Ascultă Radio România Iași Live

Galați: Peste 350 de militari, la primul exercițiu al detașamentului rotațional din Inițiativa SUA de Reasigurare Europeană

Galați: Peste 350 de militari, la primul exercițiu al detașamentului rotațional din Inițiativa SUA de Reasigurare Europeană

Publicat de , 20 aprilie 2017, 15:20 / actualizat: 20 aprilie 2017, 16:39

Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Smârdan, județul Galați, a găzduit joi, pe o vreme nefavorabilă cu ninsoare și viscol puternic, un exercițiu tactic cu trageri de luptă cu muniție reală la care a participat și primul detașament rotațional de militari americani care fac parte din Inițiativa SUA de Reasigurare Europeană (ERI).

În cadrul exercițiului tactic au fost efectuate trageri de luptă cu muniție reală, executate cu tancuri M1A2 ”Abrams” și TR-85 M1 ”Bizonul”, vehicule de luptă M2A3 ”Bradley” și MLI-84 M ”Jderul”, obuziere autopropulsate calibrul 155 mm M109A6 ”Paladin” și obuziere calibrul 152 mm. Din cauza condițiilor meteo potrivnice, sprijinul exercițiului cu avioane MiG-21 LanceR și elicoptere IAR 330 — Puma nu a fost posibil.

Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro

Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro

La exercițiul ”Justice Eagle 17″, care se desfășoară în perioada 10 aprilie — 5 mai, participă peste 350 de militari români și americani din Forțele Terestre Române și Forțele Terestre ale Statelor Unite în Europa. Militarii români fac parte din Batalionul 284 Tancuri ”Cuza Vodă”, Batalionul 300 Infanterie Mecanizată ‘Sfântul Andrei” și Batalionul 285 Artilerie — structuri din Brigada 282 Infanterie Mecanizată ”Unirea Principatelor”. Detașamentul de militari americani este asigurat de Batalionul 1 ”Vulturii luptători” din Brigada 3 Blindate, Divizia 4 Infanterie.

La eveniment au participat șeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, secretarul de stat în MApN, Florin Lazăr Vlădică, adjunctul comandantului Forțelor Terestre ale SUA în Europa, John Gronski, și reprezentantul Ambasadei SUA, Dean Thompson.

Generalul Ciucă a declarat că exercițiul româno-american de la centrul de instruire de la Smârdan marchează începutul unei activități de instruire care va dura pe parcursul întregului an și care va duce la aprofundarea cunoștințelor acumulate în exercițiile din ultimii doi ani, dar și în misiunile din Irak și Afganistan.

„Este o activitate care se desfășoară în condiții meteo deosebite. Noi ne bucurăm de ea pentru că atunci când avem vremea rea rezultatele și condițiile de instruire sunt pe măsură. Abia atunci putem să confirmăm că am reușit să atingem nivelul de instruire pe care ni l-am propus. Prin acest exercițiu se marchează practic începerea unei activități de instruire care va dura pe parcursul întregului an. Prin implicarea Comandamentului American din Europa, și în mod deosebit a comandamentului Forțelor Terestre din Europa, am reușit să organizăm aceste activități într-un plan care va cuprinde obiective de instruire în comun. Este un moment în care aprofundăm toate lecțiile învățate de-a lungul exercițiilor din anii 2015 și 2016 și pe timpul misiunilor pe care le-am desfășurat împreună în Afganistan și Irak. Este un exercițiu care contribuie la ridicarea nivelului de interoperabilitate și atingerea standardelor comune împreună cu militarii americani și prin care Armata Română își consolidează statutul de membru NATO și UE”, a afirmat Ciucă.

La rândul său, generalul John Gronski a apreciat rolul unor astfel de exerciții, menite a îmbunătăți interoperabilitatea, dar și viteza de mobilizare și de deplasare a forțelor în teren.

„Este o onoare să fim azi aici și sunt mândru că sunt aici, apreciez excelenta muncă făcută de soldați împreună. România și SUA sunt aliați și prieteni de foarte mulți ani, iar exercițiul de azi este o demonstrație a determinării României și a SUA de a lupta umăr la umăr pentru a apăra libertatea, dacă e cazul. Vreau să mulțumesc României pentru că este un membru puternic al Alianței. În primul rând, România a trimis 600 de militari în Afganistan, unde se află militari și ai altor aliați, deci România este un contributor cheie. (…) Atât SUA cât și România și alți aliați, toți vrem să continuăm astfel de exerciții, precum cel de astăzi, exerciții care îmbunătățesc viteza de mobilizare dar și de deplasare prin Europa și interoperabilitatea. Vom continua să lucrăm împreună, să apărăm libertatea noastră, pentru că aceasta este o valoare pe care și România și SUA o prețuiesc. Toate aceste exerciții, precum cel de astăzi, sunt exerciții de apărare, este vorba despre a ne apăra proprii aliați, nu despre a fi agresiv”, a spus Gronski.

