Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Iași: Cristian Adomniţei, fostul preşedinte al CJ, condamnat la 3 ani şi 2 luni cu executare

Publicat de , 27 noiembrie 2020, 15:11

UPDATE – Cristian Adomniţei, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi fost ministru al Educaţiei, a fost condamnat, vineri, de judecătorii Tribunalului Iaşi, la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare, sentinţa nefiind definitivă.

‘(…) Condamnă pe inculpatul Adomniţei Cristian-Mihai, pentru săvârşirea (…) infracţiunii de ‘favorizarea făptuitorului’ la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară. Pentru săvârşirea infracţiunii de ‘fals intelectual’ interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară. (…) Pedeapsă principală de executat de către inculpatul Adomniţei Cristian-Mihai, de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare’, se menţionează în decizia magistraţilor.

Din pedeapsă a fost scăzută perioada în care acesta a fost în arest preventiv. ‘În baza dispoziţiilor (…) din Codul de procedură penală, scade din durata pedepsei închisorii pronunţate faţă de inculpat prin prezenta sentinţă penală perioada reţinerii inculpatului, respectiv perioada: 7 mai 2015 – 8 mai 2015, precum şi perioada în care inculpatul a fost supus măsurii preventive a arestului la domiciliu, respectiv perioada: 14 mai 2015 – 25 iunie 2015’, se menţionează în decizia judecătorilor.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Decizia a fost luată într-un dosar în care Adomniţei este acuzat de DNA că în 2013, când era preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a atribuit firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire de materiale de promovare a judeţului pe baza unor documente false. În acest dosar, procurorii DNA îl acuzau pe Adomniţei de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.

În acelaşi dosar au fost anchetate şi judecate şi Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu, angajate ale Consiliului Judeţean Iaşi, şi Letiţia Popa, administratorul Laser Co. Printre acuzaţiile aduse acestora sunt cele de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare, complicitate la această infracţiune.

Prin decizia de vineri, Irimescu şi Jinga au fost condamnate de magistraţii Tribunalului Iaşi la 4 ani şi 4 luni de închisoare, respectiv, 4 ani şi 9 luni de închisoare cu executare. Letiţia Popa, administratorul Laser Co, a fost condamnată la 4 ani şi 7 luni de închisoare cu executare. Firma Laser Co a fost amendată penal cu 105.000 lei.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, Consiliul Judeţean Iaşi a atribuit, în 2013, firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi pe baza unor documente false întocmite de Letiţia Popa. Contractul încheiat cu societatea Laser Co prevedea 16 acţiuni de promovare a Iaşiului contra sumei de 335.000 lei. Din cele 16 prevederi, numai 11 puncte au fost onorate, deşi a fost achitată întreaga sumă. DNA menţiona la acea vreme, prin intermediul unui comunicat de presă, că firma nu a respectat contractul, nepredând o serie de obiecte, a căror valoare a fost de peste 213.000 lei.

Pentru ca Letiţia Popa să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase şi, totodată, să nu poată fi obligată, conform contractului, la plata penalităţilor, Cristina Teodora Jinga, cu intenţie, a determinat membrii comisiei de recepţie din care făcea parte şi Carmen Irimescu, să semneze un proces verbal antedatat, în cuprinsul căruia s-a menţionat, în mod nereal, că acestea fuseseră livrate şi a semnat mai multe documente, activităţi ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu de peste 213.000 lei judeţului Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor. În anul 2015, pentru a ascunde faptele comise şi a împiedica tragerea sa şi a celorlalte persoane implicate la răspundere penală, Irimescu a semnat centralizatorul intrărilor şi al ieşirilor de materiale de promovare aferente contractului respectiv. Deşi bunurile nu au fost predate decât scriptic, Jinga şi Irimescu au efectuat demersuri pentru a crea aparenţa recepţionării tuturor reperelor prevăzute în contract, astfel încât să poată fi efectuată plata către firmă. (Agerpres)


Sentinţă cu executare pentru fostul ministru liberal Cristian Adomniţei.

Acesta a fost condamnat la trei ani şi două luni de închisoare într-un dosar care vizează fapte de corupţie pe care le-ar fi comis când era la conducerea Consiliului Judeţean Iaşi.

Alţi trei inculpaţi judecaţi în aceeaşi cauză au primit de asemenea pedepse cu executare.

Decizia Tribunalului Iaşi nu este însă definitivă.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 10:28

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași

Consiliul Județean Iași, prin Direcția de Protecție a Drepturilor Copilului, demarează un nou proiect de sprijin pentru tinerii care părăsesc...

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași
 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 09:26

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale

Primul tur al alegerilor locale are loc în Franţa duminică, primarii fiind aleşi în 35.000 de comune din întreaga ţară. Rezultatele vor servi...

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 07:49

Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad

Un incendiu provocat de explozia unei butelii s-a produs, sâmbătă seara, într-un apartament aflat la etajul întâi al unui bloc din municipiul...

Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad
Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 07:48

Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată

Atenție la curățenia de primăvară! Un bărbat de 56 de ani a suferit arsuri după ce a dat foc la resturile vegetale din gospodărie. În jurul...

Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 13:10

(AUDIO) Program comun de împădurire România–Republica Moldova, lansat la Sculeni, în județul Iași

Campania de împădurire la nivel național, Luna Pădurii, a fost lansată, astăzi la Sculeni, în judeţul Iaşi, printr-o acţiune comună de...

(AUDIO) Program comun de împădurire România–Republica Moldova, lansat la Sculeni, în județul Iași
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 13:00

(AUDIO) Ajutoarele românești ale României pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns în Republica Moldova

Ajutoarele românești pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns astăzi în Republica Moldova.  Este vorba despre al doilea transport de...

(AUDIO) Ajutoarele românești ale României pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns în Republica Moldova
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 11:50

(AUDIO) Iași: Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice

Regia Națională Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice. Prezentă astăzi la Sculeni, în...

(AUDIO) Iași: Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 10:05

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție

Specialiștii atrag atenția că utilizarea problematică a rețelelor sociale poate avea efecte negative asupra sănătății mintale a copiilor și...

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție