Ascultă Radio România Iași Live

Senat/Interzicerea comercializării băuturilor energizanate şi a derivatelor acestora către minori, adoptat

Senat/Interzicerea comercializării băuturilor energizanate şi a derivatelor acestora către minori, adoptat

Publicat de Andreea Drilea, 31 octombrie 2023, 06:24

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect care vizează stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin interzicerea comercializării acestora sau a derivatelor lor către minori, prin desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a consumatorilor cu privire la efectele nocive ale acestui tip de consum asupra sănătăţii.

La comisia de specialitate au fost admise mai multe amendamente în acest sens.

‘Se interzice comercializarea şi publicitatea, inclusiv în mediul online, a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora, precum şi din proximitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar pe strada de acces al elevilor în aceste unităţi (pe o rază de 1.000 de metri). Se interzice comercializarea produselor de acest gen în a căror componenţă ingredientele menţionate depăşesc limita maximă admisă conform legislaţiei în vigoare. Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin structurile de specialitate, elaborează şi implementează programe de control oficial privind producerea, distribuirea şi/sau importul de băuturi energizante şi derivate ale acestora, în conformitate cu domeniile de competenţă’, potrivit unor propuneri însuşite la comisiile juridică şi pentru sănătate, iniţiate de PSD, PNL şi UDMR.

În cazul nerespectării acestor prevederi, agenţii economici riscă amenzi cuprinse între 25.000 şi 50.000 de lei, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revenind personalul împuternicit din cadrul Ministerului Sănătăţii, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, conform competenţelor legale.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), citat de iniţiatorului proiectului, senatori PNL, susţinuţi de USR, fenomenul consumului de băuturi energizante a luat amploare, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor. Astfel, într-un studiu EFSA care datează încă din anul 2013 se arată că 30% dintre adulţi, 68% dintre adolescenţi şi deja 18% dintre copii cu vârsta sub 10 ani consumă diverse tipuri de băuturi energizante. Mai mult decât atât, comercianţii de băuturi cu efecte nocive asupra stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor au pus pe piaţă diferite produse derivate care conţin atât concentraţii de alcool, cât şi de cafeină, taurină, carnitină, fără ca aceste substanţe să fie evidenţiate expres pe etichetele produselor şi fără să fie menţionate efectele devastatoare asupra sistemului nervos central sau muscular.

În acelaşi timp, INSP atrage atenţia asupra faptului că acest consum de băuturi energizante în combinaţie cu alcoolul este deosebit de periculos, deoarece efectul stimulant neutralizează reacţiile organismului la o cantitate mare de alcool şi, astfel, intervine subestimarea stării de ebrietate.

Propunerea legislativă pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie va fi transmisă Camerei Deputaţilor, pentru dezbatere şi vot în plen, în calitate de for decizional. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro 

Etichete:
Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie
Naţional duminică, 1 martie 2026, 12:15

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie

O nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis începe săptămâna viitoare, anunţă Ministerul Finanţelor. În perioada 6-13...

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie
Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:51

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi a anunţat extinderea sistemului Entry/Exit (EES) la punctele de trecere a...

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila
34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:50

34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu

34 de zboruri spre şi dinspre cinci destinaţii au fost anulate duminică, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, din cauza...

34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:58

MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, în contextul recentelor evoluţii de securitate din Orientul Mijlociu, a ridicat nivelul...

MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 09:00

Toate punctele de frontieră din România vor aplica de luni noul sistem de intrare/ieşire al UE

De luni, la toate punctele de trecere a frontierei cu România se va aplica sistemul de intrare/ieşire al Uniunii Europene, care presupune...

Toate punctele de frontieră din România vor aplica de luni noul sistem de intrare/ieşire al UE
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:59

Reduceri de impozite pentru clădirile vechi şi persoanele cu dizabilităţi

Impozitul pentru clădirile mai vechi de 100 de ani va fi redus cu 25%, iar pentru cele construite în urmă cu peste 50 de ani, cu 15%, potrivit...

Reduceri de impozite pentru clădirile vechi şi persoanele cu dizabilităţi
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:55

Legea care modifică vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiilor acestora a fost promulgată

Legea care modifică vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiilor acestora a fost promulgată vineri de preşedintele Nicuşor Dan....

Legea care modifică vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiilor acestora a fost promulgată
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:47

Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63

Laureatul Premiului Marin Constantin, ediția 2026, este actorul Victor Rebengiuc. Distincția, oferită anual de Corul Madrigal, a fost acordată...

Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63