(AUDIO/FOTO) Vasilica Bălăiță: Nu există bine și rău, există omul cu binele și răul înăuntrul lui
Publicat de isoreanu, 11 februarie 2024, 09:28 / actualizat: 11 februarie 2024, 11:28
Invitație la teatru. Teatru-lectură. Un spectacol care pune în discuție o temă de actualitate: viitorul nostru, ca specie, în condițiile evoluției tehnologice.
Un reportaj de Ioana Soreanu.
Avansul tehnologiei a devenit o preocupare serioasă, în ultimii ani. Această evoluție a împins înainte domenii importante, cum este medicina. Confortul nostru zilnic este influențat în bine de apariția unor device-uri, tehnologii care ne scutesc de mult efort și timp, alocate unor sarcini. Acasă și la serviciu, viața noastră este îmbunătățită de acest progres fulminant.
Ce pierdem însă. Simțim că se prăbușește o lume, așa cum o știam noi, ne simțim mai singuri în fața ecranelor.
Vasilica Bălăiță, conf. univ. dr. la Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, a închipuit un scenariu pentru anul 2060, în care societatea este împărțită în două: tehnologiști și manualiști. Un clivaj între două lumi, cu obiceiuri, reguli și principii diferite. Aparent, două lumi paralele.
„Familia mea nouă” a fost prezentat, săptămâna aceasta, ca spectacol-lectură, într-un proiect al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și ALECART, la Teatrul Cub.
Craka: În Lost Modernity, civilizația se apreciază în biți, omul nemaifiind considerat o ființă socială, emană, degajă și construiește informație în virtual. Ceea ce înainte era social, comunitate, în Los Modernity, a devenit rețea socială cu vârfuri culturale.
Nu întâmplător, un basm, basmul Cenușăresei, este pretextul scenariului. Prințul (dintr-o familie mixtă, tatăl tehnologist și mama manualistă) găsește, la bal, pantoful alesei inimii sale (o manualistă) și pleacă în căutarea ei. Happy end.
Concluzia: echilibrul, luciditatea, comunicarea ne vor salva ca specie.
Craka: Nu intrați în sistemul nostru de apreciere, nu ne plătiți, nu existați.
Moulon: Nici măcar ca o realitate adiacentă care să încurce, să vă deranjeze, orice?
Craka: Nu! Realitatea voastră nu e studiată, deci nu există la nivel cultural. Pentru că voi, fiind o comunitate închisă, nu mișcați bani, ci doar produse.
Moulon: Dar asta nu înseamnă că nu facem parte dintr-o realitate transculturală.
Craka: În Lost Modernity, cultura se măsoară biți, voi nu existați.
Moulon: Eiiiiii… Interesant! Păi, te invit la cotețele mele ireale, să colectăm ouă de găină pentru producerea unei măști naturală de fumusețe.
Craka: Doar dacă pot s-o vând!
Moulon: E o idee bună. Întâi, ai s-o cumperi. Până la urmă, asta înseamnă că mă apreciezi.
Agnita: Măi, voi doi v-ați conectat prea repede. Ce-aveți?
Fansezi: Energia umană are o viteză mult mai mare decât live-ul, e instantanee.
Autoarea, Vasilica Bălăiță, a explicat ideea scenariului:
Reporter: SF și nu prea, piesa. Ne poartă în 2060, dar vedem că ceea ce se întâmplă astăzi se apropie foarte mult de ceea ce ați descris în piesă. Care e de fapt morala?
Vasilica Bălăiță: Este Science Fiction, dar pe ce se bazează Science Fiction-ul din seara asta, dacă nu pe atenția unui fenomen prezent, în curs, pe care îl poți reda imaginându-l un pic. Morala, aș spune, acestui spectacol-lectură, și cum au redat-o și actorii, știi, nu numai… că au fost foarte calați pe text, e „be attentive!”. M-a… m-a motivat în scrierea acestui text faptul de a fi atentă și de a nu dori să trăiesc în spaimă. Și atunci, devii lucid.
Reporter: Spaimă de ce?
Vasilica Bălăiță: Spaimă de acest mileniu care se deschide, al globalizării lichide, fluide, în care pică, rând pe rând, tot ce știai tu despre toate. Spaimă de această singurătate, solitudine în care este dispersată noțiunea de comunitate, de oraș, de viață pe bune. Ne dizolvăm și în același timp, dacă suntem lucizi, putem să ne conectăm în moduri pe care nu le-am imaginat până acum la viață. Putem să continuăm un traseu fain ca specie umană. Un traseu pe care nu-l vedem acum, pe care nu-l vezi niciodată când ești speriat. Nu există bine și rău, există omul cu binele și răul înăuntrul lui, omul care poate alege, omul care poate gândi, care poate fi conștient, care e mai presus decât îngerii prin capacitatea de a alege.
Regizorul spectacolului, Florin Caracala, cadru didactic la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, s-a raportat la prezent pentru a putea proiecta în viitor această evoluție a tehnologiei și consecințele ei:
Florin Caracala: Nu știu dacă trebuie să ne speriem, cred că mai degrabă trebuie să începem să o înțelegem. Lumea asta tehnologizată a venit deja peste noi, n-a venit de ieri, de azi, nu va veni peste 10 ani, a venit deja.
Reporter: Deci, e un SF sau nu prea?
Florin Caracala: Evident că propunerea din textul Vasilicăi Bălăiță e imaginată, e dusă până la capăt. În încercarea mea de a înțelege universul pe care îl creează Vasilica în text, eu am dezbătut mai degrabă în analogie cu prezentul și am încercat să văd de unde și-a extras cumva dinamica pe care o creează în text Vasilica. Și atunci, m-am gândit doar așa la ultimii 3 ani și la toate schimbările care s-au produs, apariția inteligenței artificiale, apariția atât de multor potențialități tehnologice, mașinile electrice, dronele care îți lasă pachetele la ușă, toate lucrurile astea care se întâmplă sau societățile în care cetățenii sunt monitorizați prin CCTV-uri care pot face recunoaștere facială.
Reporter: Dar, este arta în pericol în această lume tehnologizată? E o întrebare pe care multă lume și-o pune.
Florin Caracala: Nu știu dacă arta e în pericol sau, nu știu, poate că eu citesc arta ca având o definiție care pornește în primul rând de la context, de la intersecția dintre spațiu și timp. Cred că arta, așa în epoci și în culturi, și-a modificat definiția. Numai dacă ne gândim la ultima sută de ani, apariția fotografiei, apariția filmului, ultimii 150 de ani… Și s-a pus problema: e artă, nu? Tocmai filmul a fost a opta artă. Deci, arta tot timpul poate să se redefinească. Evident, artă cred că există și în virtual, chiar dacă noi, poate că în momentul de față nu putem să cuprindem conceptul sau să-l înțelegem în formatul în care e, poate că generațiile tinere poate cresc deja cu altă definiție a artei. Arta e dinamică. Nu știu dacă arta e în pericol. Eu cred că arta de fapt, va deveni singura manifestare a umanității.
Actrița Oana Sandu, de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri din Iași”, cadru didactic la Universiatea Națională „George Enescu”, a interpretat-o pe profesoara de antropologie, Craka, tehnologistă. După o introspecție și a realizat că modul ei de viață, copilăria la țară, la bunici, nu o împiedică astăzi, să accepte binefacerile evoluției tehnologice:
Oana Sandu: Săptămâna aceasta, cât am lucrat pentru personajul Craka, profesoara de antropologie, m-am uitat pe foarte multe filmulețe despre temele astea, roboți, robotizare, IT, cât ne acaparează viețile. Știam că a apărut un robot numit Sophia, dar am fost uimită de problemele care s-au pus, pentru că a primit cetățenie. La unul dintre interviuri, când a fost întrebată dacă se crede om, robotul Sophia a răspuns celui care-i lua interviu: ”Dar tu ești om, tu de unde știi că ești om?”. Și atunci, am rămas uimită și în același timp și speriată, pentru că deja au început probleme de etică. Dacă Sophia se crede om și dacă ar fi deconectată, dacă nu se numește, eutanasiere. Ei, uite, cu astfel de probleme începem să ne lovim, din ce în ce mai des. Cred că Vasilica a găsit soluția de mijloc, unde familia de vârf este…
Reporter: …mixtă
Oana Sandu: …mixtă, tehnologiști cu manualiste. Cred că echilibrul, balanța, acolo trebuie să ajungem. Excesele nu duc la nimic bun. Am avut experiențele copilăriei, viața mea la țară, la bunici și n-aș renunța niciodată la tihna, despre care iarăși vorbea Vasilica, pentru nimic în lume. Dar, nu spun nu nici la tehnologie, pentru că, uite, astăzi și mai ales în timpul pandemiei, am fost obligați să ținem școala online, deci, eu cred că am găsit balanța.
Așadar, nu este cazul să respingem progresul tehhnologic, iar aceeptarea acestuia nu înseamnă renunțarea la viața noastră, așa cum o știm, la comunicare, la tihna care potențează creativitatea, cum a spus Vasilica Bălăiță.
Din distribuție, fac parte Adi Carauleanu, Luiza Martoncă, Oana Sandu, Ana-Maria Țidulă, Smaranda Hăisan, Daniel Busuioc, Brândușa Aciobăniței, Tatiana Ionesi, Radu Homiceanu.
(Radio Iași/ FOTO: Facebook Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași)
