(AUDIO) Haruna Condurache: „Nu cred că trebuie să ne temem de o pervertire a gustului publicului” – INTERVIU

Publicat de isoreanu, 2 iunie 2020, 14:48 / actualizat: 2 iunie 2020, 18:58

Continuă discuția despre cultura online. În această perioadă de restricții au fost testate limitele spațiului online pentru promovarea unor acte artistice.

Concluzii, în interviul Ioanei Soreanu cu Haruna Condurache, actriță a Tetarului Național din Iași.

Ioana Soreanu: Haruna Condurache, ai folosit spațiul online, alături de alți colegi ai tăi, te-am văzut și te-am ascultat recitând poezii, dar și lecturând mai multe texte. Cum au fost aceste proiecte? Cine le-a inițiat?

Haruna Condurache: Ioana, perioada asta, nu știu, lungă, scurtă, a fost nu știu dacă grea, ușoară, a fost, categoric, pentru toți, o provocare. Lucrurile au venit tăvălug peste noi toți, n-au existat formule ideale de reacție, de funcționare în situația pe care bine o știm. S-a gestionat emoțional totul diferit, a fost o perioadă de provocări, prin urmare, și de căutări la nivel de individ, la nivel de colectiv, căutări și la modul fericit, găsiri, regăsiri. Mi-am amintit, dimineață, că cineva înțelept spunea, „adaptabilitatea este un semn al inteligenței”. Nu… nu trag în ograda mea, vreau să spun că, în general, am constatat o putere de adaptabilitate a… nu știu, a omenirii, a poporului român, dacă vrei, uite că sunt puțin exaltată, a publicului de Iași și a noastră a actorilor. Deci, în acest context, am încercat și pe cont propriu, nu din dorința de a demonstra ceva, a fost, dacă vrei, un cald voluntariat, o… da, un gest umanitar pe care, pe de-o parte, l-am făcut pe pagina mea de Facebook, au fost acele momente de care pomeneai, de lectură, douăsprezece la număr. Am oferit aceste momente de… nu știu, căldură, empatie, nu… nu spun altceva. Asta, pe de-o parte. Pe de altă parte, sigur, fiind actriță a Naționalului ieșean, am făcut și eu parte din, pot să spun, o stagiune chiar coerentă pe care a reprezentat-o Scena 5, cu sigurnață publicul știe despre ce vorbesc, Scena 5, scena online a Teatrului Național. De ce? Teatrul Național are patru scene și Scena 5 a fost… scena online a fost considerată scena 5. Ideea de online, s-a văzut, a apărut repede după ce a început carantina și chiar cred că a fost fruntaș Teatrul Național din Iași, uite-i pun coroniță. Ideea a fost primită, am observat eu, în general, foarte bine, ca o gură de exigen…

Ioana Soreanu: Asta vroiam să întreb, a existat un feedback la aceste proiecte?

