Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: 16 persoane au fost arestate de procurorii DIICOT într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni

Suceava: 16 persoane au fost arestate de procurorii DIICOT într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni

Publicat de Gabriela Rotaru, 14 martie 2024, 06:35

UPDATE – 16 persoane implicate într-un dosar de trafic de droguri, operațiuni cu substanțe psihoactive și constituire de grup infracțional organizat au fost arestate pentru 30 de zile ca urmare a deciziei Tribunalului Suceava.

Magistrații suceveni au admis cererea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava.

Radio Iași


21 de persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Suceava într-un dosar complex care vizează mai multe infracţiuni, între care trafic de droguri de mare risc, dar şi infracţiuni de fals, printre suspecţii vizaţi în acest dosar fiind şi cei care ar fi furnizat drogul ”cristal” (3-CMC) judecătoarei Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava.

Surse judiciare au indicat, pentru AGERPRES, că printre persoanele vizate în acest dosar se află şi cei care i-ar fi furnizat drogul ”cristal’ judecătoarei Ana Maria Chirilă, trimisă în judecată în ianuarie, după ce a fost arestată preventiv în octombrie 2023, pentru mai multe infracţiuni: luare de mită, deţinere de droguri pentru consum, trafic de droguri de mare risc, punere la dispoziţie a unei locuinţe pentru consumul de droguri, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, favorizarea făptuitorului.

Potrivit unor comunicate transmise, miercuri, de DIICOT şi IGPR, din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2023 pe raza municipiului Suceava s-a constituit un grup infracţional organizat (format din şapte membri), sprijinit de alţi trei inculpaţi, toţi acţionând până în luna martie 2024, în scopul obţinerii unor venituri consistente din traficul de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive.

‘Din probatoriul administrat a reieşit că liderul, având legături infracţionale cu membrii unui alt grup infracţional precum şi cu alţi traficanţi, a avut rolul de a procura substanţele interzise şi de a-i coordona pe ceilalţi inculpaţi implicaţi în cumpărarea şi comercializarea drogurilor de risc şi a substanţelor psihoactive. Membrii grupului infracţional porţionau drogurile în doze de circa un gram, pentru care percepeau sume cuprinse între 150-200 lei, în funcţie de cantitatea vândută şi fidelitatea consumatorului. De asemenea, sub coordonarea liderului şi în spaţiul unui local public deţinut de acesta, unul dintre inculpaţi (minor la debutul activităţii infracţionale şi în relaţie de rudenie cu liderul grupului infracţional) a avut sarcini constând în livrarea sau vânzarea de droguri către diverşi consumatori precum şi de încasare a sumelor de bani rezultate. De asemenea, şi alţi inculpaţi, angajaţi ai aceluiaşi local, s-au ocupat de comercializarea substanţelor interzise’, arată anchetatorii.

De asemenea, alţi membri au acţionat pentru transportarea drogurilor şi substanţelor psihoactive ce urmau să fie comercializate, preluându-le de la vânzătorii iniţiali, explică sursa citată.

În sarcina liderului grupului infracţional s-a reţinut şi faptul că, în mod repetat, a condus un autoturism pe drumurile publice având acest drept suspendat, iar cu privire la un alt inculpat s-a stabilit că a condus autoturismul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Conform surselor citate, în acest dosar se efectuează cercetări şi cu privire la un alt grup infracţional organizat, care ar fi asigurat aprovizionarea membrilor primei grupări cu droguri de mare risc, dar şi furnizarea unor cantităţi de ‘cristal’ (3-CMC) altor consumatori. Una dintre persoanele cărora le-a fost furnizat ‘cristal’ este o judecătoare, precizează DIICOT.

‘Actele de urmărire penală efectuate au relevat că în luna septembrie 2023 unul dintre membri celei de-a doua grupări infracţionale a vândut ‘cristal’ (3-CMC) unui alt inculpat, cunoscând faptul că acesta îl va furniza unei inculpate (judecător la data săvârşirii faptei). Facem precizarea că acesta din urmă a fost trimisă în judecată într-o cauză penală instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, acelaşi inculpat a pus la dispoziţia grupului infracţional informaţii nepublice obţinute de la inculpată (judecătoare), despre care aceasta avea cunoştinţă în virtutea atribuţiilor de serviciu, informaţiile devoalate vizând investigaţii desfăşurate în cauze penale de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, cu privire la cele două grupuri infracţionale organizate’, se arată în comunicatul DIICOT.

În acest dosar au fost puse în aplicare 33 de mandate pe percheziţie domiciliară pe raza judeţului Suceava, fiind identificate şi ridicate aproximativ 200 de comprimate de diverse forme imprimate cu desene şi logo-uri, pungi de diferite dimensiuni conţinând substanţe sub formă de pulbere, cristal şi fragmente vegetale, borcane şi plicuri conţinând substanţă vegetală, 31 telefoane mobile cu cartele SIM , tablete şi carduri de memorie, sumele de 23.142 lei, 3.105 euro, 105 lire sterline şi 20 USD, 2 arme de vânătoare, un pistol cu bile având calibrul de 9 mm, o lunetă, 4 cartuşe calibrul 7,92 mm, precum şi alte mijloace de probă.

De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a patru autovehicule.

Un număr de 21 de inculpaţi au fost reţinuţi, fiind cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie, în formă continuată, deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de risc, constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, complicitate la favorizarea făptuitorului, fals în declaraţii, conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă a 16 dintre inculpaţii reţinuţi, arată sursele precizate.

Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate Botoşani, Bacău, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava şi Bistriţa-Năsăud şi de cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi Brigăzii Mobile de Jandarmi ‘Alexandru cel Bun’ Bacău. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Vaslui: Caz de pestă africană la un porc dintr-o gospodărie din Valea Mare
Prim plan luni, 14 iulie 2025, 12:31

Vaslui: Caz de pestă africană la un porc dintr-o gospodărie din Valea Mare

Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat prin buletin de analiză la un porc dintr-o gospodărie din suburbia Valea Mare a oraşului...

Vaslui: Caz de pestă africană la un porc dintr-o gospodărie din Valea Mare
Rezultatele provizorii ale concursului de admitere la UMF Iași – sesiunea iulie 2025
Prim plan luni, 14 iulie 2025, 12:10

Rezultatele provizorii ale concursului de admitere la UMF Iași – sesiunea iulie 2025

Duminică, 13 iulie 2025, s-au afișat rezultatele provizorii la concursul de admitere prin probă scrisă pe locuri bugetate și pe locuri cu taxă...

Rezultatele provizorii ale concursului de admitere la UMF Iași – sesiunea iulie 2025
Cod Galben de inundaţii pe unele râuri din judeţele Suceava şi Neamţ
Prim plan luni, 14 iulie 2025, 11:50

Cod Galben de inundaţii pe unele râuri din judeţele Suceava şi Neamţ

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod Galben de inundaţii pe râuri din judeţele...

Cod Galben de inundaţii pe unele râuri din judeţele Suceava şi Neamţ
Iaşi: 20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani
Prim plan luni, 14 iulie 2025, 10:23

Iaşi: 20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani

UPDATE – ISU Iaşi a informat că pompierii au reuşit să stingă incendiul izbucnit, luni dimineaţa, la locomotiva trenului care circulă pe...

Iaşi: 20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani
Prim plan luni, 14 iulie 2025, 10:02

Președintele României discută măsurile pentru reducerea deficitului bugetar

Președintele Nicușor Dan susține o conferință de presă în care este așteptat să-și spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de...

Președintele României discută măsurile pentru reducerea deficitului bugetar
Prim plan luni, 14 iulie 2025, 09:43

Neamţ: Un microbuz cu şase persoane s-a răsturnat la Bistricioara; trei persoane au fost rănite

Un microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, luni, în localitatea Bistricioara, după ce s-a lovit de un cap de pod, a informat...

Neamţ: Un microbuz cu şase persoane s-a răsturnat la Bistricioara; trei persoane au fost rănite
Prim plan luni, 14 iulie 2025, 06:25

Parlament/Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan – dezbătută şi supusă votului în plenul comun

Moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului şi intitulată ‘Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să...

Parlament/Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan – dezbătută şi supusă votului în plenul comun
Prim plan luni, 14 iulie 2025, 06:23

Astăzi începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de...

Astăzi începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat