unor grupuri care numără sute de mii de membri, s-a format un jgheab înclinat cu margini ridicate, pe care alunecă în voie câte o ciupercă având pălăria îndreptată spre destinaţie.

La capătul toboganului stă o gură cască şi abia aşteaptă să o înghită. Continuarea devine previzibilă.

Virusul a suferit mutaţii care mai de care mai neaşteptate şi rămâne imun la argumente. Adesea, este excitat doar de câte un deget mare îndreptat în sus. Cu cât mai multe degete sunt ridicate, cu atât creşte şi nivelul de satisfacţie. Iar de aici se schimbă treapta de viteză la propagarea mesajului. Şi asta deoarece întregul mecanism al îndoctrinării se foloseşte, precum un păpuşar, de prejudiciile şi superstiţiile individuale.

Nu există un profil standard de receptor. Ideile nu capătă aderenţă doar în rândul celor cu o situaţie financiară mai modestă sau a ignoranţilor, aşa cum afirmă unii analişti. Dimpotrivă, ele pătrund şi în gândirea unor persoane prezumate a fi educate. Uimirea e şi mai mare atunci când ajunge să fie gripat chiar unul dintre prietenii apropiaţi, alături de care, ieri, schimbai o vorbă bună. Deontologii de ocazie, traficanţii politici de idei stupide şi brokerii dublului standard găsesc, întotdeauna, o cale pentru a-şi atinge ţelul.

De o bună bucată de vreme, pe reţelele sociale migrează temeri, mesaje şi muguri ai radicalismului românesc pe subiecte ce nu sunt înţelese pe deplin. Se ridică tot felul de alerte teroriste şi nu pentru elemente precum nepăsarea, nerespectarea legilor şi expresia asumată în multe rânduri de societatea românească – „lasă că merge şi aşa”. Vinovaţii sunt indicaţi cu degetul fără niciun fel de urmă de îndoială. Justiţia degetului arătător poate depăşi oricând priceperile deja consacrate în rândul societăţii.

De partea cealaltă, un jurnalist dă din coate până îşi face loc în vacarmul mut al reţelelor sociale. Acolo regăseşte o stare de urgenţă perpetuă. Nu îi rămâne decât să îşi aşeze cu migală biroul, conştient fiind că a nimerit într-un loc pătruns de fumul înecăcios al unor ţigări fără filtru şi unde, la fiecare comentariu, poate izbucni un incendiu. Jurnalismul nu se mai face doar pe teren. Şi nici dintr-un turn de fildeş, cu atât mai mult. Pe lângă reportofon sau smartphone, pix şi carneţel, în aceste zile jurnalistului îi lipseşte extinctorul, menit să stingă focul de exprimări violente, care se revarsă după fiecare tragedie şi care uneori îşi justifică originea prin formule brevetate cu iz de „aşa am citit în presă!”

În interiorul noilor mijloace de comunicare se judecă în alb şi negrul, fără niciun fel de substanţă sau linie de separare.

Nu pot să nu mă întreb. Şi dacă toamna asta ar fi fost doar gri ?

Lucian Bălănuţă

FOTO fundaluri.ro