Ascultă Radio România Iași Live

DNA: Şeful Biroului Rutier Iaşi şi alţi 13 agenţi de poliţie, trimişi în judecată pentru luare de mită

DNA: Şeful Biroului Rutier Iaşi şi alţi 13 agenţi de poliţie, trimişi în judecată pentru luare de mită

Publicat de , 5 mai 2021, 14:15

Gheorghiţă Ciobanu, şeful Biroului Rutier Iaşi, şi alţi 13 agenţi de poliţie au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată, în schimbul protecţiei promise şi asigurate unor persoane în cazul săvârşirii unor contravenţii la regimul circulaţiei.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Gheorghiţă Ciobanu, la data faptei şef al Biroului Rutier Iaşi – Poliţia Municipiului Iaşi, pentru luare de mită în formă continuată (nouă acte materiale) şi pe Nicolae Robert Barabaş, Bogdan Gabriel Ciochină, Gabriel Dămoc, Liviu Andrei, Cristinel Cătălin Lohan, Constantin Bogdan Toderaşcu, la data faptelor agenţi de poliţie rutieră, pentru luare de mită în formă continuată.

În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei şi Felix Nelu Crenganiş, la data faptei agent de poliţie şi coordonator al Atelierului Confecţionări Plăcuţe de Înmatriculare Iaşi din cadrul DPCRIV, pentru luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă (2 infracţiuni) şi directorul general al unui restaurant din municipiul Iaşi, pentru dare de mită în formă continuată (2 infracţiuni – 84 acte materiale) şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată.

În faţa judecătorilor, în stare de libertate, vor ajunge şi Robert Andrici, Doru Ionuţ Crivoi, Paul Eţcu, Ionuţ Lucian Landea, Dan Constantin Păuleţ şi Adrian Ştefănică, la data faptei agenţi de poliţie rutieră, pentru luare de mită în formă continuată, dar şi un agent comercial al aceluiaşi restaurant din municipiul Iaşi, pentru complicitate la dare de mită în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 2019 – 2020, cei 14 lucrători în cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi, în baza unei înţelegeri tacite cu conducerea unui restaurant, ar fi pretins şi primit direct şi prin intermediari, de la directorul acelui restaurant (inculpat în prezenta cauză), bani şi produse alimentare de catering (livrare preparate culinare).

‘Foloasele respective ar fi fost primite pentru a-l proteja atât pe director (care nu deţinea permis de conducere) cât şi pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise de aceştia sau eventualele contravenţii pe care ei le-ar săvârşi sau/şi pentru a le aplica sancţiuni contravenţionale mai blânde. Produsele respective ar fi fost pretinse atât pentru sine, cât şi pentru alte persoane (prieteni, rude) din anturajul poliţiştilor’, se precizează în comunicat.

În acelaşi context, spun anchetatorii, Felix Nelu Crenganiş, agent de poliţie, ar fi pretins şi primit, direct şi prin intermediari, de la acelaşi om de afaceri, sume de bani şi produse alimentare în schimbul cărora ar fi dispus confecţionarea şi ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, mai multe plăcuţe de înmatriculare pentru autoturismele ce aparţineau restaurantului.

În perioada septembrie 2019 – 24 februarie 2020, Felix Nelu Crenganiş ar fi pretins şi primit de la două persoane produse în valoare de 1.320 lei şi 350 de euro pentru a interveni pe lângă examinatorii din cadrul Poliţiei Rutiere, în scopul favorizării persoanelor respective la promovarea probei practice a examenului de obţinere a permisul auto’, arată procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iaşi cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 10:28

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași

Consiliul Județean Iași, prin Direcția de Protecție a Drepturilor Copilului, demarează un nou proiect de sprijin pentru tinerii care părăsesc...

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași
 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 09:26

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale

Primul tur al alegerilor locale are loc în Franţa duminică, primarii fiind aleşi în 35.000 de comune din întreaga ţară. Rezultatele vor servi...

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 07:49

Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad

Un incendiu provocat de explozia unei butelii s-a produs, sâmbătă seara, într-un apartament aflat la etajul întâi al unui bloc din municipiul...

Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad
Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 07:48

Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată

Atenție la curățenia de primăvară! Un bărbat de 56 de ani a suferit arsuri după ce a dat foc la resturile vegetale din gospodărie. În jurul...

Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 13:10

(AUDIO) Program comun de împădurire România–Republica Moldova, lansat la Sculeni, în județul Iași

Campania de împădurire la nivel național, Luna Pădurii, a fost lansată, astăzi la Sculeni, în judeţul Iaşi, printr-o acţiune comună de...

(AUDIO) Program comun de împădurire România–Republica Moldova, lansat la Sculeni, în județul Iași
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 13:00

(AUDIO) Ajutoarele românești ale României pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns în Republica Moldova

Ajutoarele românești pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns astăzi în Republica Moldova.  Este vorba despre al doilea transport de...

(AUDIO) Ajutoarele românești ale României pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns în Republica Moldova
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 11:50

(AUDIO) Iași: Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice

Regia Națională Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice. Prezentă astăzi la Sculeni, în...

(AUDIO) Iași: Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 10:05

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție

Specialiștii atrag atenția că utilizarea problematică a rețelelor sociale poate avea efecte negative asupra sănătății mintale a copiilor și...

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție