„Țara nu m-a vrut”… Portret Mircea Daneliuc, schițat de Nicolae Tomescu

Publicat de Nicolae Tomescu, 6 aprilie 2020, 19:00

S-a născut la 7 aprilie 1943 (Hotin/Bucovina)… Familia se refugiase în interiorul țării (după iunie 1940); rudele, rămase în ținutul cedat sovieticilor, au fost deportate și exterminate în lagărele din Siberia; mai târziu, protagonistul Filei de calendar se va ocupa de acest destin năpraznic – în romanul Strigoi fără Țară.

„Pe drumurile foarte lungi ale acestui pustiu asurzitor ai să vezi, dacă ești norocos, întrupări sfinte precum și ademenitoare căderi în păcat. Unde-i cel mai împovărător dintre ele, ca să-l poți recunoaște? Cel făcut în nemernicie cu trupul său însăși trădarea?” (Strigoi fără Țară)

Din perspectiva lui Mircea Daneliuc, școala primară și începutul gimnaziului înseamnă amintiri de neșters despre Câmpulung-Moldovenesc. Părinții (mamă catolică și tată ortodox) l-au îndrumat spre muzică (studiază vioara).

În 1957, s-a mutat, cu familia, din regiunea istorică Bucovina de sud. Înscris la Liceul „Național” din Iași, a fost exmatriculat pentru că a răspuns, cu pumnii, înjurăturii unui copil (întâmplător sau nu, fiul primului secretar PCR-județul Iași); unele cadre didactice i-au prezis viitor de pușcăriaș. Mama l-a transferat la Liceul „Costache Negruzzi”. Ajuns la majorat, cu nemulțumiri profunde față de propriile performanțe muzicale, a renunțat și la secția cu profil Real a liceului, nefiind pasionat de matematică. Începuse să studieze anatomia, pregătindu-se pentru o carieră medicală. Se îndrăgostește de teatru, abandonează medicina. Respins de la primul examen (fără relații, recomandări, susțineri), s-a reîntors la Iași, devastat; aici îl aștepta ordinul de încorporare în armată; pentru a nu-și pierde ani din existență – acolo unde, chipurile, te pregătești pentru viață –, ajunge (ca urmare a unui examen) la secția de Limbă Franceză a Universității „Al. I. Cuza”. În anul III, se retrage pentru a susține un nou examen la Teatru, cu rezultat dezamăgitor. Filologia l-a reprimit, iar el, drept răspuns, citește, joacă în piese pentru amatori, absolvă cursurile facultății (dar prin renunțare la cariera de profesor). A încercat și la Regie de Film, trezindu-se respins. Ca să mai poată trece un an până la noul examen, se angajează ca profesor-suplinitor la două licee.

În toamna anului 1965, a fost admis la Secția de Regie Film a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (I.A.T.C.) din București, pe care o va absolvi în 1969/scrie despre această experiență în Pisica ruptă.

„N-ai să vezi niciodată – scrie Mircea Daneliuc la începutul volumului său – o furnică moartă de oboseală. Nici strivită. Otrăvită, da!” (Pisica ruptă)

A debutat (Cursa, 1975), cu un scenariu străin de ceea ce și-ar fi dorit. Începe o luptă riscantă cu cenzura comunistă, dar, de la film la film, își impune autoritatea, nefiind o țintă, ca reacție imediată, a politrucilor vremii; în timp, imaginea frustă a realității atrage dușmănia de stat (găsește greu calea către așa-numita continuitate în muncă, se confruntă cu o stare de precaritate materială, cu greutăți în aprobarea scenariilor). Filme precum Vânătoarea de Vulpi, Croaziera, Iacob, au însemnat războaie istovitoare cu satrapii ideologiei comuniste, cu retorsiunea autorităților. L-a îndârjit perspectiva șomajului și a îndepărtării de platouri; devine disident fățiș, aruncând carnetul de partid atunci când Glissando se găsea pe punctul de a fi distrus.

După 1990, în democrația mimată, realizează un număr mai mare de filme decât sub comuniști, dar acestea rămân aproape necunoscute, nu ajung la public, sunt închise prin dulapuri și magazii. Unii susțin că urmașilor în film li se potrivește ascendența Probei de Microfon, precum altora Mantaua lui Gogol. Daneliuc afirmă că nu a avut emuli, ci numai epigoni și detractori amărâți. Șomează mai mult decât pe vremea comunismului, este retras din activitate preț de opt ani; scrie cu disperare, găsind un drum original și important în literatură.

„Țara nu mi-a cerut și nu mi-a dat, niciodată, nimic; nu m-a vrut…”

Mircea Daneliuc a traversat tot felul de experienţe. Ar fi fost în măsură să atingă şi alte performanţe minunate. Dar, în spaţiul românesc, trebuie să suporţi ceea ce nu poţi vindeca: elitişti care nu alcătuiesc o elită, morganatici fără gândire, oameni care pun mai presus de umanitatea lor virtuţi închipuite (nicidecum dovedite), trădarea, răul făcut valorilor…

Radio Iași Film Mircea Daneliuc

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=lHCJ9SLptQs[/youtube]

Joi, 26.01.2012, în Bloc Producție Radio Iași, am realizat un portret de regizor: Mircea Daneliuc –

fapt care a presupus întâlnire, dezbatere, proiecţii de filme, lansare de carte…