Ascultă Radio România Iași Live

Elevii vor avea mai multe interdicţii în timpul orelor de curs

Elevii vor avea mai multe interdicţii în timpul orelor de curs

Publicat de Andreea Drilea, 22 august 2023, 06:54

Din această toamnă, elevii vor avea mai multe interdicţii în timpul orelor de curs, dar şi în incinta unităţilor de învăţământ, potrivit noii legi a învăţământului preuniversitar, prin care se doreşte creşterea calităţii actului de predare, dar şi a siguranţei în şcoli.

Astfel, vor fi sancţionate modificarea documentelor şcolare, deţinerea sau consumul de droguri sau băuturi alcoolice, introducerea de arme sau de obiecte care pot pune în pericol viaţa colegilor şi a personalului didactic sau provocarea şi participarea la acte de violenţă. Există noi reglementări şi pentru folosirea telefoanelor mobile la cursuri.

Reporter: Alexandra Cristea – În noua lege a educaţiei, elevilor din clasele primare, gimnaziu şi liceu le este în continuare interzisă folosirea telefonului mobil în timpul orelor, aşa cum se întâmpla şi până acum. Interdicţia este valabilă şi pentru învăţământul preşcolar, adică la grădiniţă. Diferenţa este că interdicţia a fost trecută acum şi în Legea Educaţiei şi prevede că profesorii pot prelua telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicaţii electronice de la elevi. Acestea pot fi returnate, după caz, părinţilor sau elevilor, conform regulamentului intern al unităţii de învăţământ. Nu se specifică însă concret în ce situaţii profesorul poate preda telefonul elevului şi când îl poate preda părintelui, la sfârşitul orei sau al zilei. De asemenea, în noua lege se precizează şi faptul că elevii pot folosi telefoanele mobile în scopuri educative, în spaţiile autorizate explicit de regulamentul intern al unităţii de învăţământ. Toate aceste reguli nu se aplică în cazul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care pot folosi echipamentele de comunicaţii electronice. În cazul elevilor de liceu, rămâne la decizia şcolii în ce condiţii li se interzice folosirea telefoanelor mobile. Totodată, documentul mai prevede că în situaţii de urgenţă utilizarea telefonului mobil este permisă cu acordul cadrului didactic.

Realizator: Sancţiunile pentru nerespectarea regulamentului şcolar pot ajunge până la exmatricularea elevilor în cazul săvârşirii unor fapte foarte grave.

Rador/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 08:54

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte

Guvernul va anunţa mâine stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte şi va adopta două ordonaţe de...

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Naţional duminică, 3 mai 2026, 07:45

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES

Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’ este organizată duminică, în contextul marcării Zilei Mondiale a Libertăţii...

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 10:23

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 02 mai, ora 10:00 – 03 mai, ora 10:00 Fenomene vizate și zone afectate: conform textului  ...

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:51

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora

România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din fondurile iniţial suspendate prin cererea de plată numărul 3 din PNRR, însă pierde...

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:20

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte

Se circulă bine la această oră pe drumurile principale din ţară, spre după-amiază este de aşteptat ca drumurile între staţiuni de la mare...

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:15

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar, inclusiv a examenelor de...

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Naţional vineri, 1 mai 2026, 11:22

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere

Prețurile carburanților înregistrează o ușoară creștere față de zilele precedente, motorina depășind pragul de 9,3 lei pe litru în...

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere
Naţional vineri, 1 mai 2026, 09:16

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat

Părinţii ori tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist pot beneficia de servicii de consiliere psihologică,...

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat