Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Intervenţie chirurgicală pe articulaţia gleznei, în premieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Publicat de , 23 august 2018, 16:31

La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava s-a efectuat, în premieră, joi, o intervenţie chirurgicală pe articulaţia gleznei, realizată de către şeful Secţiei de Ortopedie, Răzvan Bandac.

Alături de acesta, la intervenţie au participat dr. Florin Ramadani de la de la Clinica Wels-Grieskirchen din Austria şi alţi doi medici ieşeni.

Potrivit lui Răzvan Bandac, intervenţia s-a făcut la o pacientă în vârstă de 41 de ani care a suferit un traumatism urmat de o fractură de gleznă, zona fiind ulterior artrozată.

El a explicat că a fost efectuată artroscopia, după care s-a introdus şi acid hialuronic, evoluţia fiind foarte bună, iar pacienta va fi activă după două săptămâni.

Bandac a precizat că o a doua astfel de intervenţie se va realiza vineri, la un alt pacient selectat cu o patologie asemănătoare.

Florin Ramadani, care e absolvent de medicină în România, în anul 1987, a apreciat deschiderea de care a dat dovadă managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, în ceea ce priveşte dezvoltarea unităţii medicale şi sprijinul pe care l-a acordat medicilor. El a spus că doreşte să încheie un parteneriat cu SJU Suceava în vederea specializării unor medici în chirurgia politraumatismelor şi, în special, în cea de bazin, foarte complexă, pentru ca pacienţii să nu mai fie transportaţi la clinici din Iaşi, în condiţiile în care transportul implică mereu riscuri.

Vreau să fac aici ceva. (…) Vreau să fac pentru această ţară ceva. (…) Vreau să fac monopol de gleznă în Moldova”, a spus Ramadani.

Clinica în care lucrează Florin Ramadani şi unde urmează să fie numit director medical are 1.400 de paturi, în respectiva unitate activând peste şase sute de medici şi dispune de un centru de excelenţă în traumatologie şi ortopedie.

Ramadani a precizat că o artroscopie de gleznă în clinica unde lucrează costă, pentru un cetăţean străin, între 8.000 şi 12.000 de euro, în condiţiile în care doar ziua de spitalizare costă 840 de euro.

El a subliniat că toţi cetăţenii austrieci au asigurare medicală şi astfel de intervenţii sunt gratuite, iar în cazul românilor care se operează în clinica respectivă, costul operaţiei poate fi mai mic, deoarece el efectuează intervenţia gratis, urmând a fi plătite doar restul cheltuielilor aferente.

(Agerpres/FOTO descopera.ro)

Etichete:
Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte ninsori și strat de zăpadă
Prim plan joi, 26 martie 2026, 10:17

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte ninsori și strat de zăpadă

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 26-03-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : Conform...

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte ninsori și strat de zăpadă
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbuşit în România, la 4 km de graniţă
Prim plan joi, 26 martie 2026, 08:44

MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbuşit în România, la 4 km de graniţă

O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spaţiul aerian naţional şi s-a prăbuşit în apropierea localităţii Parcheş, după ce a fost...

MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbuşit în România, la 4 km de graniţă
Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Prim plan joi, 26 martie 2026, 08:29

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti

UPDATE – Depăşirea neregulamentară este cauza accidentului rutier soldat cu patru morţi şi trei răniţi care s-a produs, miercuri seara,...

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:41

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă

Guvernul ar urma să adopte joi ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților într-o formă nouă....

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:32

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii

Guvernul urmează să modifice joi OUG nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai...

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:24

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere

Elevii de liceu care își doresc să urmeze o carieră în domeniul tehnic au la dispoziție, în această perioadă, o serie de oportunități de...

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:14

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a

A fost stabilit calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2026-2027. Concursurile și evaluările dedicate elevilor...

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Prim plan miercuri, 25 martie 2026, 16:58

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul...