(AUDIO) Viitorul teatrului independent în România, din perspectiva unui prezent la limita supraviețuirii – INTERVIU cu Mihaela Michailov

Publicat de isoreanu, 15 noiembrie 2023, 14:56

Asociația COMPANIA FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală și Școala Doctorală de Teatru, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași au desfășurat un proiect în cadrul căruia, Mihaela Michailov, dramaturg și critic în artele spectacolului, cofondator al Centrului de Teatru Educațional Replika și cadru didactic la UNATC București, a susținut, la Facultatea de Teatru din Iași, o conferință pe o temă dureroasă pentru comunitatea locală: spațiile alternative și kiturile de supraviețuire din mediul cultural independent.

Titlul conferinței a fost „Supraviețuiri intermitente. Devenirile spațiilor independente” și a fost moderată de conf. univ. dr. Călin Ciobotari, directorul Școlii Doctorale de Teatru.

Mihaela Michailov i-a acordat un interviu colegei noastre, Ioana Soreanu.

Ioana Soreanu: Ați vorbit despre cultura independentă ca o zonă incomodă. De ce incomodă?

Mihaela Michailov: Pentru că, de multe ori, în spectacolele create de colective independente, de diverse spații independente, găsim un tip de abordare a unor teme, unor realități care ne pun să reflectăm și la probleme mai incomode. De multe ori, spectacolele pe care le vedem tocmai pentru că sunt în zona independentă, tocmai pentru că sunt ancorate în problematici foarte, foarte acute, ne pun față în față cu realități care nu sunt întotdeauna cele mai neproblematizante, ne pun față în față cu realități vulnerabilizante, ne pun să ne gândim, de fapt, cum contribuim și noi, uneori, poate impropriu, la anumite decizii, ne pun să reflectăm la probleme extrem de acute. Am dat un exemplu și când am discutat: maternitatea juvenilă, condiția unor comunități marginalizate. Adică cred că nu e o artă neapărat care să ne facă să fim foarte, cum să zic, confortabili în scaunele noastre. E mai degrabă o artă care ne pune să reflectăm și de multe ori întâlnirea cu această artă nu e cea mai comodă.

Ioana Soreanu: Spuneați că, de fapt, este vorba despre o preluare a unei misiuni care ar trebui să fie, în mod normal, a instituțiilor publice.

Mihaela Michailov: Da, spuneam că de foarte multe ori, cel puțin în ultimii 20 de ani, spațiile independente, structurile non-guvernamentale au gândit foarte multe proiecte în zona de educație, în zona de intervenție în comunitate, în zona de educare a publicului și de creștere, dezvoltare a unor categorii de public. Și că toate astea, până la urmă, sunt, fac parte din misiunea unei instituții publice. Nu? Până la urmă, o instituție publică ar trebui să se raporteze la cât mai multe categorii de public, ar trebui să fie un spațiu în care mai multe tipuri de spectatori, dar și de formule de spectacol, să poată fi văzute.

Ioana Soreanu: Ca să nu mai vorbim că nu există niciun risc financiar, în ceea ce privește instituțiile publice.

Mihaela Michailov: Da, tocmai pentru că, într-un fel, nu această finanțare care oferă posibilitatea, nu, ca finanțare publică, un bilet să nu coste atât de mult, deci să fie accesibil, sigur unor categorii, mult din misiunea asta publică, cel puțin în ultimii ani, a fost preluată de organizații, de asociații, prin diferite tipuri de activități.

Ioana Soreanu:  De ce trebuie să aibă acces spațiul, independente, atrele independente la fonduri administrate de instituțiile publice?

Mihaela Michailov: Cred că trebuie să aibă acces la orice fond la care are până la urmă acces orice tip de instituție, pentru că, până la urmă, e un tip de acces care n-ar trebui să fie diferențiat, atâta timp cât funcționăm într-un domeniu cultural ar trebui să avem acces cu toții la o distribuție, zicem noi, cât mai justă și cât mai echitabilă a acestor fonduri. Independent nu înseamnă să nu ai acces la niște fonduri gestionate de Ministerul Culturii. Independent înseamnă, de foarte multe ori, să-ți asumi o direcție, să explorezi anumite teme, să intri în conflict, să zicem, sau să atenționezi, să pui un accent pe anumite probleme sistemice, pe anumite disfuncționalități. Ține mai degrabă de un tip de raportare și nu de faptul că n-ar trebui să ai acces la niște fonduri. E o confuzie care se face destul de des. Dacă ești independent, atunci de ce cer bani? Problema e că tu nu cer bani, tu accesezi niște fonduri, care sunt fonduri publice.

Ioana Soreanu: Dar instituțiile locale, administrațiile publice locale cum pot sprijini teatrul independent, zona independentă?

Mihaela Michailov: Cred că poate să existe, poate un parteneriat mai clar și s-a spus aici, au fost câteva intervenții care mi s-au părut foarte utile. În ce măsură aceste parteneriate public-privat păstrează, de fapt, nealterată zona proiectului cu care vii ca asociație. În ce măsură nu ești considerat, nu știu, un actant doar tolerat, în ce măsură proiectul tău și vizibilitatea proiectului tău sunt respectate. Dar eu cred că dacă s-ar construi acest parteneriat pe niște fundamente, pe niște baze mult mai organice și nu doar un tip de „hai că te primesc la mine în teatru”, „hai că te primesc la mine în spațiu”, cred că realmente ar putea să dea naștere și la un tip de vitalizare a unui spațiu, să zicem, dar și la o gândire mult mai fertilă.

Ioana Soreanu: Ați vorbit și din experiența pe care o aveți la Centrul de Teatru Educațional Replika. Există o rețetă a succesului? Ați vorbit foarte mult despre echipă, importanța echipei.

Mihaela Michailov: Da, nu cred că există o rețetă a succesului. Cred că există un tip de coeziune, până la urmă, și un tip de atenție acordată colectivității și că echipei de creație. Cred foarte mult că într-o asociație, sau într-un teatru independent, te aduni cu ceilalți și pentru că ai niște valori commune, și pentru că ai niște crezuri comune și ideea asta, de valoare comună, e foarte importantă. E foarte epuizant să funcționezi întotdeauna într-un regim al instabilității financiare și să nu știi, de fapt, de la un proiect la altul, cum poți să supraviețuiești, să n-ai această stabilitate permanentă. Dar eu cred că pentru noi a contat, sigur, faptul că am reușit să punem împreună bazele unei idei, unui concept, unui tip de program, unei misiuni și că până acum, cel puțin, am reușit să găsim acele surse prin care să supraviețuim. De multe ori însă, sigur că nu e bine doar să supraviețuiești, pentru că supraviețuirea asta te pune mereu într-o condiție foarte fragilă, de fapt, adică nu reușești să ai un tip de predictibilitate. În ce măsură poți să vorbești de o viziune pe termen lung, dacă ești permanent în dinamica asta de proiect? Deci, sunt foarte multe întrebări. Din păcate, așa cum stau lucrurile, cel puțin până în momentul ăsta, cele mai multe spații nu reușesc să aibă o existență relevantă natural, ci pur și simplu sunt în această dinamică de supraviețuire, care e de foarte multe ori extrem de obositoare și de grea.