Iași: Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră la final (7 mai), Cvartetul Ad libitum și pianistul Andrei Licareț
Publicat de dvlad, 9 mai 2026, 18:48
Seara de 7 mai, ultima în Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră ediția 2026, a fost rezervată Concertului cameral al Cvartetului Ad libitum, împreună cu pianistul Andrei Licareț. În prima parte, programul lor a continuat oarecum linia lucrărilor de mare cantabilitate și accesibilitate, cu Cvartetul op.3 no.5 de Joseph Haydn și Cvartetul KV 458 „Vânătoarea” de Mozart, capodopere de mare rafinament și candoare, de o seninătate de-a dreptul terapeutică pentru noi, cei din sală. Aș vrea să vă spun însă, pentru cei care nu știți, că pe scenă nimic nu e ușor cum pare, cu atât mai mult liniile cele mai simple cer concentrare și perfecțiune până în cele mai fine detalii. Iar de acest lucru ne-au convins deplin cei patru Ad libitum, maeștri ai supleței liniilor, ai flexibilității de tempouri și nuanțe într-o gamă expresivă de mare larghețe, între agonie și extaz, între angelic și mefistofelic. În partea a doua, programul ne-a rezervat o capodoperă dintre cele mai provocatoare, Cvintetul op. 44 de Robert Schumann, o chintesență a romantismului german, în speță a cvintetelor de Beethoven și Schubert. Pentru o idee despre atmosferă, vă redau interviurile de la final, din care am mai tăiat exploziile de râs, deși exuberanța lor ar fi dezvăluit într-o mai mare măsură tensiunea extremă în care s-au aflat.
Programul a cuprins Cvartetul de Joseph Haydn, op 3, nr. 5, din cele 6 cvartete despre care s-a făcut multă zarvă că ar aparține altcuiva, totuși nouă ne-au sunat foarte tare a Haydn, și până la urmă dacă nu sunt, nouă tot ne plac. S-a spus că i-au fost atribuite lui Haydn ca să se vândă. O prostie. Ad libitum a tratat această muzică la fel de serios ca pe orice altă partitură, așa cum merită din plin. Este și ea, ca și cvartetele de Mozart, de pus în lista primelor audiții cu care vrei să atragi pe cineva pe viață de partea muzicii clasice. Interviurile încep cu violoncelistul Filip Papa. L-am întrebat dacă a fost greu:
Doru Costăchescu este în Ad libitum de aproximativ un an, de când violistul Bogdan Bișoc a suferit primele simptome ale afecțiunii care, din nefericire, l-a răpus până la urmă. Nu putem ști cât de greu i-a fost să-și transforme viața, pe lângă activitatea de prim violist al Orchestrei simfonice a Filarmonicii, să înceapă să participe la repetiții și concerte cu Ad libitum, dar cert este că o face cu brio și chimia dintre cei patru este vizibilă. O compatibilitate minunată, chiar dacă, fiind mai tânăr (și mult mai suplu – încă – sic) arată cam ca fiul lor, nicidecum ca muzicianul complet și complex care este. De altfel este și el lector univ. dr. la Universitatea Națională de Arte George Enescu, unde, de mult mai mulți ani își desfășoară activitatea didactică și violonistul Șerban Mereuță și violoncelistul Filip Papa.
Am admirat de multe ori, atunci când scriitura de cvartet pune împreună violina a doua și viola în contramelodii și comentarii pline de sevă armonică, unitatea sonoră dintre cei doi muzicieni, violonistul Șerban Mereuță și violistul Doru Costăchescu. Dar este doar una dintre formulele componistice la Mozart, de pildă, care de multe ori atașează violina a doua de violina întâi, în minunate broderii sonore tipic clasice. Și nu vă mai spun cât de minunat este să auzi cuplul violina I – violoncel, când strălucirea violinei lui Remus Azoiței este dublată de tandrețea violoncelului lui Filip Papa. Cât despre rolul preponderent solistic al violinei I, trebuie să recunoaștem că aplombul și noblețea interpretării lui Remus reconstituie pentru noi cu multă fidelitate eleganța și strălucirea epocii în care s-a născut această muzică.
L-am întrebat pe Remus Azoiței cum este să facă parte din Cvartetul Ad libitum:
Partea a doua a concertului a cuprins Cvintetul cu pian în mi bemol major de Robert Schumann, în care Ad libitum l-au invitat pe excepționalul pianist Andrei Licareț. Lucrarea, cu povestea emoțională și contextul profund personal pentru autor, este creată în 1842, an în care Schumann își depășise depresia, în urma căsătoriei sale cu greu câștigate cu Clara. Cvintetul este dedicat Clarei, este o adevărată declarație de dragoste și o dovadă a admirației sale față de măiestria ei pianistică, partea pianului fiind scrisă special pentru abilitățile tehnice și stilul expresiv al Clarei, pianul conducând adesea conversația pe fondul corzilor. Clara însăși a lăudat lucrarea ca fiind „plină de forță și prospețime”, reflectând natura pasională și romantică a relației lor. Am recunoscut față de interpreți că a doua mișcare, In modo d’una marcia (În maniera unui marș), partea cea mai atmosferică a lucrării, m-a adus la limita rezistenței emoționale, atât de copleșitoare a fost interpretarea lor.
Odată cu finalul, am urmărit la fel de „prinsă” afectiv interpretarea plină de energie și virilitate a muzicii luminoase, care aduce sentimentul de stabilitate și entuziasm, și care exprimă căldura și dinamismul din relația profundă a celor doi soți, amândoi imenși muzicieni.
Andrei Licaret este răcit în culise, îi spun că pe scenă nu părea și el îmi amintește că adrenalina ajută și în această situație. De fapt, l-a făcut să se atașeze total, cu toate mijloacele sale emoționale și pianistice, de cvartetul ieșean. Despre cvintetul de Schumann, își amintește că l-a cântat în urmă cu 10 ani, cu Cvartetul Voces:
Ropotele de aplauze au contenit cu greu, acest Concert cameral fiind o încununare fericită a micului Festival al Muzicii de Cameră pe care Filarmonica Moldova ni l-a oferit în această primăvară zbuciumată. Non multa, sed multum, trebuie să spunem, au fost patru concerte cu totul remarcabile, cu maeștri care reprezintă România, chiar dacă sunt din Iași sau vin de la Veneția sau Londra – și le mulțumim pentru atașamentul și dragostea lor statornică față de scena de acasă. Festivalul a fost dedicat exclusiv muzicii instrumentale de cameră și formulelor consacrate de duo vioară-pian – Cristian Pintilie și Mihai Ungureanu, cvartetul cu flaut, în care varianta Ad libitum cu flaut în loc de violina I ne-a făcut o plăcere deosebită, mai ales că alături de membrii Ad libitum a revenit marele flautist Ion Bogdan Ștefănescu, am avut apoi formula de duo vioară chitară cu repertoriul ei atât de apetisant și cu doi artiști ieșeni pe care trebuie neapărat să-i mai scoatem pe scenă – violonistul Vlad Hrubaru și chitaristul Dan Arhire, și la final cvartetul de coarde consacrat al Iașului zilelor noastre, Ad libitum, emulația minunatului Cvartet Voces, care, deși a trecut prin prefaceri succesive tragice, și-a păstrat mereu amprenta artistică inițială, linia clasică și năzuința atât de des atinsă, care este perfecțiunea. Și o logică a discursului care dă contur, sens și pune o lumină aparte pe cele mai ascunse intenții ale compozitorilor. Pentru că oricâtă perfecțiune putem găsi în muzica de cvartet, noi avem aici o bijuterie, o formație cu personalitate neștirbită, dincolo de toată istoria ei nefericită. Ei au reușit mereu să transforme pierderile dureroase în reînvieri somptuoase. Îi aplaudăm și le dorim viață lungă în continuare. Și mulțumim Filarmonicii încă o dată pentru acest festival succint și cuprinzător totodată, în care am avut parte de esențe artistice și umane.
Daniela Vlad
