30 octombrie 1992… „Zboară clipele”, Doina şi Ion Aldea Teodorovici trec în veșnicie…

Publicat de Nicolae Tomescu, 30 octombrie 2020, 14:15

La 28 de ani depărtare de accidentul rutier în care Doina şi Ion Aldea Teodorovici au pierdut șansa de a mai fi văzuți pe Pământ, potrivit unor teorii – totul a fost „o întâmplare”, alții scriu și vorbesc despre „moarte premeditată”…

Martorii evenimentului par imposibil de găsit. Singurele „mărturii” care încearcă să facă lumină rămân… ziarele (au descris evenimentul petrecut în noaptea de 29/30 octombrie 1992). Conform relatării făcute de reporterii publicației locale „Ialomiţa”-Slobozia, moartea artiştilor basarabeni a survenit, potrivit tuturor informaţiilor oficiale prezentate, ca urmare a accidentului rutier. Datele arată că în zona localităţii Coşereni, la ora 2:30, maşina artiştilor s-a lovit de un copac, de pe marginea drumului. În urma impactului, Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit pe loc. Cetățeanul ucrainean Alexandr Ceakaunov, pe atunci – în vârstă de 33 de ani, având calitatea de șofer, cât și cel de-al patrulea pasager/Vasilii Koudalb, 38 de ani (în 1992), care se afla în față/, au scăpat cu viață. La faţa locului, poliţiştii nu au intervenit, organele statului demarând o anchetă câteva ore mai târziu, când trupurile artiştilor erau transportate la Spitalul „Municipal” Urziceni. Accidentul s-a petrecut sub ochii numiților Nicolae Măereanu (judeţul Vaslui) şi Elaine Artur (judeţul Iaşi); cei doi şi-au făcut curaj şi au dus victimele la spital; jurnaliştii au scris: „primii care au intervenit şi au constatat ceea ce se poate constata într-o nenorocire de proporţiile aceleia au fost Nicolae Măereanu şi Elaine Artur, turişti în tranzit ca şi victimele accidentului respectiv. Cei doi au luat răniţii în maşină şi i-au transportat la Spitalul Urziceni. Spitalul a anunţat poliţia”. La câteva zile de la accident, pe data de 2 noiembrie 1992, ziarul „Adevărul” lansa, într-o ştire, ideea potrivit căreia accidentul ar fi fost provocat: „ceea ce nu se înţelege este cum a fost posibil să se lovească în spate, atât de puternic, automobilul. Oricât de mare ar fi fost viteza cu care circula, ar fi trebuit să se sfărâme partea din faţă. Ori aceasta a rămas intactă. Lăsând la o parte speculaţiile potrivit cărora accidentul s-ar datora şi altor cauze decât viteza excesivă, nu putem să nu ne întrebăm şi noi dacă o asemenea tragedie putea fi premeditată?”

3 noiembrie 1992, Cimitirul Central din Chișinău[1], au fost data și locul decise pentru înmormântarea soților Teodorovici. Mulțimea adunată a depășit orice altă consecință de acest gen, de la proclamarea independenței…

*

Ion Aldea Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire[2], în orașul Leova. Rămas fără tată, cea care l-a adus pe lume i-a netezit și drumul către Școala[3] de Muzică „Eugeniu Coca”. În 1969, s-a înscris la „Școala medie de muzică” din Tiraspol[4]. A fost înrolat (armata sovietică)[5] în orașul Zaporojie. Între 1975-1981, activează în formația de muzică ușoară „Contemporanul”[6]. La sfârșitul perioadei menționate, a devenit student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului „Gavriil Musicescu” din Chișinău. Cu Doina (Marin) [7] s-a căsătorit în 1981. Duetul a fost lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru, dar respins la Radio și Televiziune, ceea ce i-a determinat pe artiști să cutreiere satele Moldovei. A compus muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. În 1989, i-a fost conferit titlul onorific „Artist Emerit din Moldova”. Între anii 1989-1991, Ion Aldea-Teodorovici creează piesele sale de rezistenţă – „Reaprindeţi candela”, „Mănăstirea Căpriana”, „Răsai!”, „Maluri de Prut”, „Suveranitatea”, „Eminescu”, „Trei culori”, „Pentru ea”, „Clopotul învierii”. Cântându-l pe Eminescu, Ion Aldea-Teodorovici a devenit „un alt Luceafăr” în conştiinţa românilor[6]. În 1989, cuplul Aldea-Teodorovici pleca pentru prima dată în România (au cântat la „Podul de flori”, au făcut cunoştinţă cu Adrian Păunescu/fascinat de cei doi); au scris împreună, în una din primele întâlniri/timp de doar câteva ore/, „Maluri de Prut”. Artiștii susțineau, împreună cu Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, o serie de concerte în România, unde au adunat săli arhipline; publicul i-a primit cu braţele deschise; de multe ori, concertele aveau loc în aer liber şi lumea umplea, până la refuz, pieţele şi stadioanele. S-au împrietenit cu muzicienii grupului „Holograf”, cu Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Angela Similea, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă. Este perioada în care Doina şi Ion îşi făceau noi planuri de creaţie. Devenind cunoscuţi în cercurile artistice ale Bucureştiului, câştigau, în 1991, la Concursul de Muzică Uşoară de la Mamaia, premiul „Cel mai bun cântec”. Împreună cu soția sa, a militat pentru realipirea Basarabiei la Patria Mamă; și-au dorit revenirea la limba română și grafia latină; sunt primii care, în anii 90′ ai secolului al XX-lea, au cântat despre limba română, despre Eminescu. La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea Teodorovici și-au făcut datoria față de Suveranitate și Independență, la Marea Adunare Națională; au plecat din Chișinău și au ajuns, într-un suflet, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: „Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă aduc salutul libertății noastre”. 1991 este un an productiv – la „Electrecord” din Bucureşti apare discul „Răsai” al compozitorului Ion Aldea-Teodorovici şi al poetului Grigore Vieru, cu opt piese. În acelaşi an, editura „Hercules” le decernează premiile „Cel mai bun compozitor” şi „Cel mai bun interpret”. În iunie 1992, Ion participa la Festivalul Internaţional de Muzică de la Braşov „Cerbul de Aur”, secţiunea „debut discografic”, cu piesa „Eminescu”. Doina şi Ion se aflau de mai multă vreme în Bucureşti, aveau o locuinţă acolo. Compozitorul a încercat să se descurce şi pe plan financiar, pornind câteva afaceri; visa la un teatru muzical, „Unirea”, cu scenă şi hotel pentru artişti şi nimic nu părea că poate să-l oprească din vis…

[1] Ziarul „Moldova Suverană”, 5 noiembrie 1992: „Marți, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea-Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului. La ora 10:30. Spre Opera Națională din Chișinău, în a cărei incintă au fost așezate sicriile, se revarsă mulțime de lume pentru ultima întâlnire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12:30, sicriile sunt scoase și purtate prin marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici. în nenumărate acorduri ale cântecului Suveranitate, interpretat de ei acum doi ani în chiar această Piață sunt purtate pe umeri spre Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chișinău. Cei doi neîntrecuți cântăreți, Doina și Ion, nedespărțiți în moarte ca și în viață, au rămas să-și doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitir al Chișinăului”…

[2] Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot; Ion a moștenit dragostea pentru muzica sacră, inspiratoarea pieselor pe care avea să le scrie mai tîrziu. Tot la îndemnul tatălui, la vîrsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul…

[3] Astăzi, Liceul de Muzică Ciprian Porumbescu din Chișinău… Ion Aldea Teodorovici a studiat clarinetul…

[4] Studiază saxofonul (absolvă în 1973)…

[5] Tînărul artist devine… artillerist…

[6] Condusă de compozitorul Mihai Dolgan…

[6] Odată, în drum spre Bucureşti, depăşind viteza, Ion a fost oprit de un agent de circulaţie care l-a salutat: „Să trăiţi, dom’ Eminescu!”. „Am încălcat regulile, dar nu sunt Eminescu, sunt Aldea-Teodorovici”, l-a corectat compozitorul. „Să trăiţi dle Aldea-Teodorovici! Să trăiţi dle Eminescu!”…

[7] Doina Marin s-a născut pe 15 noiembrie 1958/Chișinău, în familia intelectualilor Eugenia (profesor de limbă și literatură română, director adjunct la Școala nr.1 din Chișinău, astăzi Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”) și Gheorghe Marin (a fost scriitor și jurnalist), Începând cu vârsta de 6 ani și până în clasa a VIII-a, Doina a participat la dublarea filmelor, în română, la Studioul „Moldova Film”; de la vârsta de 14 ani ani, a activat în ansamblul „Moldoveneasca” (turnee în așa-numitele republici unionale, dar și în Germania, Cipru, Alegeria, Mongolia, Cuba). În 1975, a absolvit școala nr.1 româno-franceză din Chișinău (tot în acel an, împreună cu Iuri Nikolaev, a fost moderatoare la emisiunea „Șire krug”). În 1979, a absolvit cursurile Universității de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, specialitatea limba și literatura română. Între 1979-1988, a lucrat ca profesor de literatură universală la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. La 5 august 1982, se năștea Cristofor Aldea Teodorovici, fiul cuplului. Doina își descoperise o altă latură a talentului său, cea de interpretă de estradă. În 1988, în timp ce era profesor de literatură universală la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, avea și calitatea de solist al formației „DIATE”. Între 1989-1990, împreună cu soțul său, au susținut spectacole în orașele și satele Moldovei de peste Prut, deopotrivă în România: la București, Cluj, Brașov, Suceava, Iași, Botoșani, Focșani, Bârlad ș.a. În 1991, tot împreună cu Ion Aldea Teodorovici, câștigă premiul presei la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia-91”. În 1992, a fost protagonista filmului „Dragostea ce mișcă sori și stele”; în același an, îi întâlneam la Festivalul „Cerbul de aur”-Brașov. Participând la toate evenimentele care au marcat procesul de renaștere națională, lansând cântece vibrante, Doina Aldea-Teodorovici devenise un simbol. În mai 1992, împreună cu marea ei dragoste, cu poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, a cântat în fața luptătorilor angrenați în războiul de pe Nistru; de altfel, pe parcursul anului 1992 i-a fost conferit titlu de „Artistă Emerită a Republicii Moldova”. În 1993, Doinei Aldea-Teodorovici i-a fost acordat, post-mortem, „Ordinul Republicii”…

Nicolae Tomescu

redactor-șef Radio Iași