Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Femeie decedată în accident rutier; alte trei persoane rănite, dintre care doi copii

Publicat de , 11 august 2016, 09:16

O femeie în vârstă de 40 de ani a murit, iar alte trei persoane, dintre care doi copii, au fost rănite, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu o căruţă încărcată cu lemne, se arată într-un comunicat remis AGERPRES, joi, de Biroul de presă al ISU Suceava.

Potrivit sursei citate, accidentul rutier s-a produs pe DN 17, la intrarea în localitatea Ilişeşti dinspre Gura Humorului.

Un autoturism în care se afla o familie compusă din patru persoane, părinţi şi copii, a lovit în plin o căruţă încărcată cu lemne. Impactul a fost deosebit de violent, în urma acestuia mama celor doi copii, cu vârste cuprinse între un an şi şase luni şi şase ani, rămânând încarcerată.

La faţa locului s-au deplasat militarii de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, cu două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, sprijiniţi de trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Până la sosirea salvatorilor, copilul de 6 ani a fost preluat de o maşină şi transportat la spital, unde a ajuns în stare stabilă.

Pompierii militari au luat măsurile specifice de siguranţă, concomitent cu operaţiunile de extragere a victimei încarcerate. Din nefericire, pentru femeia de 40 de ani nu s-a mai putut face nimic, constatându-se decesul.

Soţul acesteia, în vârstă de 39 de ani, şi cel de-al doilea copil, ambii în stare de conştienţă, au fost preluaţi de echipajul TIM al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care i-a transportat la UPU din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

(agerpres/ FOTO monitorulcj.ro)

Etichete:
Vrancea: Incendiu la o societate comercială din Adjud; au ars patru tone de deşeuri din carton
Regional miercuri, 6 mai 2026, 14:49

Vrancea: Incendiu la o societate comercială din Adjud; au ars patru tone de deşeuri din carton

Pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud intervin, miercuri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deşeuri din carton, în...

Vrancea: Incendiu la o societate comercială din Adjud; au ars patru tone de deşeuri din carton
Trei echipe TUIASI la finala EMEA a NXP Cup 2026 — vehicule autonome construite de studenții ieșeni, la start în Milano
Regional miercuri, 6 mai 2026, 14:43

Trei echipe TUIASI la finala EMEA a NXP Cup 2026 — vehicule autonome construite de studenții ieșeni, la start în Milano

Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) anunță participarea a trei...

Trei echipe TUIASI la finala EMEA a NXP Cup 2026 — vehicule autonome construite de studenții ieșeni, la start în Milano
Producţia de cartofi din România continuă să scadă
Regional miercuri, 6 mai 2026, 14:05

Producţia de cartofi din România continuă să scadă

Producţia de cartofi din România continuă să scadă, în condiţiile în care costurile cu seminţele s-au dublat în ultimii ani, iar forţa de...

Producţia de cartofi din România continuă să scadă
(AUDIO/VIDEO) IAȘI: 83 de expozanți și 56 de evenimente la Târgul de Carte Librex
Regional miercuri, 6 mai 2026, 13:55

(AUDIO/VIDEO) IAȘI: 83 de expozanți și 56 de evenimente la Târgul de Carte Librex

De astăzi, timp de cinci zile, la Palas Mall Iași, se desfășoară cea de-a 31-a ediție a Târgului de Carte Librex. În acest an participă 83...

(AUDIO/VIDEO) IAȘI: 83 de expozanți și 56 de evenimente la Târgul de Carte Librex
Regional miercuri, 6 mai 2026, 13:26

Neamţ: Conducerea SJU solicită transferarea a 20 de paturi din zona acută în cea de îngrijiri paliative

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Casei de Asigurări de...

Neamţ: Conducerea SJU solicită transferarea a 20 de paturi din zona acută în cea de îngrijiri paliative
Regional miercuri, 6 mai 2026, 12:00

Botoșani: Festivalul de Poezie „Porni Luceafărul…”, ediţia a XLV-a, 12-14 iunie 2026

Centrul Cultural Botoşani organizează în perioada de 12-14 iunie 2026 Festivalul de Poezie „Porni Luceafărul…”, ediţia a XLV-a....

Botoșani: Festivalul de Poezie „Porni Luceafărul…”, ediţia a XLV-a, 12-14 iunie 2026
Regional miercuri, 6 mai 2026, 11:55

PREMIERĂ CULTURALĂ LA IAȘI:  „Cap de copil” de Constantin Brâncuși,  expus la Palatul Culturii

În contextul celebrării „Anului Constantin Brâncuși”, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Muzeul Național de...

PREMIERĂ CULTURALĂ LA IAȘI:  „Cap de copil” de Constantin Brâncuși,  expus la Palatul Culturii
Regional miercuri, 6 mai 2026, 11:25

Botoşani: 12 percheziţii într-un dosar de corupţie

Astăzi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul...

Botoşani: 12 percheziţii într-un dosar de corupţie