Inter Artes – despre vocația de profesor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”

Proiectul „Inter Artes” a adus împreună profesori, foști profesori și studenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, într-o întâlnire dedicată dialogului între arte și celebrării celor care au modelat, de-a lungul deceniilor, generații de artiști. O seară marcată de emoție, reflecție și recunoștință.

Publicat de isoreanu, 15 noiembrie 2025, 16:13

Săptămâna aceasta, a avut loc a doua etapă a proiectului „Inter Artes”, inițiat și organizat de conf. univ. dr. Lorette Enache, de la Programul de Studii Coregrafie al Facultății de Teatru de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Proiectul a fost conceput pentru a marca 165 de ani de la înființarea Universității de Arte — prima instituție de învățământ superior artistic din România — și 10 ani de la crearea Secției de Coregrafie. După ce studenții coregrafi au marcat acest moment printr-un spectacol, la Palatul Culturii, pe 27 octombrie, luni, 10 noiembrie, Sala Studio a Facultății de Teatru a găzduit o întâlnire între studenți, profesori și foști profesori ai universității ieșene. A fost o seară plină de emoție, în care Lorette Enache, cea care a contribuit enorm la dezvoltarea Secției Coregrafie, a onorat profesori valoroși ai universității. Invitați speciali au fost profesorii Anca Maria Rusu, Laura Vasiliu, Dragoș Pătrașcu, Dana și Emil Coșeru. Discuția a fost moderată de prof. univ. dr. Călin Ciobotari, directorul Școlii Doctorale de Teatru. Eleganță, rafinament intelectual, umor și generozitate — în aceste cuvinte pot fi descriși profesorii care, ani la rând, au format tineri cu dorința ca aceștia să devină artiști, oameni de cultură. O singură întâlnire cu acești profesori minunați este memorabilă. A fi îndrumați de ei în timpul studiilor este o șansă extraordinară.

Lorette Enache

Prof. univ. dr. Anca Maria Rusu predă Istoria teatrului. Absolventă de Litere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, a ales, cu emoție, Facultatea de Teatru ca loc în care să transmită pasiunea și cunoștințele sale despre această artă.

Anca Maria Rusu: A fost un moment decisiv și, cred, cel mai minunat moment al vieții mele, nu doar profesionale, pentru că m-am găsit într-un loc în care teatrul – pasiunea mea din copilărie – și nu exagerez, eu, cam de la 10 ani, merg la teatru, am fost dusă la teatru, am scris despre teatru în ani. Și, dintr-o dată, m-am trezit aici, speriată: cum se transformă pasiunea în profesie? Ce e profesia asta, într-o facultate vocațională, de fapt? Că ai de-a face cu alt tip de studenți decât cei de la litere, de pildă, cu niște sensibilități aparte, cu niște zbuciumuri aparte, cu niște apatii aparte. În același timp: cum să-i zgândări, cum să-i convingi, vorbesc din perspectiva profesorului de istoria teatrului universal, că lectura nu dăunează sănătății și că, de fapt, un artist al scenei – că e actor, că-i păpușar, că-i regizor – are în bagajul lui, despre care vorbeam, cel nevăzut, cel interior, și bastonul de mareșal, să zic, al omului de cultură. Asta mi-aș dori: ca un actor, ca un regizor, să fie nu doar artiști, ci oameni de cultură.

Anca Maria Rusu

Prof. univ. dr. Laura Vasiliu, de la Specializarea Muzicologie a Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, s-a implicat cu toată energia în formarea studenților. Succesul acestora reprezintă o împlinire pentru doamna profesor Laura Vasiliu, care consideră că „reușita unui tânăr este o minune a lumii”.

Laura Vasiliu: E vorba de o profesie transformată în misiune, transformată în viața de toate zilele, cu multă pasiune, cu multă dăruire. La un moment dat mă gândeam: oare știu și altceva să fac decât să fiu în relație cu studenții, cu colegii mai tineri, cu cercetarea, cu simpozioanele? Toate au făcut parte, timp de mai bine de trei decenii, din existența mea, din mintea mea, din imaginația mea. Am tratat totul cu foarte multă pasiune, am fost foarte legată. Am ajuns tânără aici, în Conservator. Era momentul în care doream să evoluez, doream să învăț, doream să înaintez. Școala avea nevoie de cineva ca mine și am mers așa, mână-n mână, eu cu mine și cu studenții, și, până la urmă, și cu dezvoltarea școlii, cu noile specializări, cu noile discipline. Deci toate au venit una peste alta și eu n-am simțit niciodată o greutate. Greutatea, uneori, se simțea, să spunem, în familie, care poate nu întotdeauna înțelegea cât timp petrec eu în școală, dar, până la urmă, și-au dat seama, în funcție de rezultate sau văzându-mă fericită. Pentru că, atunci când se întâmplă ceva bun, când un student reușește, este o satisfacție enormă. Salvează toate sacrificiile, toate perioadele de nelămurire, toate neînțelegerile, orice. Deci reușita unui tânăr este o minune a lumii. Și, dacă ai contribuit puțin, poți să fii fericit.

Laura Vasiliu

Pentru prof. univ. dr. Dragoș Pătrașcu, orele petrecute cu elevii și studenții, transmiterea cunoașterii, insuflarea pasiunii pentru artă și cultivarea dorinței de a căuta, atât în afara, cât și în interiorul propriei persoane, în scopul desăvârșirii actului artistic, reprezintă o continuare firească a activității sale de creație și a lucrului în propriul atelier. Este un profesor dedicat studenților în aceeași măsură în care este dedicat creației.

Dragoș Pătrașcu: Întotdeauna mi-a plăcut să predau — e greu de crezut, dar acesta este adevărul. M-am gândit de multe ori de ce și cum, și am ajuns la o concluzie nu de azi, de ieri, ci de foarte multă vreme. Universitatea de Artă, dar nu numai ea, și liceul de artă unde am predat — dar, vorbim despre universitate acum — au fost niște extensii ale atelierului meu. Eu, în fiecare zi, după ore, mă opresc, de când mă știu, la atelierul meu de pe strada Lăpușneanu și, practic, ar spune lumea că duc o viață dublă. Dar eu pot să afirm, cu mâna pe inimă, că este o extensie a muncii mele de artist la universitate și un drum invers: de la universitate la atelier. Pentru că, la universitate, întotdeauna am avut de-a face cu niște tineri extraordinar de talentați, care te incită ca artist, te bagă într-o priză dintr-asta formidabilă. Cred că din acest motiv stau și în continuare acum și fac ore — pentru că sunt racordat, în 2025, la spiritul vremii, cum se spune — care se ia prin ei, prin ei se ia. Chiar dacă, să spunem, o parte dintre ei se vor pierde ca artiști vizuali, dar vor intra, să spunem, în publicitate, unde vor face o treabă formidabilă, pentru că n-au stat degeaba aici: și-au format gustul, și-au cizelat gustul, au învățat o mie și una de lucruri. Nu vor fi întâlniți pe simezele patriei, dar produsele lor, articolele la care vor subscrie, imaginile pe care le vor face le vor aparține și înseamnă că noi ne-am făcut datoria. Deci extensia aceasta e ideea — acest drum de la atelier la universitate și drumul înapoi. Eu cred că le-am spus niște lucruri care i-au incitat; ei, mai mult ca sigur, mi-au arătat niște lucruri care m-au incitat. Deci balanța nu știu unde se înclină, dar concluzia aceasta este.

Dragoș Pătrașcu

Dana Coșeru a modelat, de asemenea, multe generații de studenți. Cu blândețe, discreție și calm, a contribuit la formarea unor oameni și artiști, a insuflat încredere și i-a învățat pe tineri să folosească expresivitatea propriilor corpuri în armonie cu trăirile și cu gândirea lor.

Dana Coșeru: Eu am avut pe mână, ca să zic așa, mai multe promoții de studenți, și norocul meu a fost că au fost studenți buni, foarte serioși, foarte pasionați de ceea ce fac, și eu, personal, am învățat foarte multe de la ei. Eu sunt acum un simplu spectator. Îmi face o plăcere extraordinară să vin să le văd spectacolele și să văd evoluția lor. Pentru că fiecare și-a ales drumul lui, dar pasiunea cu care lucrează mă fascinează.

Dana Coșeru

Emil Coșeru este unul dintre profesorii cărora li se datorează reînființarea Facultății de Teatru din Iași, în 1990. Mulți actori importanți, care activează astăzi în teatru și film, i-au fost studenți. Emil Coșeru și-a îndrumat studenții nu doar în arta actorului, dar i-a învățat ce înseamnă rigoarea și seriozitatea, importanța lecturii și instruirii în diverse domenii ale artei.

Emil Coșeru: A fost pasiune, așa cum am spus, a fost o mare pasiune și o ambiție. Am avut ambiția că trebuia, neapărat, să arăți că și la Iași sunt oameni de cultură, de teatru, oameni care pot face școală și oameni care pot să dea naștere unor mogâldici care vin din liceu și ajung mari actori. Și au ajuns mari actori.

R: Sunteți unul dintre cei care au redeschis Facultatea de Teatru la Iași, alături de Sergiu Tudose și Natalia Dănăilă. Privind la ceea ce s-a întâmplat în acești mai bine de 30 de ani, este așa cum v-ați imaginat?  Este așa cum v-ați propus? V-ați propus mai mult?

Emil Coșeru: Atunci era important să deschidem și să facem primii pași. A evoluat enorm. La vremea aceea era Actorie, Actorie/Păpuși; acum a apărut Regia, a apărut Coregrafia, e pe cale să apară Scenografia. Sunt lucruri care au evoluat fabulos. Au apărut clădiri noi, săli noi, instalații — ceea ce trebuie pentru secția de teatru.

R: Ca să nu mai spun câte generații de studenți au ieșit din clasa dumneavoastră, care astăzi sunt actori de top.

Emil Coșeru: Sunt în toată țara, sunt actori de teatru, actori de film, actori pe care mă bucur să-i întâlnesc de fiecare dată, să vorbesc cu ei, ei sunt mulțumiți de Iași și se mândresc cu asta, pentru că, atunci când dau interviuri sau apar pe scenă: „Unde ai terminat?”, „La Iași.” Mare lucru!

Emil Coșeru

Discuția a fost moderată de prof. univ. dr. Călin Ciobotari, directorul Școlii Doctorale de Teatru. Atașamentul său față de Universitatea de Arte se manifestă prin implicarea în formarea studenților, prin atenția pe care o acordă întâlnirilor cu aceștia și prin modul în care îi stimulează să acumuleze cât mai multe cunoștințe, să își diversifice sursele de inspirație, păstrându-și, în același timp, propria personalitate.

R: Ați moderat conferința masa rotundă „Inter Artes” cu profesori și foști profesori ai Universității Naționale de Arte. A fost emoționant.

Călin Ciobotari: Da, cred că „emoționant” e cuvântul apt să descrie atmosfera întâlnirii pe care am avut-o în programul „Inter Artes”. Dincolo de emoții, dincolo de evocări ale unor figuri profesorale din trecut, dincolo de referirile la sine, prin descripții ale pedagogiilor personale pe care invitații le-au practicat în toate aceste decenii, am încercat să aduc și la zi subiectul universității, subiectul profesoratului, încercând să vedem ce tip de relații mai există între universitar și societate, între universitar și putere, să probăm, în opiniile fiecăruia dintre noi, gradul de încredere pe care societatea îl mai are în ecosistemul universitar, dacă pot să spun așa. M-am bucurat foarte mult că au fost foarte mulți studenți la întâlnirea noastră, studenți care, cumva, au preluat din mers multe din ideile formulate. A fost o întâlnire fertilă sub aspectul ideilor — idei relevante, apte să inspire și să ghideze un tânăr aflat la început de drum. M-am bucurat că dialogul între artele din Universitatea Națională de Arte „George Enescu” a fost remarcabil. Colegii profesori de la Teatru au intrat în dialog cu cei de la Arte Vizuale — Dragoș Pătrașcu, cu cei de la Muzică — Laura Vasiliu, și am avut un sentiment de împlinire. L-aș descrie ca fiind plin, deplin, într-un sens de ăsta cum rar întâlnești în fracturările, în fracturările noastre de fiecare zi, în comunicările noastre incomplete: un sentiment de completitudine.

R: Vreau să răspundeți și dumneavoastră la întrebarea pe care ați pus-o aseară în conferință. Care este relația dumneavoastră cu Universitatea Națională de Arte? Ce înseamnă să fii profesor? Este un job? Este o vocație? Este o pasiune?

Călin Ciobotari: Cred că mi-am intensificat periculos de mult relația cu universitatea, în sensul că, uneori, confund cheile cu care deschid birourile și apartamentul. Mi-am donat toată biblioteca, anul trecut, universității. Am un sentiment de apartenență totală la universitate, și valorică, dar și fizică. Eu — un acasă; încerc să-mi clarific cu mine însumi dacă e în regulă formula aceasta, dacă nu e un exces de subiectivizare a relației cu universitatea. Până una alta, cred că suntem într-o coabitare acceptabilă și vin la universitate cu plăcere. Cred că asta e condiția primară pentru a depăși arealul unui simplu job, al unui loc de muncă: să vii cu bucurie la universitate.

Călin Ciobotari

La Universitatea Națioanlă de Arte „George Enescu” se merge cu bucurie datorită acestor profesori care, fiecare în felul său, depășind condiția de transmițător de informații, formează artiști, îi modelează, îi stimulează și se bucură apoi de fiecare reușită a lor. Este cel mai nobil sens al meseriei de profesor.

Proiectul Inter Artes a fost susținut de Primăria Municipiului Iași.

(Radio Iași/FOTO Andrei Căliman)