Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Marinari ai Forţelor Navale, prezenţi la marcarea a 169 de ani de la naşterea lui Eminescu şi comemorarea tragediei din 1917

Publicat de Andreea Drilea, 14 ianuarie 2019, 07:30

Reprezentanţii Forţelor Navale vor desfăşura timp de două zile, în judeţul Iaşi, o serie de activităţi legate de marcarea a 169 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi de comemorarea a 102 ani de la cea mai mare catastrofă feroviară din România.

Potrivit unui comunicat de presă al Forţelor Navale, luni, marinarii vor desfăşura o serie de activităţi extra-curriculare cu elevii de la Colegiul Naţional ‘Mihai Eminescu’.

‘Programul interactiv va aduce în atenţia elevilor ieşeni şi a marinarilor contribuţia poetului naţional Mihai Eminescu la dezvoltarea culturii române, cu prilejul împlinirii a 169 de ani de la naşterea marelui poet. Totodată, marinarii le vor destăinui elevilor câteva secrete din timpul marşurilor de instrucţie pe mare, dar le vor prezenta şi avantajele carierei în Forţele Navale. La finalul întâlnirii, marinarii le vor adresa elevilor invitaţia de a participa la ceremonia organizată marţi, de Brigada 15 ‘Podu Înalt’, pentru a marca ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu, la Teiul acestuia din Parcul Copou’, se menţionează în comunicatul de presă.

Conform documentului, marinarii vor comemora marţi, în comuna Ciurea, cea mai mare catastrofă feroviară din România, care a avut loc pe 13 ianuarie 1917 în judeţul Iaşi.

‘La mijlocul lunii ianuarie 1917, s-a produs cea mai mare catastrofă feroviară din România, în care şi-au pierdut viaţa aproximativ 1.000 de persoane, printre care şi comandorul de Marină Alexandru Cătuneanu. Tragedia a avut loc în apropierea gării din comuna Ciurea, pe fondul unei situaţii de criză din Primul Război Mondial. Pentru a aduce un pios omagiu victimelor acestei catastrofe, Statul Major al Forţelor Navale, Brigada 15 ‘Podu Înalt’ şi autorităţile publice locale şi judeţene ieşene organizează, marţi, o ceremonie militară şi religioasă, la şcoala gimnazială din satul Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea. Cu acest prilej, reprezentantul conducerii Statului Major al Forţelor Navale, contra-amiralul de flotilă, Cornel Rogozan, va acorda şcolii din localitate denumirea ‘Comandor Alexandru Cătuneanu’, o personalitate marcantă a Marinei Militare Române, care a contribuit la dezvoltarea hidrografiei, cartografiei şi oceanografiei în România’, se precizează în comunicatul de presă al Forţelor Navale.

(Agerpres/FOTO arhivă AngajatorulMeu.ro)

Etichete:
Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte ninsori și strat de zăpadă
Prim plan joi, 26 martie 2026, 10:17

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte ninsori și strat de zăpadă

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 26-03-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : Conform...

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte ninsori și strat de zăpadă
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbuşit în România, la 4 km de graniţă
Prim plan joi, 26 martie 2026, 08:44

MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbuşit în România, la 4 km de graniţă

O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spaţiul aerian naţional şi s-a prăbuşit în apropierea localităţii Parcheş, după ce a fost...

MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbuşit în România, la 4 km de graniţă
Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Prim plan joi, 26 martie 2026, 08:29

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti

UPDATE – Depăşirea neregulamentară este cauza accidentului rutier soldat cu patru morţi şi trei răniţi care s-a produs, miercuri seara,...

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:41

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă

Guvernul ar urma să adopte joi ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților într-o formă nouă....

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:32

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii

Guvernul urmează să modifice joi OUG nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai...

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:24

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere

Elevii de liceu care își doresc să urmeze o carieră în domeniul tehnic au la dispoziție, în această perioadă, o serie de oportunități de...

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
Prim plan joi, 26 martie 2026, 06:14

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a

A fost stabilit calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2026-2027. Concursurile și evaluările dedicate elevilor...

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Prim plan miercuri, 25 martie 2026, 16:58

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul...