Ștefan Ciubotărașu: „Drumul meu pe unde-o fi?”…

Publicat de Nicolae Tomescu, 21 martie 2021, 09:50

S-a născut, la 21 martie 1910, în Lipovăț-Vaslui[1]…

A sosit la București[2], în 1921, pentru a învăța meseria de pantofar; a rămas trei ani, fără atracție pentru meserie, preferând alte munci și activități casnice; atunci a încercat, pentru prima oară, „gustul de otravă dulce al teatrului”, potrivit propriei mărturisiri[3].

Într-o noapte friguroasă de octombrie (1924), a hotărât să se întoarcă acasă[4], dezamăgit de mizeria care nu te îndeamnă să trăiești[5]. La îndemnul mamei, s-a înscris la liceul particular „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui[6]. A debutat literar în paginile revistei liceului[7], sub pseudonimul Ciciricea (numele unui clovn popular). A absolvit liceul[8], în 1929, hotărându-și plecarea în Iași, acolo unde s-a înscris (1933) la Conservatorul „de muzică și artă dramatică”[9]. În 1934, debuta ca actor[10]… 

Stabilit, din 1945, în capitala României[11], a fost martorul „restructurării” teatrelor; Ciubotărașu a fost repartizat la Arad (primul teatru de stat)[12]. Revenirea în București (1950), unde a fost solicitat la Teatrul „Național”, a deschis perioada rolurilor consistente[13]; nu neglijase nici domeniul literar, scriind poezie[14] până în ultimele clipe ale vieții[15]…

„Peste visul îndelung

Noaptea’i apă lină

Stelele, spre noi, împung

Deget de lumină.”

[1] Într-o familie de țărani săraci… Oricum, Ștefan Ciobotărașu purta amintiri vii, chiar de la vârsta de 3-4 ani, când „avea de furcã cu gâștele, cãrora nu le plăcea rochița mea de stambã, cu buline albastre…” Trecea la purtatul pantalonilor, dar și acest lucru i-a fi dat bătăi de cap, de data aceasta cu câinii, de care îi era tare frică – biata mamă era nevoită să-l afume si cu pãr de lup pentru a-l scãpa de teamă;  vindecarea i-a venit de la un lup, în timp ce mergea la Vaslui, la tatăl său; pe un omăt sclipitor, prin pădurea de la Rediu, îi iese în cale o „dihanie de câine mare sur”; neștiind că este lup, chiar îi era drag „câinele frumos” (așa cum nu mai existau prin sat), gândindu-se chiar să-l ia acasă și să se fălească; animalul a fost văzut de consătenii cu care plecase la drum, aceștia au speriat lupul (a fugit în pãdure mâncând pãmântul); de atunci, nu s-a mai temut nici de câini. Își amintea, cu mare drag, de faptul că bunicul de pe tată știa ceva carte și cânta din trișcă, un fel de piculină – instrument muzical de suflat, asemănător cu un mic flaut, care emite sunete din registrul acut; bunicul și-a învățat nepotul să cânte, pe când avea vreo 6 anișori și păștea văcuța pe câmp, printre bordeiele soldaților, satul și pădurea fiind pline de războinici, de cai, de tunuri și chesoare de muniții. Tot în satul natal a învățat să cânte din frunză, din fluier de bostan, să joace „bătuta” și „corăgheasca” dupã flăcăii satului.”

[2] Potrivit hotărârii luate de părinți, cu un tren-mărfar (tatăl său lucra la regionala CFR)…

[3] În schimbul comisioanelor, primea bilete la teatru; a fost fascinat de „O scrisoare pierdută” și „Înșir’te, mărgărite” (piesa lui Victor Eftimiu)…

[4]  A mai lucrat, timp de un an, ca ucenic la un atelier de pictat firme; în 1924 se întoarce la Vaslui…

[5] Perioada „întoarcerii acasă” (numită astfel de actor), în care părinții i s-au mutat la Vaslui…

[6] „Sărind” peste câte două clase…

[7] Intitulată „Năzuința”; dar și în paginile ziarului local („Vasluiul”)… Împreună cu un coleg, a scos câteva numere ale unei reviste minuscule, „Uzina de umor” – mai târziu, la Iași, revista „Humorul literal”; poezii, sonete și amintiri apar în paginile revistei „Luceafărul”…

[8] Bacalaureatul și l-a dat în 1932, la Bârlad; tot în acel an, și-a început stagiul militar într-o unitate de pușcași…

[9] S-a înscris și la facultatea de istorie, îndemnat de protectorul său, poetul Mihai Codreanu (profesor la Conservatorul din Iași, îi avea în clasă pe Ștefan Ciubotărașu, Ștefan Dăncinescu, Gică Novac/mare talent, care s-a pierdut la rându-i/; toți și-au susținut diploma cu  producția cu „ O noapte furtunoasă”, Ștefan Ciubotărașu interpretând rolul jupân Dumitrache)…

[10] „Macbeth” a fost piesa de debut; tot atunci (1934), s-a căsătorit (la Iași) cu Aurora Donose – fiica lor, Magda, se năștea în 1940…

[11] Unde a jucat la teatrele „Alhambra”, „Comedia” și teatrul „Victoriei”, într-un registru interpretativ de comedie…

[12] Acolo a desfășurat și o activitate de instructor artistic…

[13] A jucat mult și variat, fiind supranumit actorul celor 300 de roluri. Fără a aduce, în prim-plan, rolurile în piese de teatru și multe piese de teatru radiofonic,

https://youtu.be/nE_HfrK-WM4

fără a insista pe faptul că l-a întâlnit, pe George Calboreanu, de mai multe ori pe platourile de filmare/Brigada lui Ionuţ (1954), Setea (1961), Omul de lângă tine (1962), Lupeni ‘29/,

1959 însemna Desfășurarea, Valurile Dunării, Telegrame… Îi definesc, pregnant, activitatea cinematografică: Mândrie (1960), Pădurea spânzuraților (1964) – film regizat de Liviu Ciulei și distins cu premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1965, Războiul domnițelor (1969), Columna (1969) – în regia lui Mircea Drăgan, film premiat cu diploma de merit la festivalul internațional de film de la Adelaide, Australia (același an), Legenda (1968, în regia lui Andrei Blaier)…

În 1964, i se acorda Premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Național al Filmului de la Mamaia; prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie/1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, actorului Ștefan Ciubotărașu i s-a acordat titlul de „Artist al Poporului din Republica Populară Română” „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”; în 1967, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”. În 2010 (16 august), Banca Națională a României a emis o monedă comemorativă de argint, cu titlul de 999‰, de calitate proof, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea talentatului actor; tot ca omagiu adus, cinemateca din Vaslui i-a purtat numele, în Lipovăț o stradă se numește „Ștefan Ciubotărașu”, în 2004, cu finanțare elvețiană, a fost inaugurat un cinematograf în căminul cultural (Centrul Cultural „Ștefan Ciubotărașu”), școala din sat îi poartă numele…

[14] O preocupare esențială i-a fost poezia și publicarea în revistele locale – la care contribuiau scriitori și poeți marcanți (George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu)…

[15] 27 august 1970, atunci când aștepta mașina care urma să-l ducă, la Pitești, pentru a turna filmul Așteptarea… Astăzi, monumentul lui funerar din Cimitirul „Bellu”, uitat și neîngrijit, confirmă cele spuse de Gabriel Garcia Marquez: „Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea”…