Secretarul de stat Florin Lazăr Vlădică a apreciat rolul fundamental al parteneriatului strategic cu SUA și NATO.

„Salut prezența militarilor americani de la Brigada 3 Blindate, care pe parcursul a nouă luni de dislocare în România vor participa la exerciții comune pe teritoriul României în vederea îmbunătățirii planificării și interoperabilității cu militarii români. Parteneriatul strategic cu SUA și NATO reprezintă pilonii fundamentali ai securității și apărării naționale a României. Apreciem angajamentul major al SUA față de apărarea colectivă a aliaților din Europa de Est prin dislocarea de forțe rotaționale”, a afirmat oficialul MApN.

Tot joi, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Smârdan, s-a desfășurat și ceremonia de bun venit pentru primul detașament rotațional de militari americani care fac parte din Inițiativa SUA de Reasigurare Europeană (ERI), precum și Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului „Justice Eagle 17”.

(agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Argeș: Patru tineri au murit după ce mașina s-a prăbușit într-o prăpastie
Prim plan duminică, 24 august 2025, 10:50

Argeș: Patru tineri au murit după ce mașina s-a prăbușit într-o prăpastie

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani s-au prăbuşit ieri cu maşina într-o prăpastie din zona montană Portăreasa, judeţul...

Argeș: Patru tineri au murit după ce mașina s-a prăbușit într-o prăpastie
România şi Republica Moldova introduc controlul coordonat la PTF Galaţi – Giurgiuleşti
Prim plan duminică, 24 august 2025, 09:47

România şi Republica Moldova introduc controlul coordonat la PTF Galaţi – Giurgiuleşti

La Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi – Giurgiuleşti, Republica Moldova, se va aplica, de la această oră, controlul coordonat, pe...

România şi Republica Moldova introduc controlul coordonat la PTF Galaţi – Giurgiuleşti
Cutremur cu magnitudinea 4,2 în judeţul Vrancea
Prim plan duminică, 24 august 2025, 09:00

Cutremur cu magnitudinea 4,2 în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs duminică, la ora 7:15, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de...

Cutremur cu magnitudinea 4,2 în judeţul Vrancea
(VIDEO) Lacul Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ, cel mai mare lac de acumulare din ţară, a fost curăţat şi ecologizat
Prim plan duminică, 24 august 2025, 08:45

(VIDEO) Lacul Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ, cel mai mare lac de acumulare din ţară, a fost curăţat şi ecologizat

Lacul Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ – cel mai mare lac de acumulare din România – a fost curăţat şi ecologizat....

(VIDEO) Lacul Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ, cel mai mare lac de acumulare din ţară, a fost curăţat şi ecologizat
Prim plan duminică, 24 august 2025, 07:49

Ilie Bolojan: România rămâne alături de Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană

România rămâne alături de Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană, a reafirmat ieri, la Chişinău, premierul Ilie Bolojan,...

Ilie Bolojan: România rămâne alături de Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană
Prim plan duminică, 24 august 2025, 07:48

Salvamont România: 35 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Un număr de 25 de apeluri au fost date, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont solicitând intervenţia de urgenţă a...

Salvamont România: 35 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Prim plan duminică, 24 august 2025, 07:45

Primăria Bacău a contractat un nou împrumut, în valoare de 14 milioane de euro, de la BERD, pentru iluminatul public

Primăria din Bacău a contractat un nou împrumut extern, în valoare de 14 milioane de euro, de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi...

Primăria Bacău a contractat un nou împrumut, în valoare de 14 milioane de euro, de la BERD, pentru iluminatul public
Prim plan sâmbătă, 23 august 2025, 12:26

(UPDATE) Premierul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit cu premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, la Chişinău

UPDATE –  Premierul României, Ilie Bolojan, aflat în vizită de lucru la Chişinău, a declarat, după întâlnirea cu omologul său, Dorin...

(UPDATE) Premierul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit cu premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, la Chişinău