Ascultă Radio România Iași Live

Vremea se răceşte semnificativ în toată ţara

Publicat de , 22 ianuarie 2019, 07:28

Vremea se răceşte semnificativ în toată ţara de astăzi – până mâine la prânz cel puţin este în vigoare o informare în acest sens.

Va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă în unele zone, iar în altele vor fi precipitaţii mixte, iar vântul va avea intensificări.

De la Administraţia Naţională de Meteorologie, Dinu Mărăşoiu:

Dinu Mărăşoiu: Aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile sud-vestice. În Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali, de asemenea în nordul şi vestul Olteniei, sudul Banatului, precum şi nord-vestul Munteniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul se va intensifica în zonele montane, la început mai ales în Munţii Banatului, apoi îndeosebi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi va avea, în general, viteze de 65-80 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi determinând diminuarea vizibilităţii. La noapte şi în cursul zilei de miercuri, în regiunile vestice, sudice şi sud-estice vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, favorizând formarea poleiului.

(Rador/FOTO adevarul.ro)


Meteorologii au emis o informare de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei pentru toate judeţele din Moldova.

Potrivit acesteia, până miercuri la ora 14, aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a regiunii, începând cu zona de munte și se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul va avea intensificări trecătoare în zona montană, viscolind ninsoarea.

În noaptea de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, în sud-estul Moldovei, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.

Etichete:
MEC: Simularea probelor scrise de Bacalaureat, săptămâna viitoare
Naţional vineri, 20 martie 2026, 05:30

MEC: Simularea probelor scrise de Bacalaureat, săptămâna viitoare

Peste 131.000 de elevi s-au înscris la simularea examenului de Bacalaureat, care se va desfăşura săptămâna viitoare în 1.358 (95,16%) de...

MEC: Simularea probelor scrise de Bacalaureat, săptămâna viitoare
Proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat în comisiile reunite de buget-finanţe
Naţional joi, 19 martie 2026, 19:23

Proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat în comisiile reunite de buget-finanţe

Proiectul Legii bugetului de stat pe 2026 a fost aprobat joi în comisiile reunite de buget – finanţe din Parlament, cu 38 de voturi pentru...

Proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat în comisiile reunite de buget-finanţe
MADR: A fost aprobat sprijinul pentru fermieri de 620 de milioane de lei,pentru subvenţionarea motorinei în anul 2026
Naţional joi, 19 martie 2026, 19:01

MADR: A fost aprobat sprijinul pentru fermieri de 620 de milioane de lei,pentru subvenţionarea motorinei în anul 2026

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, sprijinul de 620 de milioane de lei pentru fermieri, pentru subvenţionarea motorinei în anul 2026,...

MADR: A fost aprobat sprijinul pentru fermieri de 620 de milioane de lei,pentru subvenţionarea motorinei în anul 2026
Ministerul Energiei dă asigurări că piaţa carburanţilor din România este stabilă
Naţional joi, 19 martie 2026, 16:37

Ministerul Energiei dă asigurări că piaţa carburanţilor din România este stabilă

Piaţa carburanţilor din România este stabilă, iar aprovizionarea şi accesul la marfă funcţionează normal, dă asigurări Ministerul Energiei....

Ministerul Energiei dă asigurări că piaţa carburanţilor din România este stabilă
Naţional joi, 19 martie 2026, 16:32

Vot în comisiile reunite de buget-finanţe privind pachetul de solidaritate propus de PSD

Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament au votat amendamentul privind sumele necesare aplicării măsurilor sociale din pachetul de...

Vot în comisiile reunite de buget-finanţe privind pachetul de solidaritate propus de PSD
Naţional joi, 19 martie 2026, 15:20

Alexandru Rogobete anunță majorarea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru medicamente compensate din programele naționale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă creşterea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru compensarea medicamentelor din...

Alexandru Rogobete anunță majorarea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru medicamente compensate din programele naționale
Naţional joi, 19 martie 2026, 15:17

ANAF declanșează controale la nivel național pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel naţional pentru a preveni şi combate eventualele...

ANAF declanșează controale la nivel național pe fondul creșterii prețurilor la combustibili
Naţional joi, 19 martie 2026, 14:11

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro şi dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0959 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro şi dolarul american