Ascultă Radio România Iași Live

Fost secretar general al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, incompatibil

Publicat de Lucian Bălănuţă, 30 iulie 2014, 14:20


Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate, precum şi a conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui Bogdan Daniel Crăciunoiu, fost secretar general al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare.

Potrivit unui comunicat al ANI, Bogdan Daniel Crăciunoiu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 iulie 2012 – 30 septembrie 2013, întrucât a deţinut simultan funcţiile de consilier şi secretar general în cadrul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare.

ANI susţine că Bogdan Daniel Crăciunoiu a încălcat dispoziţiile art. 94, alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/ 2003, potrivit cărora ‘Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică; funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice’.

De asemenea, Bogdan Daniel Crăciunoiu a încălcat şi regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât în timpul exercitării funcţiei de secretar general al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare a avizat mai multe autorizaţii de desfăşurare a activităţii în domeniul nuclear, autorizaţii care au fost eliberate societăţilor în cadrul cărora mama sa deţine calitatea de asociat şi funcţia administrator.

Bogdan Daniel Crăciunoiu este angajat în cadrul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare începând cu data 7 decembrie 1998 iar din data de 2 aprilie 2012, deţine funcţie publică în cadrul Comisiei.
El a a deţinut funcţia de secretar general al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare în perioada 11 iulie 2012 – 30 septembrie 2013.

Etichete:
Campanie naţională „Medicamentele falsificate pot ucide!”
Naţional sâmbătă, 28 martie 2026, 09:26

Campanie naţională „Medicamentele falsificate pot ucide!”

Medicamentele falsificate sunt un pericol real pentru pacienţi, mai ales în condiţiile creşterii vânzărilor online din surse neautorizate....

Campanie naţională „Medicamentele falsificate pot ucide!”
Medicii atrag atenţia asupra respectării medicaţiei în cazul pacienţilor hipertensivi
Naţional sâmbătă, 28 martie 2026, 09:21

Medicii atrag atenţia asupra respectării medicaţiei în cazul pacienţilor hipertensivi

Nerespectarea medicaţiei în cazul pacienţilor hipertensivi creşte riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, au atras atenţia...

Medicii atrag atenţia asupra respectării medicaţiei în cazul pacienţilor hipertensivi
Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2026 – publicate în Monitorul Oficial
Naţional sâmbătă, 28 martie 2026, 08:15

Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2026 – publicate în Monitorul Oficial

Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial. Preşedintele...

Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2026 – publicate în Monitorul Oficial
Managerii din comerţul cu amănuntul şi servicii preconizează o creştere accentuată a preţurilor
Naţional sâmbătă, 28 martie 2026, 07:26

Managerii din comerţul cu amănuntul şi servicii preconizează o creştere accentuată a preţurilor

Managerii din comerţul cu amănuntul şi servicii preconizează o creştere accentuată a preţurilor pentru următoarele două luni, arată datele...

Managerii din comerţul cu amănuntul şi servicii preconizează o creştere accentuată a preţurilor
Naţional sâmbătă, 28 martie 2026, 07:24

Fermierii vor putea achiziţiona motorină la preţ redus, fără accize şi TVA (proiect)

Fermierii vor putea achiziţiona motorină la preţ redus, fără accize şi TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal,...

Fermierii vor putea achiziţiona motorină la preţ redus, fără accize şi TVA (proiect)
Naţional sâmbătă, 28 martie 2026, 07:18

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă respinge informaţiile potrivit cărora 800 de militari americani răniţi au fost aduşi în România

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a respins, vineri, informaţiile potrivit cărora 800 de militari americani răniţi ar fi fost...

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă respinge informaţiile potrivit cărora 800 de militari americani răniţi au fost aduşi în România
Naţional vineri, 27 martie 2026, 12:35

Risc de inundații pe mai multe râuri din România

Sursa: Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, București FENOMENELE VIZATE: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi...

Risc de inundații pe mai multe râuri din România
Naţional vineri, 27 martie 2026, 10:21

METEO: Vremea se înrăutățește la final de martie

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 27-03-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Vremea se înrăutățește la final de martie