Haruna Condurache: Da, a existat și, asta vroiam să spun, a existat și din primele momente, dar și pe parcurs, chiar și acum. În general, a fost foarte bine primit și de către noi, cei care am făcut efectiv asta, am susținut asta, dar și de cei care au privit. În general, spun. A existat și un segment de public, să spun, sau dintre noi, și trebuie respectați cu toții, care au avut o strângere de inimă, o teamă de online. Ai să mă întrebi de ce. Pe de-o parte, a existat frica, îmi permit să spun, puțin disproporționată, frica de nu cumva spectatorul o să se învețe că e mult mai comod să stea acasă la el, în papuci, și să ne privească, și să ne-asculte decât să vină seara să ne vadă pe-o scenă. Nu cred că două mii de ani, hai să spunem o cifră rotundă, două mii de ani de… de tradiție teatrală pot să fie dizolvați, pot fi îngenuncheați de două-trei luni, nu zic mai mult ca să nu fiu cobe, de online. S-au făcut lucruri profesioniste pentru că au fost susținute de profesioniști, în mod profesionist. Sigur, au existat voci care au întrebat „ăsta este teatru?”. Astea sunt momente artistice. Repet, făcute profesionist. Un spectacol într-o sală de teatru e un spectacol într-o sală de teatru. Este ca și cum îți dau ciocolată cu lapte și tu îmi spui, „da, da nu-i ciocolată albă”. Nu, pentru că nici nu ți-am propus asta. Știi, abuzez, acum, puțin, de metafore, dar o să mă înțelegeți. Da, asta am spus că a existat și o reticență și din partea publicului și din partea noastră, dar, până la urmă, lucrurile au fost foarte digerate, hai să spun, foarte bine și de-o parte și de alta. În ultimă instanță, a nu se uita, avem o meserie de expunere. În momentul în care cade cortina, la sfârșitul unui spectacol, suntem ovaționați sau contestați. Părerile sunt împărțite. E minunat că am existat. A apărut și ideea să nu ne mulțumim cu puțin. Nu, nu ne mulțumim cu puțin, ne bucurăm de asta. Că e posibil, totuși, să fim prezenți. Chestia cu „ochii care nu se văd se uită” s-ar putea să funcționeze, știi? Și foarte multe au fost reacțiile pozitive: „ce bine că v-am văzut!”, „ce bine că ați fost!”. Nu cred, iarăși o idee pe care îmi permit să o combat, această idee a demitizării actorului. Dacă omul te-a văzut, spectatorul te-a văzut la tine acasă în papuci, o să se mai uite la tine ca la un semizeu pe scândura scenei? Da, cred că lucrurile n-au legătură. Suntem oameni care, da, stăm în niște case, că sunt apartamente, că sunt vile, oameni care au și papuci de casă, care au și cratițe în bucătărie și nu-i nicio problemă. Evident, a existat și o decență la capitolul ăsta, nimeni nu s-a expus mai mult decât e cazul.

Ioana Soreanu: Plecând de la această situație, ce crezi despre cultura online? Poate exista cultură online?

Haruna Condurache: Este o soluție, că a putut fi o soluție și timpurile astea din urmă tocmai au demonstrat-o. Încă nu e momentul bilanțului, încă nu putem să spunem: tragem linie și-adunăm. Nu cred că trebuie să ne temem, nu știu, de o pervertire a gustului publicului. Gustul publicului se poate perverti și într-o sală de teatru sub un candelabru venețian. Și o spun cu tot curajul. Nu arăt cu degetul pe nimeni și nimic. Oriunde în lume. Dar, ca să revin la întrebarea ta, cultura online e… e un segment care, s-ar putea să ne mire, dar s-ar putea să existe, să continue să existe chiar și când vremurile vor reveni la normal.   

Ioana Soreanu: Tu ești actriță a Naționalului, activezi într-o instituție. Dar, ce părere ai despre actul cultural independent? Trebuie să existe și de ce? Dacă trebuie, de ce este el necesar?

Haruna Condurache: Da, răspunsul este, categoric, da, el trebuie să existe, da, el trebuie susținut, trebuie să existe un așa numit proces, să spunem de emulație, de pozitivă concurență. Colegii din zona independentă au fost și încă sunt vitregiți. Sigur că nu am eu datele exact necesare, nu cunosc legi, nu. Dar, gospodărește vorbind, cred că, în ultimă instanță, trebuie bani, sprijiniți financiar, să existe legi care să-i favorizeze. Încă ceva. Noi am fost priviți ca niște copii răsfățați de soartă. Da, sigur, ne-am luat salariile, și ele, ciunțite. Precizez, nu au existat sporuri. E, e, sigur, o… o siguranță, dar n-am avut încasări perioada asta. Dar, ca să revin, să nu divaghez, cultura independentă, manifestarea independentă trebuie să existe și trebuie să fie, categoric, susținută.

Ioana Soreanu: Sunt artiști care sunt și angajați în instituții de stat, dar activează și în zona aceasta, independentă. E chiar bine, cred eu.

Haruna Condurache: Da, da, da asta cred că pot fi… da, da, da pot merge lucrurile, nu știu, nu neapărat în paralel că, dacă spun în paralel, înseamnă lipsă de comunicare, nu știu, unii lângă alții, da, putem fi unii lângă alții să ne susținem. Dacă spun concurență, e doar în sens pozitiv. Trebuie să ne oferim unii altora concurență de calitate.

Ioana Soreanu: Și libertate de mișcare, până la urmă, în zona aceasta, pentru artiști, ceea ce-i foarte important.

Haruna Condurache: Da, da, da, cultura trebuie să circule. Adică, dacă stăm numai la noi… la noi în casă, ca să zic așa, și ne bucurăm numai noi între noi… Trebuie ieșit în lume.