Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Incendiu într-un bloc din Gura Humorului. 13 persoane evacuate de pompieri

Suceava: Incendiu într-un bloc din Gura Humorului. 13 persoane evacuate de pompieri

Publicat de Gabriela Rotaru, 7 septembrie 2023, 12:24

Pompierii suceveni au evacuat 13 persoane dintr-un bloc din localitatea Gura Humorului, în urma unui incendiu în unul dintre apartamente, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, la faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

”Flăcările se manifestau într-una dintre camerele apartamentului, cu degajări mari de fum. În total, s-au autoevacuat şase locatari, iar pompierii au evacuat alte 13 persoane aflate în imobil. Au ars materiale combustibile din interiorul camerei, iar din cauza fumului şi a temperaturilor ridicate s-au degradat tencuieli şi zugrăveli din întregul apartament, dar şi de pe casa scării blocului’, precizează informarea transmisă de ISU Suceava.

Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 73 de ani, care a suferit o uşoară intoxicaţie cu fum şi un atac de panică. Ulterior, femeia şi-a revenit şi a refuzat transportul la spital.

Pompierii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului. (Agerpres/ FOTO ISU SV)

Etichete:
(AUDIO) Autoritățile din Vaslui se pregătesc pentru gerul de la final de săptămână
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 12:42

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui se pregătesc pentru gerul de la final de săptămână

Autoritățile din Vaslui iau măsuri înaintea valului de ger anunțat pentru sfârșitul acestei săptămâni. Măsurile vizează pregătirea de...

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui se pregătesc pentru gerul de la final de săptămână
(AUDIO) Legătura între localitatea Aroneanu – Aeroport și viitoarea A8 primește finanțare europeană
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 12:09

(AUDIO) Legătura între localitatea Aroneanu – Aeroport și viitoarea A8 primește finanțare europeană

Șoseaua care va face legătura între localitatea Aroneanu – Aeroport și viitoarea Autostradă A8 va primi finanțare prin programul SAFE, a...

(AUDIO) Legătura între localitatea Aroneanu – Aeroport și viitoarea A8 primește finanțare europeană
(AUDIO) Apa potabilă, sistată temporar în municipiul Pașcani
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:08

(AUDIO) Apa potabilă, sistată temporar în municipiul Pașcani

În municipiul Pașcani, furnizarea apei potabile este sistată până mâine dimineață la ora 6:00. Măsura a fost luată din cauza lucrărilor...

(AUDIO) Apa potabilă, sistată temporar în municipiul Pașcani
(FOTO) Bacău: Accident în Moinești: trei persoane rănite după impactul violent dintre două autoturisme
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 08:43

(FOTO) Bacău: Accident în Moinești: trei persoane rănite după impactul violent dintre două autoturisme

În această dimineață pompierii militari au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier în municipiul Moinești, pe...

(FOTO) Bacău: Accident în Moinești: trei persoane rănite după impactul violent dintre două autoturisme
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 08:40

Suceava: Doi minori, răniţi grav în urma coliziunii dintre motocicletele pe care le conduceau

Doi tineri, de 16 şi 17 ani, au fost răniţi grav în urma unui accident rutier produs, în noaptea de marţi spre miercuri, pe raza localităţii...

Suceava: Doi minori, răniţi grav în urma coliziunii dintre motocicletele pe care le conduceau
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 06:35

Primăria nu rămâne indiferentă la faptul că Iașul are cel mai mare preț la apă și canalizare

În condițiile în care prețul apei în Municipiul Iași este unul dintre cele mai mari din țară și în care nici plângerile justificate ale...

Primăria nu rămâne indiferentă la faptul că Iașul are cel mai mare preț la apă și canalizare
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 06:30

(AUDIO) Dublu eveniment cultural la Colegiul Național din Iași, la 198 de ani de existență

Astăzi are loc, la Colegiul Național din Iași, un dublu eveniment cultural, inclus în manifestările dedicate zilelor școlii, instituție care a...

(AUDIO) Dublu eveniment cultural la Colegiul Național din Iași, la 198 de ani de existență
Prim plan miercuri, 28 ianuarie 2026, 06:15

#Ucraina: Doi morţi într-un atac rusesc în apropiere de Kiev

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte patru rănite într-un atac rusesc în apropiere de Kiev, a anunţat miercuri dimineaţă...

#Ucraina: Doi morţi într-un atac rusesc în apropiere de Kiev