Vasile Diaconu, cercetător în cadrul Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț: ”experiența arheologică din ultimul secol confirmă bogăția extraordinară de situri în zona Moldovei”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (3.03.2024)

Publicat de hdaraban, 3 martie 2024, 22:42 / actualizat: 12 martie 2024, 16:53

Poate că pământul reavăn din perioada asta face mai facile cercetările arheologice în teren, tocmai pentru a aduce mai aproape poveștile trecutului pe care le pot spune artefactele găsite, descoperite.

Plecând de la această premisă, la ”Weekend cu prieteni”, a fost invitat domnul Vasile Diaconu, muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, arheolog și cercetător științific, specializat în preistoria spațiului est-carpatic.

De altfel, domnia sa este cel care, prin postările pe rețelele sociale, articole, deschide ferestre pentru publicul larg către știința arheologiei, dar și către istoria zonei Moldovei.

În interviul realizat de Horia Daraban, arheologul a vorbit despre elementele care aduc valoare unui artefact descoperit într-un sit, dar și despre proiectele și colaborările internaționale care au ca scop scoaterea la lumină a reperelor istorice în zona Moldovei.

Legat de cele descoperite, Vasile Diaconu spune că cercetările arheologice din ultimul secol au confirmat faptul că zona Moldovei se bucură de o bogăție imensă de situri, tocmai pentru că a fost un spațiu de intersectare pentru diverse comunități umane, fie venite dinspre răsărit către zona centrală a Europei, fie dinspre zona balcanică către zona de nord.

Horia Daraban: Când e mai potrivit să faci săpături arheologice?

Vasile Diaconu: În general, factorii determinanți sunt condiționați de aspectele climatice. Însă atunci când necesitățile și urgențele edilitare, să spunem așa, impun, nu mai ținem cont de vreme. Însă, în general, cercetarea arheologică de teren începe de primăvara devreme și durează până toamna târziu.

Horia Daraban: Ce elemente dau valoare unui artefact descoperit? Vorbim despre vechimea lui, de ceea ce reprezintă el?

Vasile Diaconu:  Artefactele arheologice au o dublă valoare, să spunem, o valoare intrinsecă și o valoare extrinsecă. Valoarea multora dintre artefactele arheologice este dată de importanța lor istorică, indiferent de materialele din care sunt confecționate. Ele, vă spuneam, sunt importante prin ceea ce ne transmit ele, prin informația științifică pe care o înmagazinează. E vorba, pe de o parte, de vechimea lor și este criteriul, să spunem, cel mai important.

Un alt criteriu demn de luat în seamă este raritatea obiectelor, pentru că, știm cu toții, există și piese arheologice relativ comune, dar există și obiecte foarte rare sau chiar unicate. Deci și frecvența este un alt criteriu care de valoare unui artefact.

Nu în ultimul rând, materialul din care aceste obiecte ale trecutului au fost confecționate dau un plus de valoare. Și evident, nu ne referim doar la metalele prețioase, pentru că, într-adevăr, acestea sunt, să spunem, cele mai cunoscute.

Însă, sunt și obiecte care, deși la prima vedere par să fie lucrate din materiale comune, lucrurile nu sunt chiar așa. M-aș referi, de exemplu, pentru perioada preistorică, sunt unelte confecționate din obsidian. Obsidianul este o rocă vulcanică adusă, cel puțin în zona țării noastre, de la sute de kilometri distanță. Deci nu întotdeauna e vorba de un metal prețios, care poate să dea o valoare deosebită unui artefact, ci un întreg ansamblu de elemente contribuie la definirea importanței istorice a acestora.

Horia Daraban: În devoalarea poveștii unui artefact, în ce măsură se poate merge cu dovezile și în ce măsură se poate merge cu anumite interpretări și care să facă apel, inclusiv, la presupuneri, la imaginația arheologului. Istoricului?

Vasile Diaconu: Într-adevăr, arheologia este o știință, care are o anumită doză de subiectivism, însă arheologul trebuie să fie foarte prudent atunci când face interpretarea artefactului și a contextului din care acesta provine. Vă spuneam, este bine să fim foarte atenți și să nu ne ducem, știu eu, în extreme, adică nici să denaturăm adevărul istoric, dar nici să nu ignorăm lucruri care sunt evidente și care sunt dovedite științific, lucrurile palpabile, în general.

Din acest motiv, sunt absolut convins că în breasla noastră, a arheologilor, există destulă obiectivitatea astfel încât informația istorică pe care noi o recuperăm din teren să nu fie denaturată pentru perioadele preistorice, când într-adevăr nu avem surse scrise care să confirme diverse aspecte de natură istorică. Interpretarea artefactelor, interpretarea contextelor arheologice comportă și o anumită doză de subiectivism, însă întotdeauna trebuie să încercăm să reducem această doză, făcând apel poate și la științe conexe, la interdisciplinaritatea în arheologie, care să ne ajute să evităm presupuneri false sau eronate.

Horia Daraban: Se poate face apel, în acest context, și la noile tehnologii?

Vasile Diaconu: În mod sigur, da, trebuie. Este un imperativ să facem apel la interdisciplinaritate în arheologie, ceea ce spuneam și mai devreme. De altfel, lucrul acesta se face de câteva decenii, însă în ultimii ani au apărut diverse tehnologii pe care noi, arheologii, încercăm să le aplicăm, le folosim în teren sau în cercetarea de laborator.

Aș exemplifica, aici, proiecte în care instituția noastră este implicată. Mă refer la Complexul Muzeal Național Neamț, pentru că, de câțiva ani, avem o fructuoasă colaborare cu Universitatea din Erlangen. Cu sprijinul specialiștilor de acolo, reușim să facem investigații geofizice, adică să vedem ceea ce este în subsol, ca un fel de radiografie a vestigiilor care sunt în pământ, astfel încât, atunci când noi, ca arheologi, demarăm o cercetare arheologică, să acționăm în deplină cunoștință de cauză și. în felul acesta, evident, să nu facem risipă nici de forță de muncă, nici de resursele financiare.

Și mai avem încă un proiect la fel de interesant, implementat anul trecut în colaborare cu Institutul Național pentru Fizica Pământului; un proiect de suflet, la fel, bazat pe noile tehnologii în domeniul geofizicii și prin care încercăm să scoatem la lumină situri arheologice care, de altfel, nu ar putea fi înțelese în toată complexitatea lor.

Horia Daraban: Este bogat subsolul regiunii Moldovei, în ceea ce privește siturile istorice? Pentru un profan, privind prin prisma evidențelor, a ctitoriilor medievale, zona Moldovei pare a fi un loc fără repere istorice, dincolo de mănăstiri, cetăți. Cu ce argumente puteți veni în a combate astfel de formulări?

Vasile Diaconu: Experiența arheologică, cercetările arheologice, să spunem, din ultimul secol, au confirmat faptul că avem o bogăție extraordinară în acest spațiu. Zona aceasta a Moldovei a fost, în fond, în decursul istoriei, o zonă de intersectare a diverselor entități, a diverselor comunități umane, fie venite dinspre răsărit către zona centrală a Europei, fie dinspre zona balcanică către zona de nord. Și lucrul acesta se reflectă foarte, foarte bine în numărul mare al vestigiilor arheologice, al siturilor arheologice, mai ales cele preistorice, care există în zona de la răsărit de Carpați. Este suficient să amintim faptul că în Moldova dintre Carpați și Prut, dar și dincolo de Prut, sunt câteva sute sau poate chiar câteva mii de situri arheologice care aparțin celebrei Culturi Cucuteni, civilizație care ne onorează și ne promovează, nu doar la nivel național și la nivel internațional.

Este doar un exemplu, desigur și pentru alte etape istorice, pentru epoca bronzului sau pentru antichitate. La fel, numărul siturilor arheologice și al vestigiilor arheologice  este unul extrem de consistent, lucru care poate fi foarte bine argumentat prin colecțiile muzeale care se întâlnesc în zona Moldovei. Orice persoană interesată să cunoască câte ceva din trecutul acestui spațiu este suficient să facă o vizită în oricare dintre muzeele Moldovei și, cu siguranță, își va schimba această percepție dacă ea există într-adevăr, că teritoriul acesta a cunoscut o anumită înflorire, să spunem doar după perioada medievală.

Horia Daraban: Cel mai spectaculos obiect la Târgu Neamț, obiect, artefact istoric și care să confirme spusele dumneavoastră care este?

Vasile Diaconu: Cele mai spectaculoase vestigii prin prisma vechimii, pe care noi le păstrăm în muzeul nostru, sunt resturi de mamut, animal preistoric care a dispărut acum 10.000 de ani, deci ele au o vechime mult mai mare, acestea fiind de altfel și obiecte care impresionează cel mai mult pe copiii care vin în vizită în muzeul nostru.

De asemenea, mai avem o serie de obiecte care sunt legate de exploatarea preistorică a sării, un domeniu poate mai puțin cunoscut publicului larg. Însă, în muzeul nostru, dar și în Muzeul din Piatra Neamț, de exemplu, avem păstrate o serie de vestigii legate de acest detaliu. În preistorie, sarea de fapt era cunoscută drept ”aurul alb”. Era o resursă naturală extrem, extrem de importantă, pe care oamenii au căutat în permanență să o exploateze și să o controleze, datorită implicațiilor acestui mineral.

Horia Daraban: Privind spre orizontul lui 2024, ce cercetări în teren urmează și care să plece de la Târgu Neamț?

Vasile Diaconu: Noi ne propunem să continuăm cercetarea arheologică sistematică într-un sit aflat în vecinătate, la Topolița, la șase kilometri sud de Târgu Neamț, unde, încă din anul 2019, investigăm urmele unui sat preistoric, un sat care a existat acum aproximativ 6500 de ani și care ne-a oferit niște rezultate arheologice extrem de interesante și, tocmai din acest motiv, și în acest an ne propunem să continuăm lucrările acolo și, în paralel, vrem să continuăm investigațiile și în cadrul acelui proiect pe care îl avem și l-am implementat cu sprijinul colegilor de la Institutul Național pentru Fizica Pământului.

Sunt două dintre cele mai mari proiecte pe care vrem să ne concentrăm în acest an, însă, ca în orice alt muzeu, întotdeauna apar și lucrări suplimentare legate de diverse proiecte de infrastructură, mai mari sau mai mici, care necesită prezența arheologilor pe teren.

Interviu realizat de Horia Daraban.

Varianta audio a dialogului:

Sursa foto: Facebook/ Vasile Diaconu