Ascultă Radio România Iași Live

Pelerinii care vin la Iaşi de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva se pot închina şi la moaştele Sf Cuvios Neofit Zăvorâtul

Pelerinii care vin la Iaşi de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva se pot închina şi la moaştele Sf Cuvios Neofit Zăvorâtul

Publicat de Gabriela Rotaru, 23 septembrie 2016, 06:25

Credincioşii care vor veni în luna octombrie la Iaşi pentru a lua parte la manifestările religioase organizate cu prilejul hramului Cuvioasei Parascheva vor avea prilejul de a se închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, care vor fi aduse spre închinare de la un lăcaş de cult din Cipru.

Potrivit programului organizat de reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, va fi scoasă din catedrala mitropolitană în procesiune, luni, 10 octombrie, începând de la ora 6,30, şi va fi depusă pentru închinare pe platoul din faţa Căminului teologic.

Miercuri, 12 octombrie, în jurul orei 9,00, un sobor de clerici va întâmpina pe Aeroportul Internaţional Iaşi racla cu moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul. Jumătate de oră mai târziu, moaştele care sunt aduse de la un lăcaş de cult din Cipru vor fi primite la Catedrala Mitropolitană. Seara, între orele 19,00 şi 20,30, va fi organizat pelerinajul ‘Calea Sfinţilor’ – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul.

Procesiunea va avea loc pe traseul dintre Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica ‘Sfântul Sava cel Sfinţit’ – Strada Costache Negri – Mănăstirea ‘Sfinţii Trei Ierarhi’ – Catedrala Mitropolitană.

Vineri, 14 octombrie, când se prăznuieşte hramul Cuvioasei Parascheva, între orele 9,00 şi 13,00, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, din faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În anii anteriori la acest eveniment religios au luat parte nu numai clerici, dar şi reprezentanţi ai mediului politic local şi naţional, cultural şi educaţional.

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva transformă Iaşiul, începând din anii ’90, în cel mai mare centru de pelerinaj din ţară. Sfânta Parascheva este considerată atât de credincioşii ortodocşi cât şi de cei catolici a fi ocrotitoarea Moldovei cât şi a celor săraci. (agerpres/ FOTO mmb.ro)

Etichete:
(AUDIO) Sărbătoarea Diasporei la Iași: întâlnire între românii de pretutindeni și autorități
Regional miercuri, 6 august 2025, 09:12

(AUDIO) Sărbătoarea Diasporei la Iași: întâlnire între românii de pretutindeni și autorități

Primăria Iași organizează, în perioada 6-7 august, conferința „Diaspora – Interferențe culturale și educație”, la Palatul Roznovanu....

(AUDIO) Sărbătoarea Diasporei la Iași: întâlnire între românii de pretutindeni și autorități
Măsuri întreprinse în contextul inundațiilor și stării calității apelor în jud. Neamț
Regional miercuri, 6 august 2025, 07:06

Măsuri întreprinse în contextul inundațiilor și stării calității apelor în jud. Neamț

Instituția Prefectului – Județul Neamț informează cu privire la unele dintre acțiunile desfășurate de autoritățile competente pentru...

Măsuri întreprinse în contextul inundațiilor și stării calității apelor în jud. Neamț
Centru cu servicii gratuite pentru părinţii care au semne de întrebare cu privire la starea de sănătate mentală a copiilor
Regional miercuri, 6 august 2025, 07:00

Centru cu servicii gratuite pentru părinţii care au semne de întrebare cu privire la starea de sănătate mentală a copiilor

În judeţul Vrancea, părinţii care au semne de întrebare cu privire la starea de sănătate mentală a copiilor sau dificultăţi în a gestiona...

Centru cu servicii gratuite pentru părinţii care au semne de întrebare cu privire la starea de sănătate mentală a copiilor
Neamţ: Autorităţile au decis amplasarea unor baraje mai mici pentru colectarea deşeurilor aduse de viituri
Regional miercuri, 6 august 2025, 06:29

Neamţ: Autorităţile au decis amplasarea unor baraje mai mici pentru colectarea deşeurilor aduse de viituri

Autorităţile au decis marţi amplasarea unor baraje mai mici pentru colectarea mai eficientă a deşeurilor aduse de viiturile formate pe râul...

Neamţ: Autorităţile au decis amplasarea unor baraje mai mici pentru colectarea deşeurilor aduse de viituri
Regional miercuri, 6 august 2025, 05:49

SUCEAVA: A fost reluată alimentarea cu apă potabilă în Broşteni

Aseară a fost reluată alimentarea cu apă potabilă în Broşteni, iar toate drumurile din oraş sunt acum deschise circulaţiei. Între timp,...

SUCEAVA: A fost reluată alimentarea cu apă potabilă în Broşteni
Regional miercuri, 6 august 2025, 05:45

Consiliul Județean Botoşani a fost gazda întâlnirii bilaterale între România și Ucraina

Consiliul Județean Botoşani a fost, marți, gazda întâlnirii bilaterale între România și Ucraina, ce a avut loc în Darabani, jud. Botoșani....

Consiliul Județean Botoşani a fost gazda întâlnirii bilaterale între România și Ucraina
Regional marți, 5 august 2025, 11:52

Inundații: Ciobanii izolați din munții Broșteni, aprovizionați cu elicopterul

Mai mulţi ciobani care au rămas izolaţi şi fără alimente în munţii din zona oraşului Broşteni, județul Suceava, din cauza inundaţiilor au...

Inundații: Ciobanii izolați din munții Broșteni, aprovizionați cu elicopterul
Regional marți, 5 august 2025, 06:39

Ministrul Energiei: Echipele Delgaz Grid sunt pe teren şi lucrează la refacerea reţelelor electrice de la Broşteni

Echipele Delgaz Grid sunt pe teren, au evaluat situaţia reţelelor electrice de la Broşteni şi lucrează la faţa locului pentru remedierea...

Ministrul Energiei: Echipele Delgaz Grid sunt pe teren şi lucrează la refacerea reţelelor electrice de la Broşteni